acasă, dar, dintr‑un motiv anume, ea nu pare dornică să plece. O
priveşte pe Kavanagh îngrijorată. Când ieşim de pe ring, se uită în spate după Kate, apoi se uită la mine, legănându‑se şi părând puţin ameţită.
— La naiba…
O prind ca prin minune când îşi pierde cunoştinţa în mijlocul barului. Sunt tentat s‑o urc pe umăr, dar am părea foarte suspecţi, aşa c‑o iau din nou în braţe, adăpostind‑o la pieptul meu, şi o duc afară, la maşină.
— Doamne Dumnezeule, bombăn în timp ce caut cheia în buzu‑
narele jeanşilor şi o sprijin în acelaşi timp.
În mod uimitor, reuşesc s‑o aşez pe scaunul din dreapta şi să‑i pun centura de siguranţă.
— Ana.
O scutur puţin, pentru că e îngrijorător de neclintită.
— Ana!
Ea mormăie ceva de neînţeles şi îmi dau seama că şi‑a revenit.
Ştiu că ar trebui s‑o duc acasă, dar până la Vancouver e drum lung şi nu ştiu dacă nu cumva i se va face rău din nou. Nu mă încântă
nici ideea că va vomita în Audiul meu. Mirosul care i s‑a întipărit în haine se face deja simţit.
Mă îndrept către The Heathman, spunându‑mi că fac asta pentru binele ei.
Mda, dacă tu crezi asta, Grey.
Doarme la mine în braţe în timp ce urcăm din garaj cu liftul.
Trebuie să‑i scot jeanşii şi pantofii. Mirosul oribil de vomă invadează
spaţiul strâmt. Mi‑ar plăcea să‑i fac o baie, dar asta ar însemna că aş
depăşi nişte limite.
Dar oare nu le depăşesc oricum?
În apartament, îi aşez geanta pe canapea, apoi o duc în dormitor şi o întind pe pat. Ea mai mormăie ceva, dar nu se trezeşte.
Îi scot repede încălţările şi şosetele şi le pun în sacul de plastic pentru haine murdare primit de la hotel. Apoi îi trag fermoarul jean‑
şilor şi i‑i dau jos, după care îi verific buzunarele înainte de a‑i pune în sac. Ea cade înapoi pe pat, împrăştiată ca o stea de mare, cu braţele şi picioarele ei palide, şi, pentru un moment, îmi imaginez acele picioare încolăcite în jurul mijlocului meu, iar încheieturile ţintuite pe crucea Sfântului Andrei. Are o vânătaie în curs de vindecare pe genunchi şi mă întreb dacă e de la căzătura pe care a tras‑o la mine în birou.
E însemnată de atunci… ca şi mine.
O ridic în fund şi deschide ochii.
— Bună, Ana, şoptesc eu, în timp ce îi scot jacheta încet şi fără
concursul ei.
— Grey. Buzele, bâiguie ea.
— Da, draga mea.
O aşez înapoi pe pat. Închide din nou ochii şi se întoarce pe o parte, dar de data asta se strânge ghemotoc, părând mică şi vulnera‑
bilă. Trag pătura peste ea şi o sărut pe păr. Acum, că hainele murdare au dispărut, a reapărut o urmă a aromei sale. Mere, toamnă, proaspăt, delicios… Ana. Are buzele desfăcute, genele îi umbresc obrajii palizi, iar pielea ei nu are niciun defect. Îmi permit s‑o mai ating o singură
dată, mângâind‑o pe obraz cu dosul degetului arătător.
— Somn uşor, murmur, apoi mă duc în living ca să completez lista hainelor ce trebuie spălate.
Când termin, scot sacul cu rufe nedemne la uşa apartamentului ca să fie luate şi curăţate.
Înainte de a‑mi verifica e‑mailurile îi trimit un mesaj lui Welch, rugându‑l să se intereseze dacă José Rodriguez are cazier. Sunt 82 Grey
E L James 83
curios. Vreau să ştiu dacă profită de tinere în stare de ebrietate. Apoi revin la problema hainelor domnişoarei Steele: îi trimit un scurt e‑mail lui Taylor.
Din partea lui: Christian Grey
Despre: Domnişoara Anastasia Steele
Data: 20 mai 2011 23:46
