Oare ce i s‑ar fi întâmplat dacă n‑aş fi intervenit? Mă cutremur.

Şi mă gândesc la ceea ce tocmai mi s‑a întâmplat mie.

Atingerea ei. Reacţia mea.

Mă deprim şi mai tare.

Ana se leagănă puţin în timp ce bea, aşa că o echilibrez punându‑i o mână pe umăr. Îmi place această conexiune — când o ating. Pur şi simplu mă linişteşte.

Hmm… închipuiri, Grey.

Îşi termină paharul, iar eu îl recuperez şi‑l aşez pe bar.

Bine. Vrea să discute cu aşa‑zisa ei prietenă. Cercetez din priviri ringul de dans, stingherit de toate trupurile acelea care se izbesc de mine în timp ce ne croim drum prin gloată.

Îmbărbătându‑mă, o iau de mână şi o conduc către ringul de dans. Ea ezită un pic, dar vrea să‑i vorbească prietenei ei şi aceasta este singura cale; va trebui să danseze cu mine. Când Elliot începe să

se rupă în figuri, nimic nu‑l mai poate opri; s‑a zis cu seara noastră

liniştită în camera de hotel.

O trag către mine şi o iau în braţe.

Pot să mă descurc. Când îmi dau seama că mă va atinge, totul este în ordine. Totul e sub control, mai ales că am sacoul pe mine. O

conduc prin mulţime acolo unde Elliot şi Kate se dau în spectacol.

80 Grey

E L James 81

Continuând să danseze, Elliot se apleacă spre mine în mijlocul unei figuri când ajungem lângă el şi ne măsoară din cap până‑n picioare, nevenindu‑i să‑i creadă ochilor.

— O duc pe Ana acasă. Anunţ‑o pe Kate, îi strig eu în ureche.

El dă din cap şi o trage pe Kavanagh la el în braţe.

Aşa. Trebuie s‑o duc pe domnişoara Şoricel Beţiv de Bibliotecă

acasă, dar, dintr‑un motiv anume, ea nu pare dornică să plece. O

priveşte pe Kavanagh îngrijorată. Când ieşim de pe ring, se uită în spate după Kate, apoi se uită la mine, legănându‑se şi părând puţin ameţită.

— La naiba…

O prind ca prin minune când îşi pierde cunoştinţa în mijlocul barului. Sunt tentat s‑o urc pe umăr, dar am părea foarte suspecţi, aşa c‑o iau din nou în braţe, adăpostind‑o la pieptul meu, şi o duc afară, la maşină.

— Doamne Dumnezeule, bombăn în timp ce caut cheia în buzu‑

narele jeanşilor şi o sprijin în acelaşi timp.

În mod uimitor, reuşesc s‑o aşez pe scaunul din dreapta şi să‑i pun centura de siguranţă.

— Ana.

O scutur puţin, pentru că e îngrijorător de neclintită.

— Ana!

Ea mormăie ceva de neînţeles şi îmi dau seama că şi‑a revenit.

Ştiu că ar trebui s‑o duc acasă, dar până la Vancouver e drum lung şi nu ştiu dacă nu cumva i se va face rău din nou. Nu mă încântă

nici ideea că va vomita în Audiul meu. Mirosul care i s‑a întipărit în haine se face deja simţit.

Mă îndrept către The Heathman, spunându‑mi că fac asta pentru binele ei.

Mda, dacă tu crezi asta, Grey.

Doarme la mine în braţe în timp ce urcăm din garaj cu liftul.

Trebuie să‑i scot jeanşii şi pantofii. Mirosul oribil de vomă invadează

spaţiul strâmt. Mi‑ar plăcea să‑i fac o baie, dar asta ar însemna că aş

depăşi nişte limite.

Dar oare nu le depăşesc oricum?

În apartament, îi aşez geanta pe canapea, apoi o duc în dormitor şi o întind pe pat. Ea mai mormăie ceva, dar nu se trezeşte.

Îi scot repede încălţările şi şosetele şi le pun în sacul de plastic pentru haine murdare primit de la hotel. Apoi îi trag fermoarul jean‑

şilor şi i‑i dau jos, după care îi verific buzunarele înainte de a‑i pune în sac. Ea cade înapoi pe pat, împrăştiată ca o stea de mare, cu braţele şi picioarele ei palide, şi, pentru un moment, îmi imaginez acele picioare încolăcite în jurul mijlocului meu, iar încheieturile ţintuite pe crucea Sfântului Andrei. Are o vânătaie în curs de vindecare pe genunchi şi mă întreb dacă e de la căzătura pe care a tras‑o la mine în birou.

E însemnată de atunci… ca şi mine.

O ridic în fund şi deschide ochii.

— Bună, Ana, şoptesc eu, în timp ce îi scot jacheta încet şi fără

concursul ei.

— Grey. Buzele, bâiguie ea.

— Da, draga mea.

O aşez înapoi pe pat. Închide din nou ochii şi se întoarce pe o parte, dar de data asta se strânge ghemotoc, părând mică şi vulnera‑