— Dacă trebuie să mituim pe cineva — sau să‑l rog pe senatorul Blandino să intervină — spune‑mi.
— Următorul subiect este amplasarea noii fabrici. Ştii că scuti‑
rile de taxe în Detroit sunt uriaşe. Ţi‑a trimis rezumatul.
— Ştiu. Dar, pentru Dumnezeu, chiar trebuie să fie la Detroit?
— Nu ştiu ce ai împotriva acelui loc. Ne satisface criteriile.
62 Grey
E L James 63
— Bine, pune‑l pe Bill să verifice potenţialele terenuri indus‑
triale abandonate. Şi să mai verificăm o dată ce altă municipalitate mai oferă termeni favorabili.
— Bill a trimis‑o deja pe Ruth să se vadă cu reprezentanţii Autorităţii pentru reamenajarea terenurilor industriale abandonate din Detroit, oraş care nu poate fi mai primitor de atât, dar o să‑l rog pe Bill să facă o verificare finală.
Îmi sună telefonul.
— Da, mârâi la Andrea — ştie că urăsc să fiu deranjat în timpul unei şedinţe.
— Îl am pe Welch la telefon pentru dumneavoastră.
Ceasul meu arată ora 11:30. S‑a mişcat repede.
— Fă‑mi legătura.
Îi fac semn lui Ros să se oprească.
— Domnule Grey?
— Welch. Ce veşti ai?
— Domnişoara Steele are ultimul examen mâine, pe 20 mai.
La naiba. Nu am mult timp la dispoziţie.
— Minunat. De atât aveam nevoie.
Îi închid.
— Ros, mai ai răbdare cu mine un minut.
Ridic receptorul. Andrea răspunde imediat.
— Andrea, am nevoie de un notecard gol să scriu un mesaj peste o oră, spun eu şi închid. Aşa, Ros, unde rămăseserăm?
La 12:30 Olivia intră la mine în birou cu masa de prânz. E o fată
înaltă, suplă, cu o faţă drăguţă. Din păcate, se uită prea des la mine cu dorinţă. Duce o tavă pe care sper să aibă ceva comestibil. După
o dimineaţă aglomerată, mor de foame. Ea tremură în timp ce‑mi aşază tava pe birou.
Salată de ton. Bine. N‑a dat‑o în bară nici măcar o dată.
De asemenea, îmi pune pe birou trei carduri albe de dimensiuni diferite, alături de plicurile corespunzătoare.
— Superb, mormăi eu.
Acum pleacă. Se strecoară afară.
Iau o îmbucătură de ton ca să‑mi amăgesc foamea, apoi mă
întind după pix. Am ales un citat. Un avertisment. Am făcut alegerea corectă, plecând de lângă ea. Nu toţi bărbaţii sunt eroi romantici. O
să scot expresia „din lumea bărbaţilor“. Va înţelege ea.
De ce nu mi‑ai spus că mă pasc pericole? De ce nu m‑aiavertizat? Doamnele ştiu de ce să se ferească, fiindcă elecitesc romane care le previn despre astfel de lucruri...1
Strecor cardul în plicul potrivit şi scriu adresa Anei, care mi‑a rămas întipărită în minte din verificarea făcută de Welch. O chem pe Andrea.
— Da, domnule Grey.
— Poţi să vii până aici, te rog?
— Da, domnule.
