— Te duc cu planorul. Mergem să vânăm zorile, Anastasia.
Fac stânga către aerodrom şi mă îndrept către hangarul Asocia‑
ţiei de Planorism Brunswick, unde opresc motorul.
— Eşti gata? întreb.
— Tu pilotezi?
— Da.
E încântată şi nerăbdătoare.
— Da, te rog!
Îmi place la nebunie cât e de curajoasă şi de fericită de această
nouă experienţă. Mă înclin şi‑o sărut repede.
— O altă premieră, domnişoară Steele.
Afară e răcoare, dar nu e frig, iar cerul e mai limpede acum, sidefiu şi strălucitor la orizont. Ocolesc maşina şi‑i deschid Anei portiera. O iau de mână şi ne îndreptăm către hangar.
Taylor ne aşteaptă acolo alături de tânăr cu barbă, îmbrăcat în pantaloni scurţi şi încălţat cu sandale.
— Domnule Grey, acesta este pilotul care te va remorca, domnul Mark Benson, spune Taylor.
Îi dau drumul Anei ca să‑i strâng mâna lui Benson, care are o sclipire jucăuşă în ochi.
— Aveţi o dimineaţă minunată în faţa dumneavoastră, domnule Grey, zice Benson. Aveţi vânt din nord‑est, la o viteză de zece noduri, ceea ce însemnă că toţi curenţii de‑a lungul ţărmului vă vor ţine sus o vreme destul de lungă.
Benson e englez şi‑mi strânge mâna cu putere.
— Sună grozav, răspund eu şi privesc către Ana, care vorbeşte ceva în secret cu Taylor. Anastasia. Haide.
— Ne vedem mai târziu, îi spune ea lui Taylor.
Ignorând faptul că se poartă prea familiar cu personalul meu, i‑o prezint lui Benson.
— Domnule Benson, ea e iubita mea, Anastasia Steele.
— Mă bucur de cunoştinţă, spune ea, iar Benson îi strânge mâna şi‑i zâmbeşte fermecător.
— Şi eu, zice el. Vă rog frumos să mă urmaţi.
— Luaţi‑o înainte.
O iau pe Ana de mână şi rămânem în spatele lui Benson.
526 Grey
E L James 527
— Am un Blaník L23 pregătit să decoleze. E un avion vechi. Dar se descurcă bine.
— Minunat. Eu am învăţat să zbor pe un Blaník. Un L13, îi spun lui Benson.
— N‑ai cum să dai greş cu un Blaník. Sunt un mare fan.
Face un gest de apreciere.
— Deşi prefer L23‑ul pentru acrobaţii.
Îl aprob dând din cap.
— O să vă tractez cu un Piper Pawnee, continuă el. O să vă duc sus, până la 1 000 de metri altitudine, apoi vă dau drumul. O să aveţi destul timp de zburat.
— Aşa sper şi eu. Plafonul de nori arată promiţător.
— E puţin prea devreme ca să se mai ridice. Dar nu se ştie nici‑
odată. Dave, tovarăşul meu, va monitoriza zborul. Acum e la budă.
— Bine.
Cred că „budă“ înseamnă toaletă.
— Zbori de multă vreme?