Taylor m‑a prins cu garda jos. Îmi ţine portiera maşinii, aştep‑
tându‑mă cu un aer îngrijorat.
— Am ajuns, domnule.
La naiba… de cât timp stăm aşa aici?
— Mulţumesc. Te anunţ la ce oră să vii să mă iei diseară.
Concentrează‑te, Grey.
Şi Andrea, şi Olivia ridică privirea când ies din lift.
Olivia flutură din gene şi‑şi dă o şuviţă de păr după ureche.
Dumnezeule — trebuie să scap de prostuţa asta. O să cer secţiei de Resurse Umane s‑o mute în alt departament.
— Cafea, te rog, Olivia — şi adu‑mi un croasant.
Sare de pe scaun să‑mi îndeplinească ordinele.
— Andrea — găseşte‑mi‑i la telefon pe Welch, pe Barney, apoi pe Flynn, apoi pe Claude Bastille. Nu vreau să fiu deranjat deloc, nici măcar de mama… doar dacă… doar dacă sună Anastasia Steele.
Bine?
— Da, domnule. Vreţi să vă spun încă o dată programul?
— Nu. Vreau cafea şi ceva de mâncare mai întâi.
Mă uit urât la Olivia, care se mişcă în ritm de melc către lift.
— Da, domnule Grey, strigă Andrea după mine în timp ce deschid uşa biroului meu.
Din servietă scot plicul capitonat în care am cel mai preţios obiect — planorul. Îl pun pe birou şi gândul îmi zboară la domni‑
şoara Steele.
În dimineaţa asta începe o slujbă nouă, va întâlni oameni noi…
bărbaţi noi. Gândul ăsta mă deprimă. Mă va uita.
Nu, nu mă va uita. Femeile îşi amintesc întotdeauna de primul bărbat cu care şi‑au tras‑o, nu‑i aşa? O să am mereu un loc în 632 Grey
E L James 633
amintirea ei, măcar pentru asta. Dar eu nu vreau să devin o amin‑
tire: vreau să se gândească la mine. Trebuie să se gândească la mine.
Ce pot să fac?
Se aude o bătaie în uşă şi Andrea îşi face apariţia.
— Cafea şi croasante pentru dumneavoastră, domnule Grey.
— Intră.
Se apropie de biroul meu şi dă cu ochii de planor, dar îşi ţine gura, spre norocul ei. Îmi aşază micul dejun pe birou.
Cafea neagră. Bravo, Andrea.
— Mulţumesc.
— Le‑am lăsat mesaje lui Welch, Barney şi Bastille. Flynn sună
în cinci minute.
— Bine. Vreau să‑mi anulezi toate ieşirile oficiale de săptă‑
mâna asta. Fără întâlniri la prânz sau seara. Prinde‑l pe Barney şi găseşte‑mi numărul de telefon al unei florării bune.
Notează furibundă în carneţel.
— Domnule, noi folosim Arcadia’s Roses. Vreţi să comand eu flori în locul dumneavoastră?
— Nu, dă‑mi numărul. Mă descurc singur. Asta‑i tot.
Ea aprobă din cap şi iese imediat din birou. Peste câteva secunde îmi vibrează telefonul. E Barney.
