— P‑păi, murmură ea, nesigură.

Apoi îşi îndreaptă umerii.

— Trebuie să vorbesc cu Kate. Am atâtea întrebări despre sex, iar tu eşti prea implicat. Dacă vrei să fac toate acele lucruri, cum ştiu eu…?

Se opreşte, cântărindu‑şi cuvintele.

— Nu am termen de comparaţie.

Hai să n‑o luăm de la început. Am mai vorbit despre asta. Nu vreau să discute cu nimeni. A semnat o clauză de confidenţialitate.

Dar a întrebat din nou. Deci cred că e important pentru ea.

176 Grey

E L James 177

— Vorbeşte cu ea dacă nu ai încotro. Dar asigură‑te că nu‑i spune nimic lui Elliot.

— N‑ar face aşa ceva, cum nici eu nu ţi‑aş spune dacă ea mi‑ar povesti ceva despre Elliot — dacă aşa ceva s‑ar întâmpla, adaugă ea.

Îi reamintesc că nu mă interesează câtuşi de puţin viaţa sexuală

a lui Elliot, dar sunt de acord să povestească tot ce am făcut până

acum. Colega ei de cameră m‑ar castra dacă mi‑ar cunoaşte adevă‑

ratele intenţii.

— Bine, spune Ana şi îmi zâmbeşte luminos.

— Cu cât accepţi mai repede să mi te supui, cu atât va fi mai bine şi toată chestia asta se va termina.

— Ce anume se va termina?

— Faptul că mă sfidezi.

O sărut repede şi buzele ei lipite de ale mele mă fac imediat să

mă simt mai bine.

— Frumoasă maşină, zice ea când ne apropiem de R8‑ul aflat în garajul subteran.

— Ştiu.

Îi arunc un zâmbet scurt şi ea îmi zâmbeşte înapoi — înainte de a‑şi da ochii peste cap. Îi deschid portiera, întrebându‑mă dacă ar trebui să comentez gestul ei.

— Ce fel de maşină e asta? întreabă ea, după ce mă urc la volan.

— E un Audi R8 Spyder. E o zi superbă; putem să‑i ridicăm capota. Ai o şapcă de baseball pe acolo. De fapt, trebuie să fie două.

Pornesc motorul, ridic capota şi muzica lui Bruce Springsteen, Bossul, umple maşina.

— N‑are cum să nu‑ţi placă Bruce.

Îi zâmbesc Anei şi scot R8‑ul din locul său din garaj.

Şerpuind prin traficul de pe I‑5, ne îndreptăm către Portland.

Ana e tăcută, ascultă muzică şi se uită pe fereastră. E greu să‑i văd chipul, ascuns de ochelarii mari Wayfarers şi de şapca mea cu Mariners. Vântul şuieră pe deasupra noastră şi ne îndreptăm cu viteză către Boeing Field.

Până acum, weekendul acesta a fost surprinzător. Dar oare la ce mă aşteptam? Credeam că vom lua cina, că vom discuta contractul şi apoi ce…? Cred că să ne‑o tragem era inevitabil.

Îi arunc o privire.

Da… Şi vreau să i‑o trag din nou.

Aş vrea să ştiu la ce se gândeşte. Nu prea se dă de gol, dar am învăţat câteva lucruri despre Ana. În ciuda lipsei sale experienţă, vrea să înveţe. Cine s‑ar fi gândit că sub învelişul fragil are un suflet de sirenă? Imaginea buzelor ei în jurul penisului meu îmi vine în minte şi‑mi reprim cu greu un geamăt.

Da… vrea într‑adevăr să înveţe.

Gândul ăsta mă excită.

Sper s‑o pot vedea înainte de weekendul viitor.

Chiar şi acum îmi vine s‑o ating din nou. Mă întind şi îi pun o mână pe genunchi.

— Ţi‑e foame?

— Nu cine ştie ce, răspunde ea, supusă.

Chestia asta începe să mă plictisească.

— Trebuie să mănânci, Anastasia. Ştiu un loc grozav lângă

Olympia. Ne oprim acolo.

Cuisine Sauvage e un restaurant mic şi e plin de cupluri şi de familii care‑au ieşit să mănânce ceva duminica. Ţinând‑o pe Ana de mână, ne lăsăm conduşi spre masa noastră. Ultima oară când am venit aici eram cu Elena. Mă întreb cum ar fi transformat‑o ea pe Anastasia.

— N‑am mai fost aici de mult. N‑avem de ales — aici se găteşte ce vânează sau pescuiesc, îi spun, mimând groaza.

Ana râde.

De ce simt cum mă umflu în pene când o fac să râdă?

— Două pahare de Pinot grigio, îi comand chelneriţei, care‑mi face ochi dulci de sub bretonul ei blond.

Mă enervează.