Mai mult decât tine.
180 Grey
E L James 181
— N‑am avut parte de o introducere obişnuită în lumea sexului.
Încă nu suport să fiu atins. Încă nu pot.
Îi aştept reacţia, dar îşi vede mai departe de supă, încercând să
înţeleagă această avalanşă de informaţii.
— Deci în facultate n‑ai avut nicio iubită? mă întreabă în cele din urmă.
— Nu.
Chelneriţa ne întrerupe din nou ca să ne ia din faţă farfuriile goale. Ana o aşteaptă să plece.
— De ce?
— Chiar vrei să ştii?
— Da.
— Nu voiam. Ea îmi oferea tot ce dorea, tot ce‑mi trebuia. În plus, m‑ar fi bătut de n‑aş mai fi ştiut de mine.
Ea clipeşte de câteva ori, însuşindu‑şi noile informaţii.
— Deci dacă era prietenă cu mama ta, câţi ani avea?
— Destui ca să se priceapă.
— Încă te mai vezi cu ea?
Pare şocată.
— Da.
— Încă vă… ăăă…
Se face roşie în obraji şi colţurile gurii i se lasă în jos.
— Nu, zic eu repede.
Nu vreau să‑şi facă vreo impresie greşită asupra relaţiei mele cu Elena.
— Suntem doar prieteni foarte buni, o liniştesc eu.
— Ah. Mama ta ştie?
— Sigur că nu.
Mama m‑ar omorî — şi ar omorî‑o şi pe Elena.
Chelneriţa se întoarce cu felul întâi: friptură de căprioară. Ana soarbe prelung din paharul cu vin.
— Dar nu putea fi o relaţie permanentă?
Ignoră ce are în farfurie.
— Păi era, deşi nu o vedeam tot timpul. Era… dificil. În defi‑
nitiv, relaţia a durat cât eu eram în liceu şi apoi în facultate. Mănâncă, Anastasia.
— Chiar nu prea mi‑e foame, Christian, zice ea.
Mijesc ochii.
— Mănâncă.
Încerc să nu ridic tonul.
— Lasă‑mă o clipă, spune ea, pe un ton la fel de calm ca al meu.
Care e problema ei? Elena?
— Bine, sunt eu de acord, întrebându‑mă dacă nu cumva i‑am spus prea multe, şi gust din friptura mea de căprioară.
În cele din urmă, Ana îşi ia tacâmurile şi începe să mănânce.
Foarte bine.
— Aşa va fi… ăăă, relaţia noastră? întreabă ea. Tu îmi dai ordine şi eu le execut?
Se uită fix la farfuria din faţa ei.
— Da.
— Înţeleg.
Îşi aruncă pe umăr părul prins în coadă.
— În plus, o să‑ţi facă plăcere.
— E un pas mare, zice ea.
— Este.
