Era un sacrilegiu!

Aceşti occidentali cu principii înalte şi-au discutat neliniştile cu preoţii din Bali, care au ascultat politicos, în ciuda faptului că rigida şi neiertătoarea noţiune de „sacrilegiu“ nu se traduce uşor în gândirea balineză. Nici distincţiile dintre „sacru“ şi „profan“ nu sunt atât de categorice ca în Vest.

Preoţilor balinezi nu le era prea clar de ce occidentalii cu principii înalte considerau că hotelurile de pe litoral ar fi profane. (Oare divinitatea nu sălăşluia şi acolo, la fel ca pretutindeni pe pământ?) Tot aşa, nu le era clar de ce prietenoşii turişti australieni în costume de baie nu trebuiau lăsaţi să privească dansurile sacre în timp ce beau cocktailuri mai tai. (Oare aceşti oameni drăguţi şi prietenoşi nu meritau să fie martorii frumuseţii?)

Însă occidentalii cu principii înalte erau evident supăraţi din cauza direcţiei luate de evenimente şi, cum prea bine se ştie, balinezilor nu le place să-şi necăjească vizitatorii, aşa că au purces la rezolvarea problemei.

Preoţii şi maeştrii de dans s-au întrunit şi au venit cu o idee inspirată – o idee inspirată de o minunată

etică a uşurinţei şi încrederii. Au hotărât să inventeze nişte dansuri noi care să nu fie sacre, iar pentru turiştii din staţiuni nu aveau să execute decât aceste dansuri, atestate ca „ne-divine“. Dansurile sacre urmau să se întoarcă în temple şi să fie rezervate exclusiv ceremoniilor religioase.

Şi exact aşa au făcut. În plus, au făcut asta cu uşurinţă, fără drame şi traume. Adaptând gesturile şi paşii vechilor dansuri sacre, au inventat nişte dansuri lipsite practic de semnificaţie şi au început să execute aceste învârteli absurde în staţiunile turistice, pe bani. Şi toată lumea era fericită, fiindcă dansatorii dansau, turiştii aveau parte de amuzament, iar preoţii câştigau ceva bani pentru temple. Mai presus de orice, occidentalii cu principii înalte se puteau relaxa, fiindcă distincţia dintre sacru şi profan fusese restabilită.

Toate erau la locul lor – în bună ordine şi definitiv.

Doar că nu erau nici în bună ordine, nici definitiv.

Deoarece nimic, niciodată, nu e nici în bună ordine, nici definitiv.

În următorii ani, aceste noi dansuri stupide şi fără sens s-au rafinat tot mai mult. Băieţi şi fete au crescut cu ele şi, lucrând cu un sentiment nou de libertate şi inovaţie, au transformat treptat spectacolele în ceva absolut magnific. De fapt, dansurile deveneau mai degrabă transcendente. Ca un alt exemplu de şedinţă involuntară de spiritism, s-ar fi zis că aceşti dansatori balinezi – în ciuda eforturilor de a fi absolut nespirituali – invocau totuşi, fără voie, Marea Magie din ceruri. Chiar acolo, lângă piscină. Iniţial nu intenţionaseră decât să ofere o distracţie turiştilor şi să se distreze ei înşişi, însă acum îl întâlneau pe Dumnezeu seară de seară şi toată lumea putea vedea asta. Se putea susţine că noile dansuri deveniseră

mai transcendente decât dansurile sacre vechi şi răsuflate.

Remarcând fenomenul, preoţilor balinezi le-a venit o idee minunată: de ce să nu împrumute aceste noi dansuri artificiale, să le ducă în temple, să le includă în ceremoniile religioase străvechi şi să le utilizeze ca pe o formă de rugăciune?

De fapt, de ce să nu înlocuiască o parte din răsuflatele vechi dansuri sacre cu noile dansuri artificiale?

Zis şi făcut.

Moment în care dansurile fără noimă au devenit dansuri sfinte, fiindcă dansurile sfinte deveniseră fără

noimă.

Şi toată lumea era fericită – cu excepţia acelor occidentali cu principii înalte, care acum se zăpăciseră

de tot, fiindcă nu mai ştiau să deosebească sacrul de profan. Se contopiseră unul într-altul. Se estompaseră liniile dintre înalt şi jos, dintre uşor şi greu, dintre corect şi greşit, dintre noi şi ei, dintre Dumnezeu şi pământ… şi paradoxul ăsta îi îngrozea complet.

Şi nu pot decât să-mi imaginez că, de fapt, asta fusese de la bun început intenţia farsorilor de preoţi.

În concluzie

Creativitatea este sacră şi nu este sacră.

Ceea ce creăm contează enorm şi nu contează deloc.

Trudim singuri şi suntem însoţiţi de spirite.

Suntem îngroziţi şi suntem curajoşi.

Arta e o zdrobitoare corvoadă şi un minunat privilegiu.

Divinitatea nu ne poate lua în serios decât atunci când suntem în cea mai jucăuşă dispoziţie.

Fă loc acestor paradoxuri, astfel ca toate să fie deopotrivă de adevărate în sufletul tău, şi îţi promit –

vei putea face orice.

Aşa că acum, te rog, calmează-te şi treci înapoi la treabă, ok?

Comorile ascunse în tine speră că vei spune da.

Mulţumiri

Le sunt profund recunoscătoare următoarelor persoane pentru ajutorul, încurajarea şi inspiraţia pe care mi le-au dăruit: Katie Arnold-Ratliff, Brené Brown, Charles Buchan, Bill Burdin, Dave Cahill, Sarah Chalfant, Anne Connell, Trâm-Anh Doan, Markus Dohle, Rayya Elias, Miriam Feuerle, Brendan Fredericks, răposatul Jack Gilbert, Mamie Healey, Lydia Hirt, Eileen Kelly, Robin Wall Kimmerer, Susan Kittenplan, Geoffrey Kloske, Cree LeFavour, Catherine Lent, Jynne Martin, Sarah McGrath, Madeline McIntosh, Jose Nunes, Ann Patchett, Alexandra Pringle, Rebecca Saletan, Wade Schuman, Kate Stark, Mary Stone, Andrew Wylie, Helen Yentus – şi, bineînţeles, celor din familiile Gilbert şi Olson, care m-au învăţat, prin exemplul lor, cum să fiu o făptuitoare.

Sunt, de asemenea, recunoscătoare conferinţelor TED fiindcă mi-au îngăduit să stau (de două ori!) pe scena lor foarte serioasă şi să vorbesc pe teme spirituale, fanteziste şi creative. Acele prelegeri m-au ajutat să şlefuiesc ideile cărţii de faţă, şi sunt bucuroasă că s-a întâmplat aşa.

Mulţumiri comunităţii Etsy, care a primit cu bucurie acest proiect – şi găzduieşte atâtea alte proiecte creative. Voi întruchipaţi lucrurile despre care vorbesc aici.

În cele din urmă, îmi exprim iubirea şi recunoştinţa faţă de minunata mea comunitate de pe Facebook.

Fără întrebările, gândurile şi inspiratoarele voastre jerbe zilnice de exprimare curajoasă, această carte n-ar fi existat.

Document Outline

LECŢII DE MAGIE

Curajul

Comoara ascunsă

Viaţa creativă, definiţie

O viaţă mai amplă

Înspăimântător!

În apărarea slăbiciunii

Frica e plictisitoare

Frica de care ai nevoie şi frica de care n-ai nevoie

Excursie cu maşina

De ce merită

Încântarea