Pur şi simplu a făcut-o.
Trei dimineţi pe săptămână, Susan se trezea înainte de revărsatul zorilor şi, în ora buimacă de dinaintea zilei ei grele de muncă, patina. Şi a patinat, a patinat, a tot patinat. Şi, da, îi plăcea la fel de mult ca totdeauna. Ba chiar mai mult ca oricând, poate fiindcă acum, ca adult, ştia cât de preţioasă e bucuria.
Patinajul o făcea să se simtă vie şi fără vârstă. Nu se mai simţea doar o consumatoare, nimic mai mult decât suma îndatoririlor ei zilnice. Făcea ceva din ea, făcea ceva cu ea.
Avea loc o revoluţie. O revoluţie la propriu, căci pe gheaţă s-a răsucit din nou spre viaţă – revoluţie după revoluţie după revoluţie…
Vă rog să remarcaţi că prietena mea nu a renunţat la serviciu, nu şi-a vândut casa, nu a rupt relaţiile cu cei din jur şi nu s-a mutat la Toronto ca să exerseze şaptezeci de ore pe săptămână cu un antrenor de nivel olimpic. Şi nu, povestea nu se termină cu ea câştigând vreo medalie de campioană. Nici nu trebuie. De fapt, povestea nici nu se termină, pentru că Susan patinează în continuare câteva dimineţi pe săptămână –
pur şi simplu fiindcă pentru ea patinajul artistic e cel mai bun mod de a trăi o anumită frumuseţe şi de a atinge o stare transcendentă la care nu pare să aibă acces altfel. Şi i-ar plăcea să petreacă cât mai mult timp cu putinţă într-o astfel de stare cât e încă aici, pe pământ.
Asta-i tot.
Asta e ceea ce numesc eu viaţă creativă.
Şi chiar dacă creativitatea diferă de la persoană la persoană, un lucru rămâne sigur: o viaţă creativă e o viaţă mai amplă, cu un orizont mai larg, o viaţă mai fericită şi de o mie de ori mai interesantă. Să
trăieşti în felul acesta – dând la iveală necontenit şi cu încăpăţânare nestematele ascunse în tine – este o artă în sine.
Într-o astfel de viaţă îşi va găsi întotdeauna locul Marea Magie.
Înspăimântător!
Să vorbim acum despre curaj.
Dacă ai deja curajul să dai la iveală nestematele ascunse în tine e nemaipomenit. Probabil că faci deja lucruri foarte interesante cu viaţa ta şi n-ai nevoie de cartea asta. Ţine-o tot aşa!
Dacă nu, atunci să încercăm să-ţi facem rost de puţin curaj. Căci creativitatea este calea celor îndrăzneţi. Cu toţii ştim asta. Şi cu toţii ştim că, dacă moare curajul, creativitatea moare odată cu el. Cu toţii ştim că frica e un cimitir unde visele noastre se duc şi pier în căldura dogoritoare a soarelui. Cu toţii ştim asta; uneori însă nu ştim cum să reacţionăm.
Dă-mi voie să enumăr câteva dintre multele motive pentru care e posibil să-ţi fie frică să duci o viaţă
mai creativă:
Ţi-e teamă că n-ai talent.
Ţi-e teamă că vei fi respins, criticat, ridiculizat, neînţeles sau – mai rău decât toate la un loc –
ignorat.
Ţi-e teamă că nu există un public pentru ce ai putea crea şi, prin urmare, totul e în zadar.
Ţi-e teamă că altcineva a făcut deja mai bine ce vrei tu să faci.
Ţi-e teamă că toţi ceilalţi au făcut deja mai bine ce vrei tu să faci.
Ţi-e teamă că cineva îţi va fura ideile, aşa că-i mai sigur să le ţii ascunse pe vecie.
Ţi-e teamă că nu vei fi luat în serios.
Ţi-e teamă că munca ta nu-i de-ajuns de importantă din punct de vedere politic, emoţional sauartistic ca să schimbe viaţa cuiva.
Ţi-e teamă că visele tale sunt penibile.
Ţi-e teamă că într-o bună zi vei privi în urmă la încercările tale de-a fi creativ ca la o pierdereuriaşă de timp, efort şi bani.
Ţi-e teamă că nu ai disciplina necesară.
Ţi-e teamă că nu ai spaţiul de lucru, libertatea financiară sau timpul necesar ca să poţi explora şicrea ceva nou.
Ţi-e teamă că nu ai educaţia sau diplomele necesare.
Ţi-e teamă că eşti prea gras. (Nu ştiu nici eu de ce e relevantă greutatea, însă am învăţat dinexperienţă că cei mai mulţi dintre noi se tem că sunt prea graşi, aşa că să trecem şi asta pe listă, ca să
fim siguri.)
Ţi-e teamă că vei arăta tuturor că eşti mediocru, nătărău, diletant sau narcisist.
Ţi-e teamă că-ţi vei întrista familia cu tot ce ai putea să dezvălui.
Ţi-e teamă de ce vor spune colegii dacă-ţi exprimi cu voce tare adevărul personal.
Ţi-e teamă că o să-ţi dezlănţui demonii şi chiar nu vrei să-ţi întâlneşti demonii.
Ţi-e teamă că ai dat deja ce aveai mai bun.
Ţi-e teamă că, de fapt, nici n-ai produs vreodată ceva bun.
Ţi-e teamă că ţi-ai neglijat atâta timp creativitatea, încât ai pierdut acest dar.
