La fel şi eu.
La fel noi toţi. Însă nu e nimic fascinant în asta. Înţelegeţi ce vreau să spun? Nu e nimic special în a-ţi fi frică de necunoscut. Cu alte cuvinte, frica este un instinct ancestral şi chiar vital pentru supravieţuire…
dar nu e neapărat un semn de inteligenţă.
Când eram tânără şi sperioasă, frica mea mă obseda, de parcă ar fi fost tot ce-aveam mai interesant, când, de fapt, era cea mai banală trăsătură a mea. În realitate, frica era probabil singura mea însuşire cu totul şi cu totul obişnuită. Eram creativă – şi asta era ceva original; aveam o personalitate originală; aveam vise, perspective şi aspiraţii originale. Însă frica nu era câtuşi de puţin originală; nu era vreun obiect artizanal rar – era doar un produs de duzină, disponibil în orice hipermarket.
Pe asta voiam eu să-mi construiesc întreaga identitate?
Pe cel mai plictisitor instinct al meu? Pe reflexul de panică al celui mai nătâng mormoloc?
Nu.
Frica de care ai nevoie
şi frica de care n-ai nevoie
O să credeţi, poate, că o să vă spun acum că trebuie să deveniţi neînfricaţi ca să duceţi o viaţă mai creativă. Dar nu voi spune asta, fiindcă nu asta cred. Creativitatea e pentru cei curajoşi, da, însă nu pentru cei neînfricaţi, şi e important să înţelegem diferenţa.
Curajul înseamnă să faci ceva înspăimântător.
Neînfricarea înseamnă să nici nu înţelegi măcar ce vrea să spună cuvântul înspăimântător.
Dacă scopul tău în viaţă e să devii neînfricat, atunci cred că eşti deja pe drumul greşit, fiindcă
singurele persoane cu adevărat neînfricate pe care le-am întâlnit vreodată erau fie sociopaţi în toată
regula, fie ţânci de trei ani groaznic de neastâmpăraţi – iar aceştia nu sunt un model pentru nimeni.
Adevărul e că frica este necesară din motive evidente, legate de supravieţuire. Evoluţia a făcut bine sădind un reflex al fricii înăuntrul tău, pentru că dacă n-ai avea frica ai duce o viaţă scurtă, haotică şi prostească. Ai traversa pe roşu. Ai hoinări prin păduri şi te-ar mânca urşii. Ai sări în valuri uriaşe de pe vreo faleză din Hawaii, în ciuda faptului că nu prea ştii să înoţi. Te-ai căsători cu un tip care ţi-a spus la prima întâlnire: „Nu cred neapărat că oamenii-s făcuţi să fie monogami.“
Aşa că, da, ai categoric nevoie de frică pentru a te păzi de pericole reale, ca cele pe care le-am enumerat mai sus.
Însă nu ai nevoie de frică în sfera creativităţii.
Serios, n-ai nevoie.
Bineînţeles, doar fiindcă n-ai nevoie de frică atunci când vrei să fii creativ nu înseamnă că frica nu-şi va face apariţia. Crede-mă, frica îşi va face mereu apariţia – mai ales atunci când vrei să fii inventiv sau inovator. Frica va fi declanşată mereu de creativitate, deoarece creativitatea îţi cere să pătrunzi în sfere cu rezultate incerte, iar frica detestă rezultatele incerte. Frica – programată de evoluţie să fie hipervigilentă şi ultraprotectoare – va presupune întotdeauna că orice rezultat incert e menit să ducă la o moarte însângerată şi cumplită. Pe scurt, frica e ca un agent de pază de la mall, care se crede puşcaş
marin. N-a dormit de câteva zile, a băut prea mult Red Bull şi e gata să-şi împuşte propria umbră pentru ca toată lumea să fie în „siguranţă“.
Frica e cu desăvârşire firească şi omenească.
Nu e deloc ceva de care să-ţi fie ruşine.
Trebuie însă luată în serios.
Excursie cu maşina
Iată cum am învăţat să fac faţă fricii: cu mult timp în urmă, am ajuns la concluzia că, dacă vreau să fiu creativă – şi vreau –, va trebui să-i fac loc şi sentimentului de frică. Foarte mult loc.
Am ajuns la concluzia că va trebui să-mi clădesc o viaţă lăuntrică destul de bogată ca să poată găzdui deopotrivă frica şi creativitatea, de vreme ce părea că vor merge totdeauna împreună. Ba chiar mi se pare că frica şi creativitatea sunt de fapt gemene siameze – după cum se vede, creativitatea nu poate face nici un pas înainte fără ca frica să n-o urmeze îndeaproape. Frica şi creativitatea au fost purtate de acelaşi pântec, s-au născut în acelaşi timp şi au în comun unele organe vitale. De aceea trebuie să tratăm frica cu mare grijă – deoarece am observat că, atunci când oamenii încearcă să-şi înăbuşe frica, sfârşesc adesea prin a-şi pierde cu totul şi creativitatea.
Aşa că eu nu încerc să-mi reprim frica. Nu duc un război împotriva ei. Din contră, îi fac loc din belşug.
În fiecare zi. Îi fac loc chiar în clipa de faţă. Îi îngădui să trăiască, să respire şi să-şi întindă picioarele confortabil. Cu cât o stârnesc mai puţin, cu atât îmi răspunde mai puţin. Dacă eu mă relaxez, atunci se relaxează şi ea. De fapt, îmi invit cordial frica să vină cu mine oriunde aş merge. Ba chiar i-am pregătit şi un discurs de bun venit, pe care i-l ţin înainte de orice proiect nou sau la începutul unei mari aventuri.
Sună cam aşa:
„Dragă Frică: Creativitatea şi cu mine ne pregătim să plecăm împreună într-o excursie cu maşina.
Înţeleg că ne vei însoţi, ca întotdeauna. Ştiu că tu crezi că ai o misiune importantă în viaţa mea şi că îţi iei munca în serios. Se pare că treaba ta e să instaurezi panica totală ori de câte ori sunt pe cale să fac ceva interesant – dă-mi voie să-ţi spun că te pricepi de minune la ceea ce faci. Te rog, aşadar, să continui, dacă simţi că aşa trebuie. Să ştii însă că-mi voi face şi eu treaba în această excursie – voi munci pe rupte şi-mi voi păstra concentrarea. Creativitatea îşi va face şi ea treaba – va continua să mă incite şi să mă
inspire. E loc din belşug în acest vehicul pentru toate trei, aşa că fă-te comodă, dar nu uita următorul lucru: Creativitatea şi cu mine suntem singurele care vom lua decizii în această călătorie. Accept şi respect faptul că faci parte din această familie şi de aceea nu te voi exclude niciodată din activităţile noastre – numai că nu-ţi vom urma niciodată sugestiile. Poţi să iei loc şi poţi să te exprimi, dar n-ai voie să votezi. N-ai voie să te atingi de hărţi; n-ai voie să sugerezi alte rute; n-ai voie să umbli la temperatură.
Scumpo, n-ai voie nici măcar să te atingi de radio. Dar mai presus de toate, draga şi vechea mea prietenă, n-ai sub nici o formă voie să conduci.“
Pornim apoi împreună – eu, creativitatea şi frica –, alături pentru totdeauna, înaintând încă o dată în înspăimântătorul, dar minunatul tărâm al rezultatelor incerte.
De ce merită
Nu e mereu uşor să ai frica aproape în marea şi ambiţioasa ta excursie cu maşina, dar merită – fiindcă, dacă nu vei învăţa să călătoreşti confortabil alături de frică, nu vei putea niciodată să mergi în vreun loc interesant ori să faci ceva interesant.
Şi-ar fi păcat, căci viaţa e scurtă, rară, uimitoare şi miraculoasă, şi îţi doreşti să faci lucruri cu adevărat interesante câtă vreme mai eşti aici. Ştiu că îţi doreşti asta, pentru că, evident, şi eu îmi doresc acelaşi lucru.
Asta ne dorim cu toţii.
Iar tu porţi în tine comori ascunse, comori extraordinare – la fel şi eu, şi toţi cei din jur. Iar ca să scoţi la lumină aceste comori e nevoie de muncă, de credinţă, de concentrare, de curaj şi de mult timp, iar ceasul ticăie şi lumea se învârte; iată de ce n-avem timp, pur şi simplu, să ne gândim la lucruri mărunte.
