mai aud vreo vorbă, vă ţin pe toţi închişi aici până seara.
— Pe mine nu mă puteţi ţine! protestă Clutterbuck. Eu mă
duc la plimbare cu căpitanul Grimes.
— Atunci, o să vă omor în bătăi cu bastonul ăsta! Până
una alta, să scrieţi cu toţii câte un eseu pe tema
„automulţumirii”. Cel mai lung eseu va fi răsplătit cu un premiu de o jumătate de coroană, indiferent de calităţile sale.
Începând din această clipă şi până la recreaţie, în clasă
domni o linişte desăvârşită. Paul, continuând să ţină
bastonul în mână, se uita posomorât pe fereastră. Din când în când, se auzeau de jos vocile ascuţite ale servitorilor, care se ciondăneau în limba velşă. Când sună clopoţelul, Clutterbuck înnegrise şaisprezece pagini, aşa încât primi 47
jumătatea de coroană promisă.
— Ţi s-a părut greu să-i stăpâneşti pe băieţi? îl întrebă
domnul Prendergast pe Paul, umplându-şi pipa.
— Câtuşi de puţin, răspunse el.
— A, eşti norocos! Mie mi se par toţi absolut imposibili. Şi nu ştiu de ce. Desigur că peruca mea e de vină, în mare măsură. Ai băgat de seamă că port perucă?
— Nu, n-am observat.
— Ei bine, băieţii au băgat de seamă din prima clipă. A fost o mare greşeală din partea mea că mi-am pus perucă.
Mă gândisem, când am plecat din Worthing, că arăt prea bătrân ca să pot obţine lesne o slujbă. Aveam pe atunci doar patruzeci şi unu de ani. Perucile costau foarte mult, deşi am ales una dintre cele mai ieftine. Poate că tocmai de aceea arată ca o perucă. Nu ştiu. Am fost sigur, de la început, că
am făcut o greşeală, dar odată ce apucaseră să vadă peruca, era prea târziu să mai dau înapoi. Şi acum, băieţii fac tot felul de glume pe socoteala ei.
— Am impresia că ar găsi altceva de râs dacă n-ar fi peruca.
— Da, fără îndoială. Şi nu-i rău, cred, că şi-au fixat batjocura asupra unui obiect atât de exterior. Ah, Doamne!
Dacă n-ar fi pipele astea, nu ştiu, zău, cum aş rezista! Ce te-a făcut să vii aici?
— Am fost eliminat de la Scone pentru comportare indecentă.
— Da? La fel ca şi Grimes?
— Nu, nu ca şi Grimes, răspunse Paul, categoric.
— În fond, tot aia e… Iar sună clopoţelul. Doamne, Doamne! Am impresia că omuleţul ăla scârbos mi-a luat roba!
*
Două zile mai târziu, Beste-Chetwynde deschise Vox humana 8 şi cântă Pop goes the weasel 9.
8 Un anumit tip de orgă.
48
— Ştiţi, sir, că aţi dat lovitura cu clasa a cincea?
Băiatul şedea alături de Paul pe bancheta orgii din biserica satului. Erau la a doua lecţie de muzică.
— Pentru Dumnezeu, lasă orga în pace! Ce-nţelegi prin
„lovitură”?
— Păi, Clutterbuck a fost azi-dimineaţă în cămara îngrijitoarei şi a luat de-acolo o conservă de compot de ananas. Tangent l-a întrebat: „O duci în sala de mese?” iar el i-a răspuns: „Nu, am de gând să mănânc compotul la ora domnului Pennyfeather”. „Ba nu! l-a repezit Tangent.
Bomboane şi biscuiţi mai merge, dar compot de ananas e prea de tot. Din pricina unor împuţiţi ca tine se înrăiesc profesorii cumsecade!”
— Şi crezi că ăsta-i un compliment?
— Cred că-i unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am auzit în legătură cu un profesor, spuse Beste-Chetwynde. Vreţi să încerc din nou să cânt melodia aceea?
— Nu! răspunse Paul cu hotărâre în glas.
— Atunci, am să vă spun altceva. Îl cunoaşteţi pe Philbrick. Ştiţi, cred că-i un tip cam ciudat.
— Nu mă îndoiesc.
