M-ar interesa să cunosc experienţa ta în acestdomeniu. Capelanul nu e de acord cu mine. El pretinde că
hipersensibilitatea duce de obicei la slăbirea voinţei.
Comunică-mi părerea ta.
— Ce părere ai despre asta ? îl întrebă Paul pe domnul 52
Prendergast, întinzându-i scrisoarea.
— Păi, răspunse acesta după ce o citi cu luare aminte, cred că prietenul dumitale greşeşte în privinţa sensibilităţii.
Să nu ne putem oare bizui nici măcar pe propriile noastre simţăminte?
— Nu despre asta voiam să te întreb, ci despre povestea cu banii.
— Vai, Pennyfeather! Sper că nu ai nicio îndoială în această privinţă. Acceptă numaidecât banii!
— E o ispită.
— Dragul meu, ar fi un păcat să refuzi. Douăzeci de lire!
Păi, mie-mi trebuie jumătate de trimestru ca să câştig atâta!
Se auzi clopoţelul pentru ceai. În sala de mese, Paul îi dădu şi lui Grimes scrisoarea.
— Să primesc cele douăzeci de lire? îl întrebă.
— Să le primeşti? Dumnezeule! Te cred şi eu!
— Nu-s chiar aşa de sigur, spuse Paul.
Se gândi la treaba asta toată după-amiaza, în orele de clasă, apoi în timp ce se îmbrăca pentru cină, şi chiar în cursul cinei. Era o luptă grea, din care vechea lui educaţie avea să iasă biruitoare.
„În cazul când aş lua aceşti bani, îşi spunea el, n-aş mai şti niciodată dacă am procedat bine sau nu. Veşnic m-ar apăsa pe cuget. Dacă-i refuz, voi fi sigur că am procedat bine; mă voi felicita mereu cu satisfacţie pentru acest sacrificiu.
Refuzând, mă pot convinge că, în ciuda nemaipomenitelor lucruri care mi s-au întâmplat în ultimele zece zile, am rămas acelaşi Paul Pennyfeather, pe care l-am respectat atâta vreme. Este un examen al trăiniciei idealurilor mele.”
În seara aceea Paul încercă să-i explice lui Grimes o parte din frământările sale. Şedeau în cârciuma doamnei Roberts.
— Mă tem c-o să-ţi vină cam greu să înţelegi atitudinea mea. Cred că e, în bună măsură, o chestiune legată de educaţia primită. Aş avea toate motivele să iau banii aceştia.
Digby-Vane-Trumpington e putred de bogat, iar dacă-şi păstrează banii, cu siguranţă că-i va cheltui pe pariuri sau la vreo deplorabilă orgie. Din pricina uneia dintre orgiile lui am suferit un rău ireparabil. Tot viitorul meu e compromis, şi am 53
pierdut o bursă de o sută şi douăzeci de lire pe an, plus alocaţia de două sute şi cincizeci de lire anual din partea tutorelui meu. Orice om cu judecată sănătoasă va spune că
banii mi se cuvin de drept. Dar e vorba de onoarea mea!
exclamă Paul Pennyfeather. Veacuri în şir, reprezentanţii burgheziei engleze au vorbit despre ei ca despre nişte gentlemeni, incluzând în această noţiune, printre altele, un dispreţ suveran pentru câştigurile necinstite. Aceasta e calitatea care-l deosebeşte pe gentleman atât de artist, cât şi de aristocrat. Ei bine, eu sunt un gentleman. N-am ce face –
aşa m-am născut. Nu pot primi banii aceia.
— Păi, şi eu sunt un gentleman, băiete, spuse Grimes. Mă
temeam eu c-ai să gândeşti astfel, de aceea mi-am dat osteneala să te salvez de dumneata însuţi.
— Ce vrei să spui?
— Nu te supăra, dragul meu băiat, dar îndată după ceai am trimis o depeşă prietenului dumitale Potts: Spune-i lui Trumpington
să
expedieze
urgent
banii…
Semnat:
Pennyfeather. Dacă vrei, îţi pot da eu cu împrumut banii, până au să-ţi sosească.
— Grimes, mare ticălos eşti! exclamă Paul, deşi în sinea lui se simţea, fără să vrea, năpădit de un val de mulţumire.
Trebuie să mai bem un rând, pe chestia asta!
— Bună idee, spuse Grimes. Dar eu plătesc.
— Pentru trăinicia idealurilor! spuse Paul, ridicând halba.
