pe domnul Prendergast să alerge şi el.

Prima alergare va fi pe-o lungime de-o milă. Prendy, vrei să-i urmăreşti? Eu aş vrea să mă ocup împreună cu Philbrick de cursa cu obstacole.

— Bine, dar ce anume trebuie să fac? întrebă domnul Prendergast.

— Să ai grijă ca fiecare grup să alerge până la Gastel şi înapoi şi să notezi numele primilor doi din fiecare echipă. E

foarte simplu.

— O să încerc, spuse domnul Prendergast, posomorât.

Paul şi Philbrick intrară împreună în pavilion.

— Ce-am ajuns! oftă Philbrick. Să întind cortul ca un pârlit de arab!

— Oricum, e o schimbare, spuse Paul.

— Frumoasă schimbare, să ajung slugă, eu, care nu-s făcut să slugăresc pe nimeni.

— Cred…

— Vă întrebaţi, desigur, cum de mă aflu aici?

— Nu, deloc, spuse Paul cu hotărâre. Nu doresc câtuşi de puţin să ştiu ce-i cu dumneata. Mă auzi?

— Am să vă spun, uitaţi cum a fost…

— Nu vreau să-ţi ascult confesiunile dezgustătoare, nu pricepi?

— Nu-i de fel o confesiune dezgustătoare, protestă

Philbrick. E o poveste de dragoste. Cred că e într-adevăr cea mai frumoasă poveste pe care-o cunosc. Sper că aţi auzit de sir Solomon Philbrick.

— Nu, răspunse Paul.

60

— Cum, n-aţi auzit niciodată de bătrânul Solly Philbrick?

— Nu! De ce?

— Pentru că eu sunt ăla. Şi aflaţi de la mine că-i un nume destul de cunoscut dincolo de fluviu. Ajunge să pomeniţi de Solly Philbrick, de la Lamb and Flag 11, oriunde la miazăzi de podul Waterloo, ca să vedeţi ce-nseamnă gloria. Încercaţi numai!

— Am să-ncerc, într-o bună zi.

— Vă atrag atenţia că, atunci când spun sir Solomon Philbrick, e doar o mică glumă: aşa-mi spun băieţii. De fapt, sunt Solomon Philbrick, un om ca dumneavoastră sau ca oricare altul.

Şi arătă cu degetul spre terenul de sport, de unde se auzea vocea plângăreaţă a domnului Prendergast:

— Hai, afurisiţilor, aliniaţi-vă odată!

— Băieţii însă, îmi spun sir Solomon, urmă Philbrick. Din stimă, înţelegeţi?

Vocea domnului Prendergast se auzi din nou:

— Când vă voi spune: „Fiţi gata! Porniţi!” înseamnă că

vreau să porniţi. Sunteţi gata? Hai! De ce nu porniţi?

Şi vocea fu de îndată acoperită de stridente ţipete de protest.

— Băgaţi de seamă, urmă Philbrick, n-am fost totdeauna ceea ce sunt acum. Am avut o copilărie grea, foarte grea. Aţi auzit vreodată vorbindu-se de un anume „Chick” Philbrick?

— Nu, n-am auzit.

— Fireşte, cred că era înainte de venirea dumneavoastră pe lume. E vorba de un boxer mititel, un tip altminteri foarte folositor. Nu era un boxer de mare clasă, fiind un beţiv nemaipomenit şi având braţele prea scurte. Totuşi, câştiga câte cinci lire pe noapte la arenele din Lambeth. Era foarte popular printre băieţi; chiar când venea beat criţă şi nu mai putea boxa. Ei bine, omul acela era tatăl meu: un tip cumsecade, deşi cam aspru de felul lui, precum v-am mai spus. O bătea groaznic pe biata maică-mea. A şi intrat la zdup de două ori pe chestia asta, dar i-a scos-o rău pe nas 11 Mielul şi drapelul (engl.).

61

când a ieşit! Nu mai găseşti mulţi ca el în zilele noastre, când se face atâta educaţie, iar whisky-ul a ajuns să coste cât costă.

„Chick” voia neapărat să mă bage în lumea sportului, aşa că, înainte de a părăsi şcoala ajunsesem să câştig câţiva şilingi pe săptămână ţinând buretele la galele de box de sâmbătă seara. Acolo, l-am întâlnit pe Toby Cruttwell. Nici de el n-aţi auzit?

— Nu, mă tem că n-am auzit. Nu prea sunt la curent cu personalităţile sportive.

— Sportive! Toby Cruttwell, personalitate sportivă! Mă

faceţi să râd. Toby Cruttwell spuse Philbrick cu emfază

sporită, e cel care-a pus la cale furtul de diamante Buller din 1912, şi furtul de la Amalgamated Steel Trust din 1910, şi spargerile de pe insula Wight din 1914. Toby nu era nicidecum o personalitate sportivă! Ştiţi ce i-a făcut lui Alf Larrigan, care se legase de-o tipă de-a lui? Am să vă spun.

Toby avea la mână pe vremea aia un doctor, pe nume Peterfield, care stă undeva pe Harley Street şi are o mulţime de pacienţi. Ei bine, Toby ştia ceva în legătură cu el. Doctorul îi făcuse de petrecanie uneia dintre damele lui, care rămăsese grea. Toby îl avea la mână, aşa că doctorul trebuia să facă ce-i spunea el, pricepeţi?

Toby nu l-a omorât pe Alf, nu-i stătea în caracter aşa ceva.

Toby n-a omorât niciodată pe nimeni, afară doar de nişte turci împuţiţi, drept care a şi fost decorat cu medalia Victoria Cross. Dar a pus laba pe Alf şi l-a dus la doctorul Peterfield şi…

Vocea lui Philbrick deveni confidenţială.

— Echipa a doua, fiţi gata! Dacă nu porniţi la semnalul meu, vă descalific pe toţi. Auziţi? Sunteţi gata? Porniţi!

— …După aceea, n-a mai avut treabă cu fetele. Ha, ha, ha!

Personalitate sportivă! Bună glumă! Ei bine, aflaţi că eu şi Toby am lucrat împreună vreme de cinci ani. Am fost cu el la Steel Trust şi în afacerea diamantelor Buller, care ne-au adus un profit frumuşel. Toby a luat 75 la sută, fiind mai bătrân, dar chiar cu părticica mea m-am descurcat binişor. Ne-am despărţit taman înainte de război. El s-a specializat în 62

spargeri de seifuri, iar eu m-am instalat comod la Lamb and Flag, în Camberwell Green. Pe vremea aceea, adică înainte de război, era un restaurant foarte frumos, iar acum e cel mai grozav din localitate, credeţi-mă. Treaba nu merge chiar aşa de uşor ca pe vremuri, dar nu mă pot plânge. Lângă local e un cinematograf, pe care l-am cumpărat. Dacă vreţi să intraţi pe gratis, ajunge să pomeniţi numele meu. În orice zi doriţi.

— Eşti foarte amabil.