— Nu-i numai faptul că-i un valet atât de prost. Toţi servitorii de-aici sunt groaznici. Dar am impresia că nici măcar nu-i valet.
— Nu văd ce altceva ar putea să fie.
— Păi, aţi întâlnit dumneavoastră vreodată un valet cu diamant la acul de cravată?
— Nu, cred că nu.
— Ei bine, Philbrick poartă un ac cu diamant, ba chiar şi un inel cu diamant. I le-a arătat lui Brolly, care spune că-s nişte diamante uriaşe. Philbrick pretinde că înainte de război a avut mormane de diamante şi smaralde, şi că obişnuia să
mănânce în vase de aur. Noi credem că e un prinţ rus în exil.
— Îndeobşte, ruşii nu prea se sfiesc să vorbească despre titlurile lor. Şi-apoi, arată ca un englez get-beget.
9 Dans ţărănesc, executat pe o melodie având ca refren cuvintele: Hop, nevăstuica! (engl.).
49
— Da, ne-am gândit şi noi la asta, dar Brolly spune că o mulţime de ruşi au venit să înveţe în şcolile englezeşti înainte de război… Şi-acum, o să cânt la orgă. La urma urmei, maică-mea plăteşte câte cinci guinee în plus pe trimestru pentru lecţiile mele de muzică!
Capitolul VI
Conduită
În după-amiaza aceea, în timp ce şedea aplecat deasupra focului din căminul sălii comune, aşteptând să sune clopoţelul pentru ceai, Paul îşi spunea că în definitiv săptămână trecută fusese mai puţin îngrozitoare decât se temuse el. Aşa cum îi spusese şi Beste-Chetwynde, repurtase un mare succes asupra clasei lui: după prima zi, se statornicise între el şi băieţi o înţelegere tacită, potrivit căreia ori de câte ori Paul dorea să citească sau să scrie scrisori, elevii îl lăsau, cu condiţia ca şi el să-i lase să-şi folosească
timpul cum socoteau ei mai bine. Când Paul se apuca să le ţină un logos despre lecţii, rămâneau tăcuţi, iar când le dădea ceva de lucru, îşi făceau parţial datoria. Întrucât plouase întruna, nu avusese loc nicio activitate sportivă.
Nicio pedeapsă, nicio măsură de represalii sau de constrângere; iar serile, destăinuirile lui Grimes, care ar fi putut figura, cu o superbă neruşinare, în apendicele unui tratat de psihanaliză.
Domnul Prendergast sosi aducând corespondenţa.
— O scrisoare pentru dumneata, două pentru Grimes, niciuna pentru mine, anunţă el. Nu-mi scrie nimeni, niciodată. A fost o vreme când obişnuiam să primesc câte cinci-şase scrisori pe zi, fără a mai pune la socoteală
circularele. Maică-mea mi le clasa ca să pot răspunde – un teanc de apeluri la caritate, un teanc de scrisori personale, altul de scrisori privitoare la nunţi şi înmormântări, altul de 50
cereri privitoare la botezuri şi slujbe, şi în sfârşit un teanc de anonime cu înjurături. Mă întreb de ce primesc totdeauna preoţii atâtea scrisori de acest gen, uneori chiar din partea unor oameni cu carte, îmi amintesc că tatăl meu a avut mult de pătimit de pe urma lor, şi a fost nevoit să cheme chiar poliţia,
odată,
când
anonimele
deveniseră
prea
ameninţătoare. Şi ştii cine le trimisese? chiar nevasta vicarului, o femeiuşcă atât de liniştită!… Poftim scrisoarea dumitale. Ale lui Grimes par să fie nişte note de plată. Nu pricep cum de acordă prăvăliile credit unui om ca el. Eu unul, plătesc totdeauna în bani-peşin, sau în orice caz aşa aş
face dacă-aş cumpăra vreodată ceva. Cred, însă, că în ultimii doi ani n-am cumpărat nimic altceva în afară de tutun, ziarul Daily News şi, ocazional, când e foarte frig, câte o sticlă cu vin. Ultimul lucru pe care l-am cumpărat a fost bastonul împrumutat lui Grimes. L-am cumpărat la Shanklin, iar Grimes îl foloseşte ca să-i scarmene pe băieţi. Nu avusesem intenţia să cumpăr un baston, dar aflându-mă acolo – s-au împlinit, în august, exact doi ani de atunci – am intrat la un tutungiu să cumpăr ceva tutun. Nu avea soiul pe care-l căutam eu, dar simţind că nu pot pleca fără să cumpăr ceva, am cumpărat bastonul. M-a costat un şiling şi şase pence, aşa că a trebuit să renunţ la ceai, adăugă el visător.
Paul îşi luă scrisoarea. Fusese expediată din Onslow Square. Pe plic erau gravate însemnele colegiului Scone.
Scrisoarea venea de la unul dintre cei patru prieteni ai săi: Colegiul Scone, J.C.R.,
Oxford.
Dragul meu Pennyfeather,
Nu e nevoie, cred, să-fi spun cât de necăjit am fostcând am auzit de nenorocirea ce s-a abătut asupra ta.
Am impresia că ţi s-a făcut o mare nedreptate. Nu amaflat în amănunt tot ceea ce s-a întâmplat, dar impresiamea a fost confirmată de un foarte curios incidentpetrecut aseară. Tocmai mă duceam la culcare, când 51
Digby-Vane-Trumpington a intrat în odaia mea, fără să
bată în uşă. Fuma un trabuc. După cum ştii, nu vorbisemniciodată cu el mai înainte, aşa că am rămas foartesurprins de vizita lui. „Mi se spune că eşti un prieten allui Pennyfeather” a început el. I-am răspuns că da, şiatunci mi-a spus: „Ei bine, am impresia că l-am cambăgat în bucluc”. Aşa e, i-am răspuns eu. „Vrei să-itransmiţi scuzele mele când îi scrii?” m-a întrebat. I-amrăspuns că da. Iar atunci mi-a spus: „Uite ce este, amaflat că e destul de sărac. M-am gândit să-i trimit cevabani – douăzeci de lire – drept despăgubire. Nu dispun de mai mult, deocamdată. Nu crezi că i-ar fi de folos?” Te asigur că i-am spus verde ce părere am despre el, dacă e-n stare să facă asemenea propuneri jignitoare. L-am întrebat cum de îndrăzneşte să se poarte aşa cu un gentleman, numai pentru că e într-o situaţie proastă? A rămas cam perplex şi mi-a răspuns: „Păi, toţi prietenii mei îşi petrec timpul încercând să stoarcă bani de la mine”. Şi a plecat.
M-am dus cu bicicleta până la St. Magnus, în LittleBechley, şi am făcut nişte copii după bronzurile de-acolo.
Tare-aş fi vrut să fi fost şi tu cu mine.
Al tău
Arthur Potts.
P.S. Am auzit că ai de gând să ocupi o slujbă în învăţământ. Am impresia că marea problemă a educaţiei este inculcarea principiilor morale, nu numai disciplinarea dorinţelor. Nimic nu mă poate împiedica să cred că
propăşirea neamului omenesc atârnă mai degrabă de unspor de exigenţă decât de o creştere a stăpânirii de sine.
