— ’mneaţa, îi spuse el lui Paul. Abia am coborât. Miros, cumva, a băutură?
— Da, spuse Paul.
— Pentru că nu mi-am luat micul dejun. Prendy ţi-a vorbit despre îndoielile lui?
— Da.
— Curios lucru, urmă Grimes, dar eu n-am avut niciodată
asemenea necazuri. Nu pretind că aş fi pios din cale-afară, dar n-am simţit niciodată muşcătura vreunei îndoieli. Când ai intrat mesa atât de des ca mine, ajungi să simţi că totul e cum nu se poate mai bine, zău aşa. Vorba ceea, Dumnezeu stă în cer, iar lumea lui e desăvârşită. Nu ştiu cum să-ţi explic, dar nu cred că un om poate rămâne multă vreme nefericit, dacă face exact ceea ce doreşte. Tipul care m-a pus pe picioare ultima oară spunea că sunt „într-o ciudată
armonie cu instinctele primare ale umanităţii”. Mi-am amintit de vorbele astea, căci mi se potrivesc. Dar uite că vine bătrânul. E cazul să ne ridicăm în picioare.
În clipa când clopoţelul încetă să sune, dr. Fagan intră
majestuos în hol, cu roba de doctor în filosofie fluturându-i pe umeri. Purta o orhidee la butonieră.
— Bună dimineaţa, domnilor, rosti el.
— Bună dimineaţa, sir, răspunseră băieţii, în cor.
Doctorul păşi spre masa de la capătul sălii, apucă o Biblie şi, deschizând-o la întâmplare, citi fără nicio plăcere un capitol de istorie militară, bun să-ţi îngheţe sângele în vine.
După care citi o rugăciune, reluată cu glas şoptit de către băieţi. Vocea lui Prendergast îi călăuzea, cu accente care dovedeau trecutul său ecleziastic. Apoi, doctorul aruncă o privire asupra hârtiei cu însemnări pe care-o ţinea în mână.
— Băieţi, rosti el, am să vă fac unele comunicări.
Întrecerea de cross-country pentru cupa „Fagan” nu se va disputa anul acesta, din pricina inundaţiilor.
— Am impresia că bătrânul a amanetat cupa! îi şopti Grimes lui Paul.
— De asemenea, nu se va ţine nici concursul de eseuri pentru premiul „Llanabba”.
44
— Tot din pricina inundaţiilor, şopti Grimes.
— Am primit avizul de plată pentru telefon, continuă dr.
Fagan, şi constat că în ultimul pătrar au avut loc nu mai puţin de douăzeci şi trei de convorbiri interurbane cu Londra, dintre care niciuna nu a fost purtată de mine sau de un membru al familiei mele. Cer monitorilor să pună capăt acestui abuz, dacă nu cumva ei înşişi l-au comis, în care caz îi rog stăruitor, în propriul meu interes, să se folosească de poşta din sat, la care au acces… Cred că asta e tot, nu-i aşa, domnule Prendergast?
— Trabucele! şopti domnul Prendergast, cu voce de sufleur.
— A, da, trabucele… Băieţi, am aflat cu profundă
consternare că numeroase mucuri de trabuce au fost găsite…
unde-au fost găsite, oare?
— În sala cazanelor.
— În sala cazanelor. Consider că-i un lucru reprobabil.
Care dintre voi, băieţi, a fumat în sala cazanelor?
Se lăsă o tăcere prelungă, în timpul căreia privirea doctorului cercetă şirurile de băieţi.
— Îi dau vinovatului răgaz până la prânz ca să se arate.
Dacă nu-l aflu până atunci, întreaga şcoală va fi aspru pedepsită.
— La dracu! mârâi Grimes. Eu i-am dat trabucele alea lui Clutterbuck. Sper că micul animal are destulă minte să-şi ţină gura.
— Duceţi-vă în clasele voastre, spuse doctorul.
Băieţii ieşiră unul câte unul.
— După cât se pare, e vorba de nişte trabuce extrem de ieftine, spuse domnul Prendergast, mohorât. Mucurile erau de un galben spălăcit.
— Cu atât mai grav, insistă dr. Fagan. Când mă gândesc că unul dintre băieţii aflaţi în grija mea fumează trabuce galbene în sala cazanelor! Nu-i un viciu de gentleman!
Profesorii urcară la etaj.
— Mica dumitale bandă e acolo, spuse Grimes. Le dai drumul la unsprezece.
— Dar ce anume trebuie să le predau? întrebă Paul, 45
cuprins subit de panică.
