când

anonimele

deveniseră

prea

ameninţătoare. Şi ştii cine le trimisese? chiar nevasta vicarului, o femeiuşcă atât de liniştită!… Poftim scrisoarea dumitale. Ale lui Grimes par să fie nişte note de plată. Nu pricep cum de acordă prăvăliile credit unui om ca el. Eu unul, plătesc totdeauna în bani-peşin, sau în orice caz aşa aş

face dacă-aş cumpăra vreodată ceva. Cred, însă, că în ultimii doi ani n-am cumpărat nimic altceva în afară de tutun, ziarul Daily News şi, ocazional, când e foarte frig, câte o sticlă cu vin. Ultimul lucru pe care l-am cumpărat a fost bastonul împrumutat lui Grimes. L-am cumpărat la Shanklin, iar Grimes îl foloseşte ca să-i scarmene pe băieţi. Nu avusesem intenţia să cumpăr un baston, dar aflându-mă acolo – s-au împlinit, în august, exact doi ani de atunci – am intrat la un tutungiu să cumpăr ceva tutun. Nu avea soiul pe care-l căutam eu, dar simţind că nu pot pleca fără să cumpăr ceva, am cumpărat bastonul. M-a costat un şiling şi şase pence, aşa că a trebuit să renunţ la ceai, adăugă el visător.

Paul îşi luă scrisoarea. Fusese expediată din Onslow Square. Pe plic erau gravate însemnele colegiului Scone.

Scrisoarea venea de la unul dintre cei patru prieteni ai săi: Colegiul Scone, J.C.R.,

Oxford.

Dragul meu Pennyfeather,

Nu e nevoie, cred, să-fi spun cât de necăjit am fostcând am auzit de nenorocirea ce s-a abătut asupra ta.

Am impresia că ţi s-a făcut o mare nedreptate. Nu amaflat în amănunt tot ceea ce s-a întâmplat, dar impresiamea a fost confirmată de un foarte curios incidentpetrecut aseară. Tocmai mă duceam la culcare, când 51

Digby-Vane-Trumpington a intrat în odaia mea, fără să

bată în uşă. Fuma un trabuc. După cum ştii, nu vorbisemniciodată cu el mai înainte, aşa că am rămas foartesurprins de vizita lui. „Mi se spune că eşti un prieten allui Pennyfeather” a început el. I-am răspuns că da, şiatunci mi-a spus: „Ei bine, am impresia că l-am cambăgat în bucluc”. Aşa e, i-am răspuns eu. „Vrei să-itransmiţi scuzele mele când îi scrii?” m-a întrebat. I-amrăspuns că da. Iar atunci mi-a spus: „Uite ce este, amaflat că e destul de sărac. M-am gândit să-i trimit cevabani – douăzeci de lire – drept despăgubire. Nu dispun de mai mult, deocamdată. Nu crezi că i-ar fi de folos?” Te asigur că i-am spus verde ce părere am despre el, dacă e-n stare să facă asemenea propuneri jignitoare. L-am întrebat cum de îndrăzneşte să se poarte aşa cu un gentleman, numai pentru că e într-o situaţie proastă? A rămas cam perplex şi mi-a răspuns: „Păi, toţi prietenii mei îşi petrec timpul încercând să stoarcă bani de la mine”. Şi a plecat.

M-am dus cu bicicleta până la St. Magnus, în LittleBechley, şi am făcut nişte copii după bronzurile de-acolo.

Tare-aş fi vrut să fi fost şi tu cu mine.

Al tău

Arthur Potts.

P.S. Am auzit că ai de gând să ocupi o slujbă în învăţământ. Am impresia că marea problemă a educaţiei este inculcarea principiilor morale, nu numai disciplinarea dorinţelor. Nimic nu mă poate împiedica să cred că

propăşirea neamului omenesc atârnă mai degrabă de unspor de exigenţă decât de o creştere a stăpânirii de sine.

M-ar interesa să cunosc experienţa ta în acestdomeniu. Capelanul nu e de acord cu mine. El pretinde că

hipersensibilitatea duce de obicei la slăbirea voinţei.

Comunică-mi părerea ta.

— Ce părere ai despre asta ? îl întrebă Paul pe domnul 52

Prendergast, întinzându-i scrisoarea.

— Păi, răspunse acesta după ce o citi cu luare aminte, cred că prietenul dumitale greşeşte în privinţa sensibilităţii.

Să nu ne putem oare bizui nici măcar pe propriile noastre simţăminte?

— Nu despre asta voiam să te întreb, ci despre povestea cu banii.

— Vai, Pennyfeather! Sper că nu ai nicio îndoială în această privinţă. Acceptă numaidecât banii!

— E o ispită.

— Dragul meu, ar fi un păcat să refuzi. Douăzeci de lire!

Păi, mie-mi trebuie jumătate de trimestru ca să câştig atâta!

Se auzi clopoţelul pentru ceai. În sala de mese, Paul îi dădu şi lui Grimes scrisoarea.

— Să primesc cele douăzeci de lire? îl întrebă.

— Să le primeşti? Dumnezeule! Te cred şi eu!

— Nu-s chiar aşa de sigur, spuse Paul.

Se gândi la treaba asta toată după-amiaza, în orele de clasă, apoi în timp ce se îmbrăca pentru cină, şi chiar în cursul cinei. Era o luptă grea, din care vechea lui educaţie avea să iasă biruitoare.

„În cazul când aş lua aceşti bani, îşi spunea el, n-aş mai şti niciodată dacă am procedat bine sau nu. Veşnic m-ar apăsa pe cuget. Dacă-i refuz, voi fi sigur că am procedat bine; mă voi felicita mereu cu satisfacţie pentru acest sacrificiu.

Refuzând, mă pot convinge că, în ciuda nemaipomenitelor lucruri care mi s-au întâmplat în ultimele zece zile, am rămas acelaşi Paul Pennyfeather, pe care l-am respectat atâta vreme. Este un examen al trăiniciei idealurilor mele.”

În seara aceea Paul încercă să-i explice lui Grimes o parte din frământările sale. Şedeau în cârciuma doamnei Roberts.

— Mă tem c-o să-ţi vină cam greu să înţelegi atitudinea mea. Cred că e, în bună măsură, o chestiune legată de educaţia primită. Aş avea toate motivele să iau banii aceştia.

Digby-Vane-Trumpington e putred de bogat, iar dacă-şi păstrează banii, cu siguranţă că-i va cheltui pe pariuri sau la vreo deplorabilă orgie. Din pricina uneia dintre orgiile lui am suferit un rău ireparabil. Tot viitorul meu e compromis, şi am 53

pierdut o bursă de o sută şi douăzeci de lire pe an, plus alocaţia de două sute şi cincizeci de lire anual din partea tutorelui meu. Orice om cu judecată sănătoasă va spune că

banii mi se cuvin de drept. Dar e vorba de onoarea mea!

exclamă Paul Pennyfeather. Veacuri în şir, reprezentanţii burgheziei engleze au vorbit despre ei ca despre nişte gentlemeni, incluzând în această noţiune, printre altele, un dispreţ suveran pentru câştigurile necinstite. Aceasta e calitatea care-l deosebeşte pe gentleman atât de artist, cât şi de aristocrat. Ei bine, eu sunt un gentleman. N-am ce face –

aşa m-am născut. Nu pot primi banii aceia.

— Păi, şi eu sunt un gentleman, băiete, spuse Grimes. Mă

temeam eu c-ai să gândeşti astfel, de aceea mi-am dat osteneala să te salvez de dumneata însuţi.

— Ce vrei să spui?

— Nu te supăra, dragul meu băiat, dar îndată după ceai am trimis o depeşă prietenului dumitale Potts: Spune-i lui Trumpington