…per Christum Dominum nostrum. Amen, 6 încheie domnul Prendergast adăugând:
— Ascultă, Beste-Chetwynde, tu făceai atâta gălăgie?
— Eu, sir? Nu, sir!
— Pennyfeather, Beste-Chetwynde făcea gălăgie?
— Nu, nu cred, răspunse Paul.
Iar Beste-Chetwynde îi aruncă o privire prietenoasă: de fapt, el făcuse gălăgie.
6 …în numele Domnului nostru, Iisus Cristos. Amin (lat.).
36
Căpitanul Grimes îl apucă de braţ pe Paul când ieşiră din sala de mese.
— Scârboasă mâncare, nu-i aşa, bătrâne? i se adresă el.
— Destul de proastă, răspunse Paul.
— Prendy e de serviciu astă-seară. Eu mă duc la cârciumă.
Vii şi dumneata?
— În regulă, spuse Paul.
— Prendy nu-i om rău, în felul lui, urmă Grimes. Dar nu-i în stare să-i ţină la respect pe băieţi. Ştii, desigur, că poartă
perucă. Unui om cu perucă îi vine tare greu să-i ţină la respect pe băieţi. E drept că eu am un picior de lemn, dar asta-i cu totul altceva. Băieţii respectă asta. Îşi închipuie că
l-am pierdut în război. De fapt, şi ţi-o spun strict confidenţial, am fost călcat de-un tramvai în Stoke-on-Trent, când aveam nouă ani. Dar n-o pot mărturisi oricui. E curios, dar simt că în dumneata pot avea încredere. Cred c-o să
devenim prieteni.
— Sper, spuse Paul.
— De câtva timp simţeam nevoia unui prieten. Tipul de dinaintea dumitale nu era rău – deşi niţeluş cu nasul cam pe sus. Avea o motocicletă, deh! Fetele din casă nu-l luau în seamă. Ai văzut-o pe domnişoara Fagan.
— Am văzut două domnişoare.
— Amândouă sunt nişte căţele, spuse Grimes şi adăugă, visător: eu m-am logodit cu Flossie.
— Dumnezeule! Despre care dintre ele e vorba?
— Cea mai mare. Băieţii le-au poreclit Flossie şi Dingy7.
Încă nu i-am mărturisit bătrânului. Aştept până intru iar mesa. Atunci, o să mă folosesc de logodna asta ca de ultima carte. În genere, mai devreme sau mai târziu, tot intru mesa.
Uite, am ajuns la cârciumă. Nu-i un local prea infect, în felul lui. Tatăl lui Clutterbuck fabrică toată berea care se bea în regiune. Nu-i rea berea asta… Două halbe, doamnă Roberts!
În celălalt capăt al localului şedea Philbrick, care vorbea volubil în velşă cu un bătrân cam suspect.
— Ia uite-al dracului, unde şi-a găsit să vină! mârâi 7 Pufoasa şi Jegoasa (engl.).
37
Grimes.
Doamna Roberts le aduse halbele. Grimes sorbi adânc dintr-a lui şi oftă fericit.
— Se pare că voi apuca primul sfârşit de trimestru din ultimii doi ani, spus el, visător. E curios, fac faţă binişor vreme de şase săptămâni, după care intru iar mesa. Cred că
Natura nu s-a gândit vreodată să facă din mine un dascăl.
Temperamentul, adăugă Grimes, cu o privire vagă – iată
necazul meu! Temperamentul şi femeile!
— E uşor să capeţi o altă slujbă bună după… după ce-ai intrat mesa? întrebă Paul.
— La început, nu, dar există posibilităţi. Şi-apoi, sunt un dascăl de şcoală publică. Asta-i lucrul esenţial. Sistemul social englez are la bază un binecuvântat spirit de echitate, care-l asigură pe dascălul de şcoală publică împotriva foametei. Te canoneşti vreme de patru sau cinci ani, la o vârstă când viaţa trebuie oricum să fie un chin, iar după
aceea sistemul social nu te lasă să crăpi. Eu, unul, nu m-am chinuit patru sau cinci ani, bagă de seamă: am fost promovat îndată după ce-am împlinit şaisprezece ani. Dar directorul meu era un dascăl de şcoală publică. El cunoştea bine sistemul. „Grimes, mi-a spus, nu te mai pot ţine în şcoala asta după cele ce s-au întâmplat. Trebuie să mă gândesc la ceilalţi băieţi. Dar nu vreau să fiu prea aspru cu tine. Vreau să-ţi ofer o şansă”. Şi s-a aşezat să-mi scrie, pe loc, o scrisoare de recomandare către orice viitor patron, o scrisoare straşnică, zău. O mai am şi astăzi. Mi-a fost de mare folos în câteva ocazii. Vezi, ăsta-i avantajul sistemului de şcoli publice: te pot da afară, dar nu te lasă niciodată să
crăpi. Am subscris o guinee la fondul pentru Monumentul Eroilor căzuţi în război. Am simţit că le sunt dator. Şi mi-a părut tare rău că cecul acela nu a ajuns la destinaţie. Pe urmă, am intrat în afaceri. Un unchi de-al meu avea o fabrică
de perii la Edmonton. O ducea binişor înainte de război.
