— Ţi s-a părut greu să-i stăpâneşti pe băieţi? îl întrebă

domnul Prendergast pe Paul, umplându-şi pipa.

— Câtuşi de puţin, răspunse el.

— A, eşti norocos! Mie mi se par toţi absolut imposibili. Şi nu ştiu de ce. Desigur că peruca mea e de vină, în mare măsură. Ai băgat de seamă că port perucă?

— Nu, n-am observat.

— Ei bine, băieţii au băgat de seamă din prima clipă. A fost o mare greşeală din partea mea că mi-am pus perucă.

Mă gândisem, când am plecat din Worthing, că arăt prea bătrân ca să pot obţine lesne o slujbă. Aveam pe atunci doar patruzeci şi unu de ani. Perucile costau foarte mult, deşi am ales una dintre cele mai ieftine. Poate că tocmai de aceea arată ca o perucă. Nu ştiu. Am fost sigur, de la început, că

am făcut o greşeală, dar odată ce apucaseră să vadă peruca, era prea târziu să mai dau înapoi. Şi acum, băieţii fac tot felul de glume pe socoteala ei.

— Am impresia că ar găsi altceva de râs dacă n-ar fi peruca.

— Da, fără îndoială. Şi nu-i rău, cred, că şi-au fixat batjocura asupra unui obiect atât de exterior. Ah, Doamne!

Dacă n-ar fi pipele astea, nu ştiu, zău, cum aş rezista! Ce te-a făcut să vii aici?

— Am fost eliminat de la Scone pentru comportare indecentă.

— Da? La fel ca şi Grimes?

— Nu, nu ca şi Grimes, răspunse Paul, categoric.

— În fond, tot aia e… Iar sună clopoţelul. Doamne, Doamne! Am impresia că omuleţul ăla scârbos mi-a luat roba!

*

Două zile mai târziu, Beste-Chetwynde deschise Vox humana 8 şi cântă Pop goes the weasel 9.

8 Un anumit tip de orgă.

48

— Ştiţi, sir, că aţi dat lovitura cu clasa a cincea?

Băiatul şedea alături de Paul pe bancheta orgii din biserica satului. Erau la a doua lecţie de muzică.

— Pentru Dumnezeu, lasă orga în pace! Ce-nţelegi prin

„lovitură”?

— Păi, Clutterbuck a fost azi-dimineaţă în cămara îngrijitoarei şi a luat de-acolo o conservă de compot de ananas. Tangent l-a întrebat: „O duci în sala de mese?” iar el i-a răspuns: „Nu, am de gând să mănânc compotul la ora domnului Pennyfeather”. „Ba nu! l-a repezit Tangent.

Bomboane şi biscuiţi mai merge, dar compot de ananas e prea de tot. Din pricina unor împuţiţi ca tine se înrăiesc profesorii cumsecade!”

— Şi crezi că ăsta-i un compliment?

— Cred că-i unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am auzit în legătură cu un profesor, spuse Beste-Chetwynde. Vreţi să încerc din nou să cânt melodia aceea?

— Nu! răspunse Paul cu hotărâre în glas.

— Atunci, am să vă spun altceva. Îl cunoaşteţi pe Philbrick. Ştiţi, cred că-i un tip cam ciudat.

— Nu mă îndoiesc.

— Nu-i numai faptul că-i un valet atât de prost. Toţi servitorii de-aici sunt groaznici. Dar am impresia că nici măcar nu-i valet.

— Nu văd ce altceva ar putea să fie.

— Păi, aţi întâlnit dumneavoastră vreodată un valet cu diamant la acul de cravată?

— Nu, cred că nu.

— Ei bine, Philbrick poartă un ac cu diamant, ba chiar şi un inel cu diamant. I le-a arătat lui Brolly, care spune că-s nişte diamante uriaşe. Philbrick pretinde că înainte de război a avut mormane de diamante şi smaralde, şi că obişnuia să

mănânce în vase de aur. Noi credem că e un prinţ rus în exil.

— Îndeobşte, ruşii nu prea se sfiesc să vorbească despre titlurile lor. Şi-apoi, arată ca un englez get-beget.

9 Dans ţărănesc, executat pe o melodie având ca refren cuvintele: Hop, nevăstuica! (engl.).

49

— Da, ne-am gândit şi noi la asta, dar Brolly spune că o mulţime de ruşi au venit să înveţe în şcolile englezeşti înainte de război… Şi-acum, o să cânt la orgă. La urma urmei, maică-mea plăteşte câte cinci guinee în plus pe trimestru pentru lecţiile mele de muzică!

Capitolul VI

Conduită

În după-amiaza aceea, în timp ce şedea aplecat deasupra focului din căminul sălii comune, aşteptând să sune clopoţelul pentru ceai, Paul îşi spunea că în definitiv săptămână trecută fusese mai puţin îngrozitoare decât se temuse el. Aşa cum îi spusese şi Beste-Chetwynde, repurtase un mare succes asupra clasei lui: după prima zi, se statornicise între el şi băieţi o înţelegere tacită, potrivit căreia ori de câte ori Paul dorea să citească sau să scrie scrisori, elevii îl lăsau, cu condiţia ca şi el să-i lase să-şi folosească

timpul cum socoteau ei mai bine. Când Paul se apuca să le ţină un logos despre lecţii, rămâneau tăcuţi, iar când le dădea ceva de lucru, îşi făceau parţial datoria. Întrucât plouase întruna, nu avusese loc nicio activitate sportivă.

Nicio pedeapsă, nicio măsură de represalii sau de constrângere; iar serile, destăinuirile lui Grimes, care ar fi putut figura, cu o superbă neruşinare, în apendicele unui tratat de psihanaliză.

Domnul Prendergast sosi aducând corespondenţa.

— O scrisoare pentru dumneata, două pentru Grimes, niciuna pentru mine, anunţă el. Nu-mi scrie nimeni, niciodată. A fost o vreme când obişnuiam să primesc câte cinci-şase scrisori pe zi, fără a mai pune la socoteală

circularele. Maică-mea mi le clasa ca să pot răspunde – un teanc de apeluri la caritate, un teanc de scrisori personale, altul de scrisori privitoare la nunţi şi înmormântări, altul de 50

cereri privitoare la botezuri şi slujbe, şi în sfârşit un teanc de anonime cu înjurături. Mă întreb de ce primesc totdeauna preoţii atâtea scrisori de acest gen, uneori chiar din partea unor oameni cu carte, îmi amintesc că tatăl meu a avut mult de pătimit de pe urma lor, şi a fost nevoit să cheme chiar poliţia,

odată,