Pentru prima oară se întâlneau, după dimineaţa aceea de iunie, când ea îl trimisese să-i salveze protejatele aflate la ananghie în Marsilia. Întâlnirea avu loc într-o cămăruţă
rezervată vizitatorilor. Margot se aşeză la un capăt al mesei, Paul la celălalt capăt, iar gardianul rămase între ei.
— Vă atrag atenţia, le spuse acesta, că trebuie să vă puneţi mâinile pe masă.
— Ca-n „uite popa, nu e popa”, mormăi Margot, punându-şi pe masă mâinile admirabil manicurate şi mănuşile alături de poşetă.
Paul observă pentru prima oară cât de aspre şi murdare îi deveniseră mâinile. O clipă, niciunul nu scoase o vorbă. În cele din urmă, Paul o întrebă:
— Arăt groaznic? Nu m-am mai privit de mult într-o oglindă.
— Poate, puţin cam mal soigne,31 dragul meu. Nu ţi se permite să te bărbiereşti?
— Nu aveţi voie să discutaţi despre regimul din închisoare, le atrase atenţia gardianul. Deţinuţii au voie să vorbească
despre starea sănătăţii lor, dar li se interzice categoric să se plângă sau să discute despre starea lor generală.
— Vai, dragul meu! exclamă Margot. O să ne fie foarte 31 Prost îngrijit (fr.).
192
greu. Ce-o să ne putem spune unul altuia? Aproape îmi pare rău c-am venit. Eşti bucuros c-am venit, nu-i aşa?
— Nu mă luaţi în seamă, cucoană, dacă doriţi să aveţi o conversaţie intimă, spuse gardianul cu blândeţe. Mi se cere doar să împiedic orice conspiraţie. De-obicei vorbele pe care le-ascult nu întrec măsura, şi vă asigur că ascult destule.
Unele muieri se impresionează grozav, plâng şi leşină şi fac crize de isterie. Păi, una dintre ele a avut nu de mult o criză
de epilepsie, adăugă el încântat.
— Am impresia c-o să fac şi eu o criză, mărturisi Margot.
În viaţa mea nu m-am simţit atât de intimidată! Paul, spune ceva, te rog!
— Ce mai face Alastair?
— E un om drăguţ, zău. Acum e mereu la Joia Regelui. Îmi place.
Altă pauză.
— Ştii, e ciudat, spuse Margot, dar am sentimentul că
după toţi aceşti ani încep să nu mai fiu considerată drept o femeie respectabilă. Ţi-am spus, cred, în scrisoare că deunăzi lady Circumference mi-a întors spatele. E, desigur, o babă
prost-crescută, dar în ultima vreme s-au petrecut destule lucruri de felul ăsta. Ţi se pare îngrozitor?
— Nu-ţi face sânge rău! spuse Paul. Oricum, sunt nişte pisălogi bătrâni.
— Da, dar nu vreau ca ei să-mi întoarcă spatele mie.
Fireşte, de fapt nu-mi pasă, dar cred că-i păcat, mai ales pentru Peter. Nu-i vorba numai de lady Circumference, ci şi de lady Vanburgh, de Fanny Simpleforth, de soţii Stayles şi de toţi ceilalţi. E păcat că asta se-ntâmplă tocmai când Peter începe să devină conştient de poziţia lui socială. Nu crezi c-ar putea să-şi facă o idee greşită?
— Cum merg afacerile? întrebă Paul pe neaşteptate.
— Paul, nu fi urâcios, îi spuse Margot în şoaptă. Sunt sigură că n-ai vorbi aşa dac-ai şti cum m-am simţit.
— Scuză-mă, Margot. De fapt, voiam pur şi simplu să ştiu.
— Ei bine, află că lichidez. O firmă elveţiană mi-a creat dificultăţi. Dar nu cred că afacerile au vreo legătură cu… cu ostracizarea, cum ar spune Maltravers. Cred că totul se 193
datoreşte faptului că încep să îmbătrânesc.
— E ridicul ce spui! Păi, toţi oamenii ăia au câte optzeci de ani, pe când tu n-ai nici pe departe atâţia.
— Mă temeam eu că n-o să înţelegi, spuse Margot.
Se aşternu din nou tăcerea.
— Încă zece minute, spuse gardianul.
— Lucrurile n-au prea ieşit aşa cum am fi vrut noi, nu-i aşa? întrebă Margot.
Apoi îi povesti despre nişte serate la care luase parte, iar Paul îi vorbi despre cărţile pe care le citea. În cele din urmă
Margot spuse:
— Mă duc, Paul. Nu mai pot îndura nicio clipă chinul ăsta.
— Frumos din partea ta c-ai venit.
