43
— Domnul Gray vă aşteaptă în atelier, domnule, a anun -
ţat valetul, ivindu-se în grădină.
— Ei, acum n-ai încotro, trebuie să mă prezinţi, a strigat Lordul Henry râzând.
Pictorul s-a întors către valetul care stătea clipind în lu -
mina soarelui.
— Parker, roagă-l pe domnul Gray să mă aştepte. Vin în câteva minute.
Omul s-a înclinat şi a făcut cale întoarsă. După care pictorul i s-a adresat Lordului Henry:
— Dorian Gray este cel mai drag prieten al meu. Are o fire simplă, frumoasă. Mătuşa ta a avut dreptate în tot ce ţi-a spus despre el. Nu-l strica. Nu încerca să-l influenţezi. In -
fluen ţa ta i-ar fi nocivă. Lumea e largă şi conţine numeroşi oameni minunaţi. Nu-mi răpi singura fiinţă care infuzează
artei mele întregul farmec de care dispune. Viaţa mea de artist atârnă de el. Ţine seama, Harry, am încredere în tine.
Vorbea foarte rar şi cuvintele păreau să se smulgă din el împotriva voinţei lui.
— Ce aiureli îndrugi! i-a spus Lordul Henry zâmbind şi, luându-l pe Hallward de braţ, aproape că l-a împins în casă.
Capitolul 2
Când au intrat în atelier l-au găsit pe Dorian Gray. Era aşezat la pian, cu spatele spre ei, răsfoind culegerea de Scene din pădure de Schumann.
— Basil, trebuie numaidecât să mi le împrumuţi şi mie, a strigat el. Vreau să învăţ să le cânt. Sunt absolut fermecătoare.
— Depinde de felul în care ai să-mi pozezi astăzi, Dorian.
— Ah, m-am săturat de pozat şi nu vreau un portret în mărime naturală, a răspuns băiatul rotindu-se pe taburetul din faţa pianului, cu o mutră bosumflată, mofturoasă.
Când a dat cu ochii de Lordul Henry, o roşeaţă uşoară
i-a colorat o clipă obrajii şi s-a ridicat în picioare.
— Scuză-mă, Basil, n-am ştiut că ai venit cu cineva.
— Dorian, ţi-l prezint pe Lordul Henry Wotton, un vechi prieten al meu de la Oxford. Tocmai îi povesteam ce model disciplinat eşti, dar vorbele tale au stricat totul.
— Nu mi-au stricat mie plăcerea de a te cunoaşte, a intervenit Lordul Henry apropiindu-se şi întinzându-i mâna.
Mătuşa mea mi-a vorbit de dumneata. Eşti unul dintre favo -
riţii ei şi mă tem că şi una dintre victimele ei.
— Cred că Lady Agatha m-a trecut acum pe lista neagră, a răspuns Dorian cu o amuzantă mină de pocăinţă. Marţea trecută i-am promis să o însoţesc la un club din Whitechapel şi am uitat complet. Trebuia să cântăm împreună la pian la 45
patru mâini – chiar vreo trei piese, cred. Nu ştiu ce-o fi gân -
dind despre mine. Mi-e teamă s-o mai vizitez.
— Ah, am s-o împac eu pe mătuşa mea. Ţine mult la mine.
Şi nu cred că are vreo importanţă că n-ai fost acolo. Publicul o fi crezut, probabil, că sunteţi doi. Când se aşază la pian, mă -
tuşa Agatha face un zgomot cât pentru două persoane.
— E urât ce spuneţi despre ea şi nici pentru mine nu e prea măgulitor, a răspuns Dorian râzând.
Lordul l-a măsurat din priviri. Da, era într-adevăr extrem de frumos cu buzele lui roşii, fin conturate, ochii albaştri scân -
teind de francheţe, părul auriu, inelat. Era ceva în figura lui care îţi inspira încredere pe dată. Radia întreaga candoare a tinereţii, dar şi pasionata ei puritate. Simţeai că se păstrează
încă nemaculat de lume. Nu era de mirare că Basil Hallward îl venera.
— Domnule Gray, eşti prea încântător ca să te pierzi în activităţi filantropice – mult prea încântător.
Lordul Henry s-a trântit pe divan şi şi-a deschis tabachera.
Pictorul îşi amesteca de zor vopselele şi îşi pregătea pe -
nelurile. Părea îngândurat şi când a auzit cuvintele rostite de Lordul Henry, a ridicat privirea, a ezitat un moment şi apoi i-a spus:
— Harry, vreau să termin azi tabloul ăsta. Ai gândi despre mine că sunt bădăran dacă te-aş ruga să ne părăseşti?
