Tânărul a tresărit şi a făcut un pas îndărăt. Avea capul des -

coperit şi câteva frunze îi picaseră printre buclele rebele şi se 51

încâlciseră în firele aurii. În ochi îi tremura o privire temă -

toare, ca a unui om trezit brusc din somn. Nările frumos cize -

late îi zvâcneau şi un firicel de nerv ascuns îi pulsa în buzele purpurii, imprimându-le un tremur.

— Da, a continuat Lordul Henry, ăsta e unul dintre ma -

rile secrete ale vieţii – să-ţi vindeci sufletul pe calea simţurilor şi simţurile pe calea sufletului. Dumneata eşti o creaţie mira -

culoasă. Ştii mai multe decât îţi închipui că ştii, după cum ştii mai puţin decât ai dori să ştii.

Dorian Gray s-a încruntat şi şi-a întors capul. Dar nu se putea împiedica să nu se simtă atras de bărbatul acesta tânăr, înalt şi graţios, care stătea lângă el. Faţa lui romantică, măs -

linie şi expresia ei blazată îi stârneau interesul. Şi glasul lui adânc, leneş, avea o notă absolut fascinantă. Până şi mâinile albe, răcoroase ca nişte flori, răspândeau un farmec ciudat.

În timp ce vorbea,mâinile lui executau o mişcare parcă muzi -

cală, părând să deţină un limbaj propriu. Dar se simţea speriat de el, şi se ruşina de faptul că se simţea speriat. De ce a fost nevoie ca un străin să-l reveleze în propria lui conştiinţă?

Era de luni de zile prieten cu Basil Hallward, dar prietenia aceasta nu schimbase nimic în el. Şi iată că pe neaşteptate s-a ivit cineva de-a curmezişul vieţii lui, cineva care părea să-i fi dezvăluit misterul vieţii. Şi totuşi, de ce trebuia să se simtă

speriat? Nu era un elev de şcoală sau o fetişcană. Spaima asta era absurdă.

— Vino să ne adăpostim la umbră, l-a îndemnat Lordul Henry. Parker ne-a adus băuturile, iar dacă mai stai mult în soare îţi strici înfăţişarea şi Basil nu o să te mai picteze. N-ai voie să te laşi ars de soare. Nu ţi-ar sta bine.

— Ce importanţă ar putea avea? a răspuns Dorian Gray râzând, în timp ce se aşeza pe banca din capătul grădinii.

— Pentru dumneata, domnule Gray, ar avea o importanţă

decisivă.

52

— Pentru ce?

— Pentru că deţii cea mai superbă tinereţe, şi tinereţea este singurul lucru care merită să fie posedat.

— Lord Henry, eu nu simt aşa.

— Nu, acum nu simţi. Dar cândva, când o să fii bătrân, zbârcit şi urât, când gândurile îţi vor fi săpat brazde pe frunte şi pasiunile îţi vor fi pârjolit buzele cu focurile lor odioase, ai să vezi că o să simţi, o să simţi din plin. Acum, oriunde te arăţi, îi farmeci pe toţi. Dar lucrul ăsta o să se întâmple me -

reu?… Ai un chip de o frumuseţe rară, domnule Gray. Nu te încrunta. Eşti frumos. Şi Frumuseţea e una dintre formele Geniului – e chiar superioară Geniului, pentru că nu are nevoie de explicaţii. Constituie unul dintre marile fenomene ale lumii, ca lumina soarelui sau sosirea primăverii sau oglin -

direa în apele întunecate a cochiliei ăleia argintii pe care o numim lună. Nu poate fi dezbătută. Are propriul ei drept divin la supremaţie. Îi preface în prinţi pe cei care o posedă.

Zâmbeşti? Ah, când ai s-o pierzi n-o să mai zâmbeşti… Unii oameni spun că Frumuseţea e doar un aspect superficial. Se poate. Dar cel puţin nu-i atât de superficială ca Gândirea.

Pen tru mine, Frumuseţea e minunea minunilor. Numai oa -

menii lipsiţi de profunzime nu judecă după aparenţe. Adevă -

ratul mister al lumii constă în vizibil, nu în invizibil… Da, domnule Gray, zeii au fost generoşi cu dumneata. Zeii dau, dar zeii şi iau, chiar cu repeziciune. Dumneata nu ai la dis -

poziţie decât câţiva ani în care să poţi trăi cu adevărat, să

poţi trăi cu perfecţiune, să poţi trăi din plin. În clipa în care te va părăsi tinereţea, o să se ducă odată cu ea şi frumuseţea, şi atunci ai să descoperi că nu mai ai parte de triumfuri, că

trebuie să te mulţumeşti cu triumfurile meschine cărora amin -

tirea trecutului le va da un gust mai amar decât cel al înfrân -

gerii. Fiecare lună care se scurge te apropie tot mai mult de ceva îngrozitor. Timpul e gelos pe dumneata şi luptă împotriva 53

crinilor şi rozelor care-ţi aparţin acum. O să ajungi pământiu la faţă, cu obrajii scofâlciţi, cu ochii şterşi. Şi ai să suferi cum -

plit… Ah! Profită de tinereţe cât o mai ai! Nu-ţi irosi aurul zilelor plecându-ţi urechea la pisălogii care încearcă să-i sal -

veze pe rataţii neajutoraţi, nu-ţi dărui viaţa celor ignoranţi, banali şi vulgari. Astea sunt năzuinţele maladive, idealurile false ale epocii noastre. Trăieşte! Trăieşte viaţa minunată care vibrează în dumneata! Nu lăsa nimic să se irosească! Caută

întruna senzaţii noi! Nu te teme de nimic… Un nou hedo -

nism – iată de ce are nevoie secolul nostru! Şi dumneata ai putea fi simbolul lui vizibil. Nu există nimic ce n-ai putea realiza cu personalitatea dumitale. Un întreg anotimp, lumea îţi aparţine… În clipa în care te-am cunoscut mi-am dat sea -

ma că nu eşti conştient de ceea ce reprezinţi în realitate, de ceea ce ai putea reprezenta. M-ai fermecat în asemenea mă -

sură, încât am simţit că trebuie să-ţi dezvălui câte ceva despre dumneata însuţi. M-am gândit ce tragic ar fi dacă te-ai irosi.

Pentru că răstimpul cât o să dăinuie frumuseţea dumitale e atât de scurt – atât de scurt! Banalele flori de câmp se ofilesc, dar după un timp înfloresc din nou. Anul viitor, în iunie, floa rea de salcâm va fi la fel de galbenă cum e şi acum. Peste o lună o să apară stele de culoare violet în clematite şi an după

an vor străluci stele în noaptea verde a frunzelor lor. Dar nouă

nu ne mai restituie nimeni tinereţea. Pulsul bucuriei care frea mătă în noi la douăzeci de ani încetineşte, lâncezeşte.

Membrele se moleşesc, simţurile râncezesc. Degenerăm, ne metamorfozăm în nişte marionete hidoase, bântuite de amin -

tirea pasiunilor pe care ne-am temut să le gustăm şi a ispitelor încântătoare în faţa cărora nu am avut curajul să cedăm. Tine -

reţe! Tinereţe! Pe lumea asta nu există nimic altceva decât tinereţea.

Dorian Gray asculta cu ochii larg deschişi, minunându-se.

A scăpat din mână rămurica de liliac. O clipă, o albină păroasă

54