Şi cât de încântătoare erau emoţiile trăite de alţii – mult mai atrăgătoare decât ideile lor, aşa îşi spunea. Propriul tău suflet 42

şi pasiunile prietenilor tăi – acestea erau aspectele cele mai fascinante ale vieţii. Se gândea amuzat la prânzul plicticos de care scăpase datorită vizitei sale prelungite la Basil Hallward.

Dacă s-ar fi dus la prânzul mătuşii lui, l-ar fi găsit acolo, fără

îndoială, pe Lordul Goodbody şi întreaga conversaţie s-ar fi concentrat în jurul hrănirii celor flămânzi şi al necesităţii construirii de locuinţe-tip. Reprezentanţii fiecărei categorii ar fi subliniat importanţa unor asemenea virtuţi pe care nu se simţeau deloc obligaţi să le practice în existenţa lor. Cei în -

stă riţi ar fi pledat pentru importanţa economisirii, iar leneşii indolenţi ar fi glorificat demnitatea muncii. Era încântat că

scăpase de toate acestea. Şi în timp ce se gândea la mătuşa lui s-a simţit brusc săgetat de un gând. S-a întors spre Hallward spunându-i:

— Dragul meu, mi-am adus aminte.

— Ce ţi-ai adus aminte, Harry?

— Unde am mai auzit de numele Dorian Gray.

— Unde anume? a întrebat Hallaward încruntându-se uşor.

— Nu te îmbufna, Basil. La mătuşa mea, Lady Agatha.

M-a informat că a descoperit un tânăr minunat care urma să o ajute în East End şi care se numea Dorian Gray. Trebuie să adaug că nu mi-a menţionat nici o clipă că ar fi frumos. Fe -

meile nu apreciază frumuseţea sau, cel puţin, femeile ini -

moase nu o apreciază. M-a informat că e foarte onest şi că

are un caracter frumos. După spusele ei, mi-am imaginat un ochelarist cu părul lins, pistruiat şi bocănind cu labele lui mari. Regret că n-am ştiut că e prietenul tău.

— Îmi pare bine că n-ai ştiut, Harry.

— De ce?

— Pentru că nu vreau să-l cunoşti.

— Nu vrei să-l cunosc?

— Nu.

43

— Domnul Gray vă aşteaptă în atelier, domnule, a anun -

ţat valetul, ivindu-se în grădină.

— Ei, acum n-ai încotro, trebuie să mă prezinţi, a strigat Lordul Henry râzând.

Pictorul s-a întors către valetul care stătea clipind în lu -

mina soarelui.

— Parker, roagă-l pe domnul Gray să mă aştepte. Vin în câteva minute.

Omul s-a înclinat şi a făcut cale întoarsă. După care pictorul i s-a adresat Lordului Henry:

— Dorian Gray este cel mai drag prieten al meu. Are o fire simplă, frumoasă. Mătuşa ta a avut dreptate în tot ce ţi-a spus despre el. Nu-l strica. Nu încerca să-l influenţezi. In -

fluen ţa ta i-ar fi nocivă. Lumea e largă şi conţine numeroşi oameni minunaţi. Nu-mi răpi singura fiinţă care infuzează

artei mele întregul farmec de care dispune. Viaţa mea de artist atârnă de el. Ţine seama, Harry, am încredere în tine.

Vorbea foarte rar şi cuvintele păreau să se smulgă din el împotriva voinţei lui.

— Ce aiureli îndrugi! i-a spus Lordul Henry zâmbind şi, luându-l pe Hallward de braţ, aproape că l-a împins în casă.

Capitolul 2

Când au intrat în atelier l-au găsit pe Dorian Gray. Era aşezat la pian, cu spatele spre ei, răsfoind culegerea de Scene din pădure de Schumann.

— Basil, trebuie numaidecât să mi le împrumuţi şi mie, a strigat el. Vreau să învăţ să le cânt. Sunt absolut fermecătoare.

— Depinde de felul în care ai să-mi pozezi astăzi, Dorian.

— Ah, m-am săturat de pozat şi nu vreau un portret în mărime naturală, a răspuns băiatul rotindu-se pe taburetul din faţa pianului, cu o mutră bosumflată, mofturoasă.

Când a dat cu ochii de Lordul Henry, o roşeaţă uşoară

i-a colorat o clipă obrajii şi s-a ridicat în picioare.

— Scuză-mă, Basil, n-am ştiut că ai venit cu cineva.

— Dorian, ţi-l prezint pe Lordul Henry Wotton, un vechi prieten al meu de la Oxford. Tocmai îi povesteam ce model disciplinat eşti, dar vorbele tale au stricat totul.

— Nu mi-au stricat mie plăcerea de a te cunoaşte, a intervenit Lordul Henry apropiindu-se şi întinzându-i mâna.

Mătuşa mea mi-a vorbit de dumneata. Eşti unul dintre favo -

riţii ei şi mă tem că şi una dintre victimele ei.

— Cred că Lady Agatha m-a trecut acum pe lista neagră, a răspuns Dorian cu o amuzantă mină de pocăinţă. Marţea trecută i-am promis să o însoţesc la un club din Whitechapel şi am uitat complet. Trebuia să cântăm împreună la pian la 45

patru mâini – chiar vreo trei piese, cred. Nu ştiu ce-o fi gân -

dind despre mine. Mi-e teamă s-o mai vizitez.

— Ah, am s-o împac eu pe mătuşa mea. Ţine mult la mine.

Şi nu cred că are vreo importanţă că n-ai fost acolo. Publicul o fi crezut, probabil, că sunteţi doi. Când se aşază la pian, mă -