dirii“, cine a spus asta? Am uitat. Iată ce a însemnat Dorian Gray pentru mine. Simpla prezenţă a acestui băiat – căci pen tru mine e doar un băiat, deşi e trecut de douăzeci de 1 Antinous (111-130), favorit al împăratului Hadrian.

39

ani – simpla lui prezenţă – ah, mă îndoiesc că-ţi poţi da seama ce înseamnă toate acestea. În mod inconştient, el îmi tra sea -

ză direcţiile unui nou curent, un curent care îmbină marea pa siune a spiritului romantic cu perfecţiunea spiritului artei greceşti. Armonia dintre suflet şi trup – cât de mult înseamnă

aceasta! Noi, în nebunia noastră, am despărţit cele două ele -

mente şi am inventat un realism vulgar, un idealism găunos.

Harry, dacă ai putea şti ce reprezintă Dorian Gray pentru mine! Îţi aduci aminte de acel peisaj al meu pentru care Agnew mi-a oferit un preţ uriaş, dar de care am refuzat să mă despart?

A fost una dintre cele mai bune lucrări pe care le-am înfăptuit vreodată. Şi de ce, mă rog? Pentru că în timp ce pictam Do -

rian Gray se afla lângă mine. O influenţă subtilă s-a difuzat dinspre el către mine şi pentru prima dată în viaţa mea am întrezărit acel tărâm miraculos pe care l-am căutat mereu şi nu l-am găsit niciodată.

— Basil, e o chestiune extraordinară! Trebuie să-l văd şi eu pe Dorian Gray.

Hallward s-a ridicat de pe bancă şi a început să se plimbe în sus şi-n jos prin grădină. După un timp s-a reîntors.

— Harry, Dorian Gray reprezintă pentru mine o raţiune de existenţă a artei. S-ar putea ca tu să nu vezi nimic în el. În timp ce eu văd în el totul. Nu e niciodată mai prezent în opera mea decât atunci când imaginea lui nu e de faţă. El e sursa unei sugestii care, aşa cum am mai spus, m-a orientat spre o nouă manieră artistică. Îl regăsesc în curbele anumitor linii, în strălucirea şi subtilitatea anumitor culori. Asta-i tot.

— Şi atunci de ce refuzi să-i expui portretul? a stăruit Lor -

dul Henry.

— Pentru că, deşi nu am avut asemenea intenţie, am im -

primat tabloului ceva din acea curioasă idolatrie artistică despre care, fireşte, m-am ferit să-i vorbesc. Nu ştie nimic în le gătură

cu ea. Şi nici nu va şti vreodată. Dar lumea s-ar putea s-o 40

intuiască şi nu vreau să-mi las sufletul pradă ochilor ei stupizi şi hrăpăreţi. Inima mea nu va ajunge niciodată sub micros -

copul ei. Portretul ăsta conţine prea mult din mine în sumi, Harry, prea mult din mine însumi!

— Poeţii nu-şi fac atâtea scrupule ca tine. Ei ştiu foarte bine cât de utilă e pasiunea când e vorba de publicarea unei cărţi. În ziua de azi, o inimă frântă asigură un tiraj mare.

— Şi de asta îi detest, a strigat Hallward. Un artist poate crea opere frumoase, dar nu trebuie să strecoare în ele nimic din viaţa lui personală. Trăim o epocă în care oamenii tra -

tează arta ca pe o formă de autobiografie. S-a pierdut sensul abstract al frumosului. Cândva voi revela eu mulţimii ce anu -

me înseamnă acest lucru, şi asta e raţiunea pentru care mulţi -

mea nu trebuie să vadă portretul pe care i l-am făcut lui Dorian Gray.

— Nu cred că ai dreptate, Basil, dar nu vreau să te con -

trazic. Numai rătăcirile intelectuale pot crea contradicţii.

Spune-mi, şi Dorian Gray ţine tot atât de mult la tine?

Pictorul a rămas câteva clipe pe gânduri.

— Mă place, a răspuns după un răstimp. Ştiu că îi plac.

Desigur că îl flatez teribil. Simt câteodată o plăcere să-i spun lucruri pe care ştiu bine că voi regreta că i le-am spus. De obi -

cei se poartă fermecător cu mine – stăm împreună în atelier şi sporovăim despre o mie de fleacuri. Din când în când, totuşi, el se manifestă cumplit de necruţător, şi pare să se de -

lec teze cu faptul că mă răneşte. Şi atunci, Harry, simt că mi-am dăruit tot sufletul din mine cuiva care-l consideră doar ca o floare de pus la butonieră, o podoabă menită să-i gâdile va -

nitatea, un ornament pentru o zi de vară.

— Zilele de vară se pot prelungi mult, Basil, a murmurat Lordul Henry. Poate că tu ai să oboseşti mai curând decât el. E un lucru trist, dar se ştie că Geniul e mai rezistent decât Fru museţea. Aşa se explică faptul că ne dăm cu toţii atâta 41

osteneală să ne supraîncărcăm mintea. În sălbatica bătălie pentru existenţă dorim să dobândim ceva mai durabil, drept care ne îndopăm minţile cu tot felul de nimicuri şi de date, în speranţa stupidă că ne vom păstra locurile. Idealul modern îl reprezintă omul perfect informat. Şi mintea omului perfect informat e o oroare. E un fel de bric-à-brac, o prăvălie de mă -

runţişuri prăfuite, toate purtând preţul propriei mărunte valori. Totuşi cred că tu te vei plictisi primul. Într-o bună

zi ai să te uiţi la prietenul tău şi o să ţi se pară că se plasează

dincolo de cadrul desenului tău sau n-o să-ţi mai placă tona -

litatea coloritului sau mai ştiu eu ce. Şi ai să-i reproşezi în inima ta, ai să-ţi spui cu amărăciune că s-a purtat urât cu tine.

Şi la următoarea lui vizită, vei fi complet rece şi indiferent.

O să fie un lucru jalnic pentru că o să te afecteze. Ce mi-ai îngăimat mie e o poveste romantică, am putea-o numi o ro -

mantică poveste de artă, şi ce-i mai rău într-o poveste roman -

tică de orice gen este că atunci când se sfârşeşte te lasă total neromantic.

— Harry, încetează să mai vorbeşti în felul ăsta. Atâta timp cât voi trăi, voi fi dominat de personalitatea lui Dorian Gray. Tu nu poţi simţi ce simt eu. Tu te schimbi adeseori…

— Ah, dragul meu Basil, tocmai de asta pot simţi. Oame -

nii fideli cunosc doar latura trivială a iubirii, şi numai cei infi -

deli cunosc tragediile iubirii.

Lordul Henry a aprins un chibrit scăpărându-l de o ele -

gantă cutie de argint şi a pornit să fumeze o ţigară, arborând un aer plin de sine, satisfăcut, de parcă sintetizase sensul între -

gii umanităţi printr-o singură frază. S-a iscat foşnetul unui stol de vrăbii care ciripeau printre frunzele de iederă verzi, lucioase şi norii străvezii, albaştri şi proiectau pe iarbă umbre care se fugăreau ca nişte rândunele. Cât de plăcută era gră dina!