gleze şi a naţiunii britanice în general.

Oscar Wilde mai are un tic romanesc (poate deliberat?).

Reiterarea sistematică a unor cuvinte sau metafore, menite să creeze o impresie de realitate a irealităţii, reiterare ce pare uneori să frizeze manierismul. De pildă, cuvintele „odios“,

„hidos“, „monstruos“ sunt etichetate pe toate aspectele legate de realitatea cotidiană, după cum „fascinant“ şi „fascinaţie“

însoţesc perpetuu tot ce ţine de artă, adevărata şi singura rea litate recunoscută de estetişti. Dar termenul repetat obsesiv este „păcatul“. Sfera noţiunii respective cuprinde toate aba -

terile omeneşti, de la cele minore până la crimă şi viol. În această obsesie lingvistică nu se poate să nu detectăm am -

prenta indelebilă a habotniciei, a fundamentalismului reli -

gios irlandez, inoculat în copilărie. Influenţa apăsătoare de sub care Oscar Wilde avea să se sustragă cu aceeaşi deliberată

23

repulsie ca şi celebrul său urmaş şi concetăţean dublinez, James Joyce. Şi totuşi amprenta răzbeşte.

Pentru mine a fost o plăcere, ba chiar o onoare să traduc capodopera lui Wilde, să o recreez în limbajul contemporan intelectual care se potriveşte mitului său etern valabil.

În ce măsura am reuşit sau nu rămâne să decideţi dum -

nea voastră, cititorii.

Antoaneta Ralian

Portretul lui Dorian Gray

Prefaţă

Artistul este creatorul de frumos.

Ţelul artei constă în a evidenţia arta şi a-l eclipsa pe artist.

Criticul este cel care îşi transpune propria impresie despre frumos într-o altă manieră sau într-un limbaj nou. Critica cea mai elevată ca şi cea mai joasă constituie o formă de auto -

biografie.

Cei care descoperă sensuri urâte în lucrurile frumoase sunt corupţi, fără să fie însă şi fermecători. Ceea ce e un neajuns.

Cei care descoperă sensuri frumoase în lucrurile frumoa -

se sunt oamenii cultivaţi. Pentru aceştia mai există speranţă.

Ei sunt aleşii pentru care lucrurile frumoase înseamnă doar Frumuseţe.

Nu există cărţi morale sau imorale. Cărţile sunt sau bine scrise sau prost scrise. Asta-i tot.

Aversiunea secolului al nouăsprezecelea faţă de realism este furia lui Caliban când îşi vede chipul într-o oglindă.

Aversiunea secolului al nouăsprezecelea faţă de romantism este furia lui Caliban când nu-şi vede chipul în oglindă.

Viaţa morală a omului face parte din materialul cu care lucrează artistul, dar moralitatea artei constă în folosirea perfectă a unui material imperfect.

Nici un artist nu doreşte să dovedească ceva. Chiar şi lucrurile adevărate pot fi dovedite.

27

Nici un artist nu are simpatii etice. Tendinţele etice la un artist duc la un manierism stilistic de neiertat.

Nici un artist nu poate fi vreodată morbid. Artistul poate să exprime orice.

Gândirea şi limbajul sunt pentru artist instrumentele artei.

Viciul şi virtutea sunt pentru artist materialele artei.

În ceea ce priveşte forma, cea mai tipică dintre arte este cea a muzicianului. În ceea ce priveşte simţirea, măiestria actoricească este cea mai tipică.

Orice artă este în acelaşi timp suprafaţă şi simbol.

Cei ce pătrund dincolo de suprafaţă o fac pe riscul lor.

Cei ce descifrează simbolul o fac pe riscul lor.

Arta nu reflectă viaţa, ci, de fapt, îl reflectă pe spectator.

Diversitatea de păreri cu privire la o operă de artă demon -

strează că e vorba de o operă nouă, complexă şi vitală.

Când criticii nu cad de acord înseamnă că artistul e în de -

plin acord cu sine însuşi.

Putem ierta pe cineva care realizează un lucru util atâta timp cât nu-l admiră.

Singura scuză în realizarea unui lucru inutil constă în ad -

miraţia intensă pe care ţi-o stârneşte.

Întreaga artă e lipsită de utilitate.

Oscar Wilde

Capitolul 1

Atelierul era învăluit în miresmele bogate ale trandafirilor şi când uşoara adiere estivală înfiora copacii din grădină, prin uşa deschisă pătrundeau parfumul greu al liliacului şi mirosul suav al florilor roz de scaiete.