— În nici un caz nu mi-a făcut complimente. Poate că asta-i cauza pentru care nu cred nimic din ce mi-a spus.
— Ştii bine că e adevărat tot ce ţi-am spus, l-a întrerupt Lordul Henry, privindu-l cu ochii lui visători, languroşi. O
să ies şi eu în grădină cu dumneata. E o căldură asfixiantă aici, în atelier. Basil, dă-ne nişte băuturi reci, ceva cu căpşuni.
— Desigur, Harry, trage de clopoţel şi când apare Parker o să-i comand ce doreşti. Eu trebuie să mai retuşez fundalul, aşa că o să vă ţin companie ceva mai târziu. Nu-l reţine prea mult pe Dorian, azi mă simt într-o formă de zile mari. Por -
tretul ăsta o să fie capodopera mea. E de pe acum capodo -
pera mea.
Lordul Henry a ieşit în grădină şi l-a găsit pe Dorian Gray cu faţa îngropată într-o răcoroasă tufă de liliac înflorit, sor -
bindu-i cu sete parfumul, de parcă ar fi fost o licoare. S-a apro -
piat de el şi şi-a lăsat mâna pe umărul tânărului.
— Faci întocmai ce trebuie, a murmurat. Simţurile sunt cele care tămăduiesc cel mai bine sufletul, aşa cum sufletul este cel ce tămăduieşte simţurile.
Tânărul a tresărit şi a făcut un pas îndărăt. Avea capul des -
coperit şi câteva frunze îi picaseră printre buclele rebele şi se 51
încâlciseră în firele aurii. În ochi îi tremura o privire temă -
toare, ca a unui om trezit brusc din somn. Nările frumos cize -
late îi zvâcneau şi un firicel de nerv ascuns îi pulsa în buzele purpurii, imprimându-le un tremur.
— Da, a continuat Lordul Henry, ăsta e unul dintre ma -
rile secrete ale vieţii – să-ţi vindeci sufletul pe calea simţurilor şi simţurile pe calea sufletului. Dumneata eşti o creaţie mira -
culoasă. Ştii mai multe decât îţi închipui că ştii, după cum ştii mai puţin decât ai dori să ştii.
Dorian Gray s-a încruntat şi şi-a întors capul. Dar nu se putea împiedica să nu se simtă atras de bărbatul acesta tânăr, înalt şi graţios, care stătea lângă el. Faţa lui romantică, măs -
linie şi expresia ei blazată îi stârneau interesul. Şi glasul lui adânc, leneş, avea o notă absolut fascinantă. Până şi mâinile albe, răcoroase ca nişte flori, răspândeau un farmec ciudat.
În timp ce vorbea,mâinile lui executau o mişcare parcă muzi -
cală, părând să deţină un limbaj propriu. Dar se simţea speriat de el, şi se ruşina de faptul că se simţea speriat. De ce a fost nevoie ca un străin să-l reveleze în propria lui conştiinţă?
Era de luni de zile prieten cu Basil Hallward, dar prietenia aceasta nu schimbase nimic în el. Şi iată că pe neaşteptate s-a ivit cineva de-a curmezişul vieţii lui, cineva care părea să-i fi dezvăluit misterul vieţii. Şi totuşi, de ce trebuia să se simtă
speriat? Nu era un elev de şcoală sau o fetişcană. Spaima asta era absurdă.
— Vino să ne adăpostim la umbră, l-a îndemnat Lordul Henry. Parker ne-a adus băuturile, iar dacă mai stai mult în soare îţi strici înfăţişarea şi Basil nu o să te mai picteze. N-ai voie să te laşi ars de soare. Nu ţi-ar sta bine.
— Ce importanţă ar putea avea? a răspuns Dorian Gray râzând, în timp ce se aşeza pe banca din capătul grădinii.
— Pentru dumneata, domnule Gray, ar avea o importanţă
decisivă.
52
— Pentru ce?
— Pentru că deţii cea mai superbă tinereţe, şi tinereţea este singurul lucru care merită să fie posedat.
— Lord Henry, eu nu simt aşa.
— Nu, acum nu simţi. Dar cândva, când o să fii bătrân, zbârcit şi urât, când gândurile îţi vor fi săpat brazde pe frunte şi pasiunile îţi vor fi pârjolit buzele cu focurile lor odioase, ai să vezi că o să simţi, o să simţi din plin. Acum, oriunde te arăţi, îi farmeci pe toţi. Dar lucrul ăsta o să se întâmple me -
reu?… Ai un chip de o frumuseţe rară, domnule Gray. Nu te încrunta. Eşti frumos. Şi Frumuseţea e una dintre formele Geniului – e chiar superioară Geniului, pentru că nu are nevoie de explicaţii. Constituie unul dintre marile fenomene ale lumii, ca lumina soarelui sau sosirea primăverii sau oglin -
direa în apele întunecate a cochiliei ăleia argintii pe care o numim lună. Nu poate fi dezbătută. Are propriul ei drept divin la supremaţie. Îi preface în prinţi pe cei care o posedă.
Zâmbeşti? Ah, când ai s-o pierzi n-o să mai zâmbeşti… Unii oameni spun că Frumuseţea e doar un aspect superficial. Se poate. Dar cel puţin nu-i atât de superficială ca Gândirea.
Pen tru mine, Frumuseţea e minunea minunilor. Numai oa -
menii lipsiţi de profunzime nu judecă după aparenţe. Adevă -
ratul mister al lumii constă în vizibil, nu în invizibil… Da, domnule Gray, zeii au fost generoşi cu dumneata. Zeii dau, dar zeii şi iau, chiar cu repeziciune. Dumneata nu ai la dis -
poziţie decât câţiva ani în care să poţi trăi cu adevărat, să
