66

l-a plătit, domnule, l-a plătit să facă asta şi tipul l-a spintecat de parc-ar fi fost un porumbel. Întreaga poveste a fost muşa -

malizată, dar, pe legea mea, multă vreme după aceea Kelso n-a mai avut parteneri de masă la club. Mi s-a spus că şi-a adus fiica îndărăt acasă şi ea nu i-a mai vorbit niciodată. Da, a fost o poveste urâtă. Fata a murit un an mai târziu. Deci a avut un fiu, da? Asta nu-mi mai aminteam. Cum e băiatul? Dacă

seamănă cu maică-sa trebuie să fie o frumuseţe.

— E foarte frumos, a confirmat Lordul Henry.

— Să sperăm că o să ajungă pe mâini bune, a continuat bătrânul. Probabil că-l aşteaptă o mare avere dacă Kelso a făcut ce se cuvenea să facă. Şi mama lui avea avere. Toate proprietăţile Selby i-au revenit prin bunicul ei. Bunicul ăsta nu-l înghiţea pe Kelso, îl socotea un zgârie-brânză. Şi chiar asta era. A venit la Madrid pe când lucram eu acolo şi, pe legea mea, m-a făcut de ruşine. Regina îmi cerea mereu să-i po -

vestesc despre nobilul englez care se târguia cu vizitiii pentru preţ. A fost o întreagă dandana la vremea aceea. O lună de zile mi-a fost ruşine să mă arăt la Curte. Sper să se fi purtat cu nepotul mai bine decât se purta cu birjarii.

— Nu ştiu, a răspuns Lordul Henry. Bănuiesc că băiatul o să aibă o situaţie frumoasă. Încă nu are vârsta potrivită. Ştiu că deţine proprietatea Selby. El mi-a spus. Deci mama lui era foarte frumoasă?

— Harry, Margaret Devereux era una dintre cele mai su -

perbe creaturi pe care le-am văzut vreodată. N-am să înţeleg niciodată de ce a făcut ce a făcut. Ar fi putut să se mărite cu oricine ar fi dorit. Carlington era nebun după ea. Era o ro -

man tică. Toate femeile din familia asta erau romantice. Băr -

baţii nu erau cine ştie ce, pe când femeile, pe legea mea, erau o minune. Carlington a căzut în genunchi în faţa ei. Chiar el mi-a povestit. Şi ea l-a luat peste picior, or, la vremea aceea nu exista fată în Londra care să nu fie moartă după el. Apropo, 67

Harry, pentru că a venit vorba despre căsătorii nepotrivite, ce mai e şi parascovenia aia de care mi-a vorbit taică-tău, că

Dartmoor vrea să se însoare cu o americancă? Englezoaicele nu-s destul de bune pentru el?

— Azi e la modă să te însori cu americance.

— Harry, eu pariez pe englezoaice în faţa întregii omeniri, a afirmat Lordul Fermor bătând cu pumnul în masă.

— Americancele câştigă pariul.

— Aud că sunt cam schimbătoare, a mormăit un chiul lui.

— Nu suportă o logodnă lungă, dar sunt colosale la cursele cu obstacole. Şi prind totul din zbor. Nu cred ca Dartmoor să aibă vreo şansă.

— Şi din ce familie se trage? a mormăit bătrânul gentle -

man. Are măcar o familie?

Lordul Henry a clătinat din cap.

— Americancele se pricep să-şi ascundă părinţii la fel de bine cum se pricep englezoaicele să-şi ascundă trecutul, a spus ridicându-se să plece.

— Presupun că se ocupă cu ambalatul cărnii de porc.

— Aşa sper şi eu, unchiule George, de dragul lui Dartmoor.

Am auzit că în America ambalarea cărnii de porc e profesia cea mai rentabilă, după politică.

— E frumuşică?

— Se comportă ca şi cum ar fi frumoasă. Majoritatea ame -

ri cancelor se comportă aşa. Ăsta-i secretul farmecu lui lor.

— De ce oare nu pot americancele să stea în ţara lor? Sus -

ţin mereu că e un paradis pentru femei.

— Aşa şi e. Şi ăsta-i motivul pentru care, asemenea Evei, fac tot ce pot ca să-l părăsească. La revedere, unchiule George, mă tem că dacă mai stau o să întârzii la prânz. Îţi mulţumesc că mi-ai oferit informaţiile pe care le căutam. Întotdeauna ţin să aflu totul despre noii mei prieteni, şi nimic despre cei vechi.

68

— Unde iei prânzul, Harry ?

— La mătuşa Agatha. M-am invitat singur, împreună cu domnul Gray, care e un nou protégé al ei.

— Hm! Harry, spune-i mătuşii Agatha să nu mă mai piseze cu acţiunile ei caritabile. Mi-e silă de ele. Femeia asta bună

îşi închipuie că eu n-am altceva de făcut decât să completez cecuri pentru toanele ei idioate.

— În regulă, unchiule George, o să-i transmit, dar nu cred că o să aibă vreun efect. Filantropii sunt lipsiţi de orice urmă

de simţ umanitar. Asta îi caracterizează.

Bătrânul gentleman a mârâit aprobator şi şi-a sunat vale -

tul. Lordul Henry a trecut pe sub arcadele joase şi a ieşit în Burlington Street, după care şi-a schimbat direcţia, luând-o spre Berkeley Square.

Aşadar, aceasta era povestea originii lui Dorian Gray. Aşa sche matic cum îi fusese expusă, îi făcea totuşi impresia unei istorii ciudate, romantice, aproape moderne. O femeie fru -

moasă care renunţă la tot pentru o pasiune nebunească. Câ -

teva săptămâni de sălbatică fericire, curmate de o crimă odioasă, perversă. Luni întregi de agonie mută şi apoi un copil născut din durere. Mama răpită de moarte, băiatul rămas pradă

singurătăţii şi tiraniei unui bătrân lipsit de iubire. Da, un fundal extrem de interesant. Îl punea în valoare pe băiat, îi dădea o aureolă mai strălucitoare decât avea în realitate.

Îndărătul trăsăturilor lui admirabile exista un element tragic.

„Lumile se zvârcolesc în chinuri pentru ca să se poată naşte floricica cea mai modestă.“1 Şi cât de fermecător a fost tânărul la dineul pe care el i l-a oferit cu o seară în urmă, cu ochii lui miraţi şi buzele întredeschise de o plăcere înfricoşată; stătuse în faţa lui la club, şi licărirea lumânărilor roşii îi înteţea îm -

bujorarea uluirii care i se aşternuse pe chip. A-i vorbi lui 1 Parodiere a unui vers dintr-o odă a poetului romantic William Wordsworth.

69

Dorian era ca şi cum ai fi cântat pe o vioară minunată. Şi răspundea la fiecare atingere sau înfiorare a arcuşului… E