Mai rămâne jocul cu ruleta.

Ruletă rusă37, ruletă de dentist38, ruletă de cazino, toate ruletele 37 Duel cu pistolul in care cei implicati au doar doua gloante in butoias, fara a le cunoaste pozitia.

96

Edgard Thomé – Parasutati in infern

sunt „jocuri de tîmpiţi", cea de la Ringway nefăcând nici ea excepţie.

Urci la mai bine de zece metri pe platforma unui pilon, de unde un cablu lung de vreo 60 de metri porneşte oblic spre sol, unde este ancorat de un stâlp sinistru, ce aminteşte în toate privinţele stâlpul de execuţie. O rotiţă aleargă de-a lungul cablului. Te prinzi de ea prin două frânghii laterale, şi la fatidicul semnal : Go !, te azvârli în gol şi aluneci, pământul se apropie in goana mare...

Fiecare dă drumul la frânghii când găseşte cu cale, în aşa fel încât să poată atinge pământul printr-o tumbă spre înainte. Nefericitul care se codeşte şi face ca măgarul lui Buridan, se izbeşte în potopul de ancore şi, în general, nu mai are ocazia să-şi încerce norocul pe viitor.

La ieşirea din spital i se va găsi un post în intendenţă sau, în cel mai bun caz în infanterie, dar va trebui să-şi ia adio de la trupele aeropurtate.

După toate mizilicurile astea, avem în sfârşit dreptul să vedem de-aproape o paraşută, călăuza noastră spre pământ. Fetele care se ocupă cu împăturirea lor lucrează cu un dichis liniştitor de dantelărese şi de moaşe. Nu ştiu dacă au fost anume selecţionate ca să ridice moralul trupelor ― lucru foarte posibil de altfel ― în orice caz arată

toate ca în filme, iar interesul cu care ne zâmbesc ne mai despăgubeşte un pic de torturile noastre iniţiatice.

Ne petrecem o zi întreagă înhămându-ne cu paraşuta stingheritoare, potrivindu-i hamurile, manipulând de sute de ori sistemul SOA39de prindere de cablurile ce se întind de-a lungul 38 Bormasina

39 Sangle d'ouverture automatique ; chingă de deschidere automata (N.t.). Cablu de carabină care leagă siguranţa paraşutei de cablul întins în avion, pentru asigurarea 97

Edgard Thomé – Parasutati in infern

fuselajului. Şi iar, şi iar, de la cap, ca nişte roboţi. Nici unul dintre noi nu va fi în pericol să uite vreodată acest punct vital, căci a devenit un reflex : odată intrat în avion, îţi agăţi cordul paraşutei.

Suntem numai buni să sărim de-adevărat.

Am dormit buştean. Când ordonanţa mă trezeşte aducându-mi ritualul ceai de dimineaţă, îmi dau seama că minutul adevărului se apropie : peste câteva ore, mă voi afla la şase sute de picioare în aer, la marginea atât de cunoscutului chepeng. Incă nu mă aflu acolo şi mi-e o frică soră cu moartea.

Ordonanţa e numai zâmbet :

― Bună dimineaţa, domnule ! Aţi dormit bine, domnule ? E o zi foarte frumoasă pentru sărit, domnule.

Nu văd cum îşi dă seama de asta, dobitocul ! Încă nu s-a luminat de zi, şi scame de ceaţă trec prin dreptul ferestrei.

Îmi aduce aminte de povestea cu ţârcovnicul care, de douăzeci de ani, il trezea pe preot după acelaşi ceremonial :

— Bună dimineaţa... Bună dimineaţa, părinte ! E ora şase şi e timp frumos.

― Mulţumesc... mulţumesc, fiule ! Dumnezeu şi cu mine ştim asta, răspundea invariabil preotul.

— Păi dacă-i aşa, se revoltă într-o bună zi ţîrcovnicul sastisit, sunteţi amândoi nişte nătărăi : e trecut de zece şi plouă cu găleata !

Să fie o relaţie de la cauză la efect ? Vezica începe să-mi joace feste şi mă reped spre toaletă pentru prima oară în dimineaţa asta. Nu şi ultima, vai ! şi nu-mi aduc aminte de nici o altă împrejurare, din toată viaţa mea, când să fi simţit nevoia să fac pipi din sfert în sfert de deschiderii paraşuteei in căzul saltului automat. În limbaj curent : cordul paraşutei 98

Edgard Thomé – Parasutati in infern

ceas, ca un căţel de şase săptămâni.

Pe aerodrom avioanele îşi încălzeau motoarele ; ne vom lua în primire cea dintîi paraşută. Pachetul acela de hamuri poartă un număr de ordine de vreo şase cifre sau chiar mai mult. Fiecare îşi cercetează

achiziţia numerotată, aşa cum ar cântări şansele unui bilet de loterie.

Dacă suma cifrelor e un multiplu de nouă, sigur că-mi frâng gâtul... Nu ! am noroc. O, nu sunt superstiţios !

Tâmpit trebuie să mai fii ca să nimereşti într-un asemenea loc !

Doar era infanteria, şi blindatele, şi marina. Exista până şi posibilitatea să-mi petrec zece luni liniştit într-o şcoală de ofiţeri... şi când colo, paraşutişti mi-a trebuit ! Dobitocule, frumos o să mai arăţi, peste câteva clipe, când o să te agăţi ca un păduche de marginea chepengului şi n-o să vrei să-ţi dai drumul...

Sergentul care mă ajută să mă înham şi care o să sară cu noi îşi cunoaşte la perfecţie enoriaşii.

— Vă vine să faceţi pipi, domnule ?

— Cred că da !

— Duceţi-vă. În fund, pe dreapta... Să nu vă fie teamă, şmecheriile astea funcţionează întotdeauna !

Greoi ca nişte scafandri, jenaţi la încheieturi de combinezonul nostru, urcăm apăsat pasarela de acces. În penumbra fuselajului alcătuim un tablou sinistru. Cei mai înfricoşaţi încearcă să se păcălească prin vorbe de duh, care cad ca nişte pietroaie.

Intru ultimul şi, unul după altul, ne agăţăm cordul paraşutei.

Motoarele avionului se dezlănţuie. Ne mişcăm. Un cabraj, un palier... Zburăm şi urcăm în cercuri largi spre plafonul de şase sute de picioare.

99

Edgard Thomé – Parasutati in infern

— Săriţi primul, domnule.

Asta mai lipsea. Se pare că monitorii au remaracat că aş fi cel mai înzestrat dintre colegii mei. Dacă-i aşa, atunci cum or fi arătînd ceilalţi, săracii...

Mă aşez la marginea chepengului. Colo jos, foarte jos, peisajul defilează, cu căsuţele, tufişurile şi pătratele lui de ogoare semănate sau arate. Automat, iau poziţia corectă, mă sprijin în mâini, cu fesele puţin desprinse de podea. Asta-i ! Iar îmi vine să fac pipi.

Avionul se opreşte acum la altitudinea fatală. Becul roşu se aprinde, aparatul încetineşte...

— Prepare for action number one !

Cât despre faptul că sunt gata, sunt gata, asta-i sigur... să-mi ud slipul, da ! În privinţa acţiunii, mă îndoiesc !

— Amintiţi-vă încă o dată, domnule, la comanda Go, vă daţi drumul foarte drept, cu braţele lipite de corp, aşa cum aţi făcut la antrenament, strângeţi bine genunchii şi ţineţi picioarele lipite.

— Action station !

Da, ştiu, asta vrea să însemne că trebuie să-mi trec greutatea în mâini, să pîndesc lumina verde, dar niciodată n-o să pot trece prin afurisitul ăsta de puţ prea strimt, tot corpul se înţepeneşte, împotrivindu-se.

Am mai trecut prin starea asta la piscină când cocoţat pe platforma cea mai înaltă, ca să le impresionez pe fete, mă balăcăream in toate felurile că mă vârâsem într-o asemenea încurcătură. Dar până