Invăţăm cum să ne suim în camioane din mers, apoi să ne strecurăm sub osie, ca să lipim de ea o încărcătură magnetică. Atunci când mina e la locul ei nu te mai ţii de vehicol şi-ţi dai drumul între roţi, ţeapăn ca lemnul, cu braţele puţin depărtate de corp, ca să nu te rostogoleşti pe-o parte. Dar nu prea depărtate, ca roţile din spate să

35 în traducere literală : „capcane pentru fraieri". E vorba de plastic high explosive; explosiv extrem de puternic, o cantitate cât o nucă poate reteza şinele de cale ferată, (N-.a.) 91

Edgard Thomé – Parasutati in infern

nu-ţi turtească vreo mană.

Sportul ăsta inuman cere multă supleţe, judecată şi sânge rece.

Din punct de vedere fizic, o scoatem la capăt fără prea mari pagube, în schimb, nici cizmele de asalt, nici ţinuta de luptă nu rezistă mult la uzura asta neobişnuită.

Din zori şi până se întunecă, nu ne oprim decât pentru un prânz spartan, luat la repezeală. Când ajungem în dormitoare, după

un duş rece ca gheaţa, adormim în chiar clipa când ne trântim pe pat.

Dar, înainte de-a ne cufunda într-un somn fără vise, trebuie să dăm dovadă de o viclenie de indian ca să dezamorsăm capcanele ale căror fire invizibile se încrucişează pe duşumea. Vai de cei distraţi sau prea grăbiţi : un detonator le explodează în picioare ori sub pat, veioza le zboară în ţăndări şi, cu oarecare ghinion, ajung să adoarmă la infirmerie.

Din fericire, există week-end-urile englezeşti, două zile sacrosancte pe care nici un instructor nu le tulbură. Cine se simte în stare se duce la dans. În ce mă priveşte, prefer să călăresc sau să joc tenis.

De altfel, e şi mult mai puţin periculos. La sfârşitul primei săptămâni, am vrut şi eu să mă duc la dans. Sergentul care mă ducea pe motocicleta lui era un om brav în toate accepţiile cuvântului. Brav...

dar chior. Mergând fără lumină pe o noapte cu lună îndoielnică, n-a văzut o ceată de poney sălbaatici care hoinăreau pe drum, aşa încât m-am trezit la spitalul din Lymington, înfăşurat in pansamente.

Uniforma mea cea nouă e bună de dat la reformă şi îmi dau seama cu oarecare tristeţe că solda de pe luna în curs va ajunge toată

92

Edgard Thomé – Parasutati in infern

în buzunarele croitorului. Două zile mai târziu, un constable36 foarte politicos vine şi-mi pretinde patru lire. Aşa cere legea : de când Wilhelm bastardul a plantat New Forest, ordonanţele regale au continuat să rămână în vigoare. E interzis să vînezi sau să molestezi animalele, sub pedeapsa cu amenda.

Cu opt secole în urmă, aş fi meritat ştreangul !

Antrenamentul nostru, epuizant la început : alergările zilnice de cincisprezece kilometri, dinaintea micului dejun, febra musculară, durerea de şale, toate astea, după o lună, nu mai sunt decât o amintire fără importanţă. Nimeni nu credea că o să supravieţuiască

ritmului ce ne este impus. Şi iată că supravieţuim foarte bine, iar condiţia noastră fizică ne dă o siguranţă şi-un echilibru necunoscuta vreodată.

Fostul poliţist din Hong-Kong care ne învaţă karate, nu glumeşte : ne transmite propria-i pricepere lovindu-ne puternic cu latul palmei. Eu, care credeam că ştiu să ma bat şi să scap cu uşurinţă

dintr-o încăierare de circiumă, îmi dau seama prin durere de propriile-mi lacune. Numărul de lovituri pe care maşina asta de demolat le poate administra în zece minute întrece orice închipuire. Nu-i o: învăţătură pentru prunci nevinovaţi, dar ieşim musculoşi, siguri de noi şi, lucru uimitor, cu mult mai amabili. Agresivitatea e fiica fricii, iar nouă nu ne mai e frică de nimic şi de nimeni, şi această siguranţă ne face binevoiitori.

Am învăţat mai multe în două luni petrecute în Anglia decât în doi ani în armata franceză. Nu eram prea solid când am început stagiul la Inchmery, dar când il termin, ca să-l încep pe cel de 36 Politist

93

Edgard Thomé – Parasutati in infern

paraşutism, plutesc în uniformă, muşchii mi s-au oţelit şi pot alerga zece mile fără ca măcar să suflu greu. Am învăţat în treacăt să

conduc o locomotivă şi s-o scot din funcţiune cu o simplă cheie engleză plasată la locul cuvenit, să conduc un tanc, să blochez un tun, să deschid broaşte fără cheie şi, tot fără cheie, să pornesc orice fel de maşină. Mă slujesc mulţumitor de-o mitralieră Thomson, ca în filmele cu gangsteri, şi ştiu să trag eficace cu pistolul, ţinîndu-mi arma la şold, ca în filmele cu cow-boys.

Cu toată modestia, eu singur fac acum pe puţin cât cincisprezece din foştii mei zuavi...

10

CE BINE S-A NIMERIT

Stagiul de paraşutism de la Ringway mă face să-mi apreciez cu 94

Edgard Thomé – Parasutati in infern

mai multă măsură puterile. Aici, nimic nu-i precupeţit ca să ni se vâre în cap, in braţe şi-n fese că un salt cu paraşuta e un lucru serios, care nu se improvizează. Avem destul timp la dispoziţie ca să ne dăm seama cu toată obiectivitatea de calităţile şi limitele noastre. Eram convins că nu-mi va mai fi teamă de nimeni şi de nimic, iar acum mă

întreb oarecum îngrijorat dacă-mi va fi teamă să sar.

Suntem pregătiţi cu o mare ştiinţă a dozării. În fiecare dimineaţă, timp de două ore, monitorii fac exerciţii cu noi. Nici un ordin brutal, nici o comandă măcar, ci doar : „Faceţi ca mine". Culcaţi pe iarbă, repetăm la nesfârşit aceeaşi gimnastică ce ne întăreşte muşchii abdominali, ne fortifică bicepşii şi face să ne pocnească

vertebrele una după alta. Apoi învăţăm să plonjăm, cu capul înainte, în faţă, în spate, la stânga, la dreapta, amortizând şocul cu braţul îndoit : e tumba clasică : niciodată capul nu trebuie să atingă pământul, numai antebraţul şi umărul iau contact cu el.

După ce ajungem să stăpânim bine tehnica asta, până ce putem face fără greş un salt periculos simplu, suntem iniţiaţi în următoarea tortură : stând jos, la spate, pe podeaua unei camionete care merge mult prea repede după părerea mea, cu picioarele atârnând în gol şi sprijiniţi în mâini, aşteptăm, leoarcă de sudoare şi de spaimă, semnalul dispatcher-ului : Go!

Şi sărim...

Călcâiele percutează pământul, un şoc irezistibil, fără putinţă

să-l frânezi, te trage îndărăt, stomacul îţi saltă în gură, te rostogoleşti pe spate, îţi viri capul între umeri, îţi aperi ceafa cu antebraţul ţeapăn...

şi te pomeneşti în patru labe ori pe burtă, mirat foarte că mai eşti încă

întreg. E impresionant, dar nu cine ştie ce periculos... Vai însă de 95

Edgard Thomé – Parasutati in infern

neîndemânaticul care stă ţeapăn, nu-şi vâră capul la cutie în momentul critic şi se trezeşte la spital, cu vertebrele în ghips.

— Faceţi ca mine ! spune instructorul.

Şi cum nu poţi nicicum face mai bine, facem exact ca el.

După o săptămână, abordăm pământul sub toate unghiurile posibile.

Nici acum nu pot suferi să sar dintr-o camionetă în mers, dar să ies teafăr din încercarea asta a ajuns pentru mine o joacă de copil.

Antrenamentul progresează întruna, neobosit.

La gimnastica de dimineaţă şi la săritura din camionetă se adaugă, de la o zi la alta, noi ştrengării. Invăţăm să sărim prin gaura unei carlingi : e un puţ circular, cu diametrul de trei metri, adânc cam de doi. Din poziţia aşezat pe margine, trebuie să-ţi dai drumul în gol, sprijinindu-te în mâini, apoi, fără să aştepţi nici o secundă, să-ţi lipeşti mâinile pe lângă corp şi stai ţeapăn ca la paradă. E singurul mod de-a proceda corect, altminteri te izbeşti de peretele din faţă, adică „suni clopotul", cum se spune în argoul nostru soldăţesc. În engleză expresia trebuie luată ad litteram, în timp ce în franceză are un farmec aparte, dar şi o nuanţă sinistră.

Vrând nevrând, unii tot se aleg cu buza plesnită, cu nasul julit ori cu glezna sucită, deoarece carlinga e cocoţată la mai bine de zece picioare de pământ ; dar repetând întruna ceasuri în şir, ne îmbunătăţim tehnica până la perfecţiune.