compasul, apoi îşi reiau mersul eşalonat. Toată această putere liniştită

şi încurajatoare, seninătatea conversaţiilor în careu, intervenţia 32 Avion Focke-Wulf 200(Condor), cvadrimotor de recunoastere indepartata si bombardier.

82

Edgard Thomé – Parasutati in infern

fulgerătoare a avioanelor de vânătoare ce ne protejează e deja întreaga ambianţă a Angliei aflată în război.

Maulevrier, locotenentul care are în grijă sa-mi perfecţionez engleza, a fost torpilat de trei ori, dar trebuie să insişti mult ca să-l faci să-şi povestească viaţa.

— Bah !... chestie de obişnuinţă.

I se pare cu mult mai urgent să-mi îmbogăţească vocabularul cu toate expresiile deocheate, limbajul maritim englez dispunând de un florilegiu unic în acest domeniu. Când debarcăm la Liverpool, engleza mea clasică e la fel de lacunară, în schimb dispun de un argou ultra bogat, ce le face să tresară pe matroanele respectabile, ori de câte ori, cât se poate de nevinovat, încerc să-l plasez în conversaţie.

Regăsesc, la Liverpool, spectacolul oferit de străzile din Dunkerque : schelete de hangare bombardate, coşuri de uzină

inexplicabil de intacte în mijlocul unui decor de ruine, porţiuni ample de clădiri făcute una cu pământul. Portul însă debordează de-o activitate ordonată şi neobosită ; tot acel du-te-vino al tractoarelor care manipulează prundişul, necurmata mişcare a macaralelor, rotirea camioanelor ce-aduc marfa pe cheiuri, întreagă acea mişcare neostoită

şi coerentă stă mărturie a unei naţiuni care n-a abdicat şi care, asemeni unui muşuroi de furnici zdrobit, fără a deznădăjdui, începe iar să-şi rânduiască viaţa.

Trenul de noapte m-a dus la Londra. N-am văzut nimic din peisaj, cufundat în black-out33, şi-am rămas cu impresia că tot timpul am mers printr-un tunel. Eu însă am ajuns la ieşirea din propriul meu tunel : după un an şi trei luni de căutare, de speranţe, de eşecuri, de 33 Camuflaj

83

Edgard Thomé – Parasutati in infern

decepţii şi sfâşiere sufletească, în sfârşit... libertatea !

Am jurat că voi ajunge la Londra şi iată-mă ajuns.

O clipă, nu-i chiar atât de simplu : împreună cu alţi câţiva francezi întâlniţi la Liverpool, suntem întâmpinaţi la coborâre de către poliţia militară. Cu multă curtoazie, dar şi cu tot atâta fermitate, suntem îndreptaţi spre „Patriotic School". Ferestrele mate ale vehicolului ce ne transportă opresc privirile curioase şi, fără a fi putut vedea ceva din oraş, iată-ne ajunşi într-un colegiu dezafectat, în mijlocul a sute de persoane care se plimbă pe sub arcadele mănăstireşti.

E un turn Babel unde se încrucişează toate limbile continentului. Prind în tăcere crâmpeie de polonă, conversaţii în valonă, înjurături alsaciene... Ce caut eu aici ?

„Patriotic School” e un centru de triere pentru straini. Poţi rămâne aici zile, săptămâni, luni poate, dacă nu i-ai satisfăcut pe deplin pe inchizitorii de la Intelligence Service.

Călător fără bagaje, sunt îndrumat spre un dormitor cu vreo douăzeci de locuri, a cărui simplă vedere face să mi se ridice părul măciucă. A, nu ! Nu mai vreau să stau iar ca în dormitorul comun al Regimentului 8 de Zuavi ! Am avut norocul, să scap de ergastulele34 spaniole, aşa că n-am chef să putrezesc într-o temniţă

englezească. Am să fac atâta tărăboi, încât să-i silesc să se ocupe de mine...

— N-am de gând să dorm aici în seara asta !

— Crezi ? mă întreabă un vecin francez, cu un aer trist.

Toţi cei de-alde Dupont-Durant sunt la fel : când au intrat la 34 temniţă, (span.)

84

Edgard Thomé – Parasutati in infern

apă, primul lor gând e nu să scape de-acolo, ci să-i pizmuiască întâi de toate pe cei care încearcă s-o facă. Nu numai că o cred, dar sunt în stare să fac şi prinsoare !

— Cinci lire ?

— S-a făcut !

Il atac numai decât pe un căpitan care hoinăreşte prin curte :

— M-am angajat la Forţele Franceze Libere din aprilie trecut.

Am ştiri pe care trebuie să le transmit urgent statului major al FFL...

Vreau să ies de-aici numaidecât !

Mă ascultă cu un aer blazat. E atât de obişnuit cu tot felul de mitomani, de maniaci care scornesc fel de fel de aiureli...

— Bine, bine, vedem noi !

— Ba nu, nu vedem noi ! Ci să vedem chiar acum. Nu-mi mai vorbiţi ca unui debil mintal, pe care trebuie să-l calmezi. Nu pot tolera să fiu vârât într-o închisoare, fie ea şi confortabilă. Doar n-am scăpat din ghearele nemtilor ca să mă pomenesc privat de libertate în Anglia.

Probabil ş-a produs o greşeală de orientare pe undeva. În sfârşit, vă

costă ceva dacă-i telefonaţi maiorului Passy, şeful SR francez? Nimic dacă o faceţi, dar poate veţi avea parte de unele mici neplăceri, dacă n-o faceţi. Sosesc din Franţa şi aduc informaţii preţioase pentru el.

Probabil că nu l-am convins, dar m-am străduit să fiu convingător.

― De acord... Nu-i de-resortul meu, dar am să te conduc la persoana pe care cazul dumitale o poate interesa.

Osborne, căruia mă prezintă, e un civil plin de urbanitate, îmbrăcat cu perfecţiunea unei gravuri ce reprezintă moda englezească.

Are înfăţişarea unui tinerel nevinovat, nu prea viclean şi puţin frivol 85

Edgard Thomé – Parasutati in infern

dacă-l judeci după haine : grija lui de căpetenie pare a fi fost să-şi asorteze cravata cu şosetele şi batista albă de la buzunar cu albul cămăşii. Cu atât mai rău pentru victimele lui, dacă-l judecă aşa. E unul din confesorii cei mai subtili şi mai suciţi din câţi voi cunoaşte vreodată.

Uşurinţa şi lipsa de accent cu care vorbeşte franceza te descumpănesc. Pune o grămadă de întrebări, în aparenţă neînsemnate, lasă să se lege conversaţia între două sorbituri de ceai, excelent altminteri, apoi se întoarce dintr-o dată la o întrebare dinainte, într-o formulare nouă. Cum nu am nimic deosebit de ascuns, după două

ceasuri se declară mulţumit şi liniştit cât priveşte faptul că într-adevăr sunt cel care pretind a fi.

-Excelent... am să telefonez serviciilor maiorului Passy. A, apropo de asta... Ce fel de informaţii îi aduceţi ?

Jos pălăria, domnule Osborne ! Numai că Gaston Tavian, cu viclenia lui hîtră de ţăran burgund, a vegheat la educaţia mea : „N-o să

pierzi niciodată nimic dacă o să te dai mai şmecher decât eşti, asta-i măguleşte pe superiori şi-i zăpăceşte pe duşmani".

Nu ştiu dacă am forţat nota înzestrărilor mele naturale dar, pe cât se pare, am reuşit : dragul de Osborne mă crede mult mai tâmpit decât sunt convins eu personal că sunt.