ultimul model, şi face pe durul cu multă convingere : nu-i săptămână, de-ar fi să-l crezi, în care să nu doboare în pumni pe vreun opozant oarecare, pentru un refuz de prioritate, o busculadă în timp ce aştepta la vreo coadă, pentru un „da", pentru un „nu"... pentru propria lui plăcere. Intr-un cuvânt, un palavragiu destul de abil, care-i duce pe mulţi.

Intr-o după-amiază, în timp ce încărcăm metale rare într-un hangar retras, la marginea portului, văd dintr-odată că pe şarpantă

gânguresc o mulţime de porumbei. Curată pomană. Ceapa crudă, napii şi tomatele pe care le mâncăm cu zgârcenie la bodegă alături de o porţie infimă de carne au făcut din noi nişte hămesiţi. Incărcatul camionului va acoperi zgomotul pistolului meu. Totdeauna m-am numărat, din păcate, printre cei mai neîndemânatici în manipularea acestei arme, care, zău ! nu mă inspiră deloc. Patru gloanţe pentru nimic... Renunţ, Gaston şi Georges sunt la fel de dezamăgiţi ca şi mine.

Al patrulea tip care-i cu noi e un fost preot, cu o înfăţişare bolnăvicioasă, complexat la culme şi devotat trup si suflet lui Viret. Nare nimic mai bun de făcut decatt să se ducă să-i dea raportul : am 29 Pistol de fabricatie italiana

73

Edgard Thomé – Parasutati in infern

îndrăznit să trag cu pistolul si as fi putut atrage atenţia unora din afara

„serviciului", sunt un inconştient, un maniac periculos.

Viret ia foc şi-i face şi el lui Wybot un raport incendiar. Şi pentru ce, la urma urmei ? Pentru un fleac. Wybot e de acord cu mine. Dar atâta rea-credinţă din partea unui clovn ca Viret mă face să turbez.

Wybot, ca să mă liniştească îmi spune, oarecum în glumă, că n-am decât să-mi iau revanşa şi să-i stilcesc mutra. De ce n-a spus-o de la început ! A doua zi dimineaţa mă duc la garajul unde ne lăsăm maşinile şi-l aştept pe Viret, care trebuie să vină şi el să-şi ia maşina.

Îmi iau un aer de îngeraş ca să-i dovedesc încă o dată că n-am comis o crimă, că chibzuisem bine riscurile faptei mele, şi că, oricum, el care de-atâtea ori şi-a permis să facă altele şi mai boacăne, nu-i deloc in măsură să facă pe ofensatul.

De faţă cu alţi vreo zece camarazi care mă ascultă, matamorul îşi pierde puţinul lui sânge rece, spumegă, gesticulează şi mă ameninţă

cu o mamă de bătaie. Are cu cel puţin douăzeci de kilograme mai mult decât mine, e cu mult mai înalt, trebuie să fiu cu ochii pe el. Mă trag mai aproape, ca să am mai multe şanse. Nu-şi dă seama ce se intâmplă

şi se pomeneşte lat, cu braţele desfăcute, peste capota maşinii lui. E cel mai straşnic pumn de care-mi amintesc să-l fi tras cuiva vreodată. E

pentru prima dată când izbesc din răsputeri, fără patimă, dar din toată

inima, cu dorinţa fierbinte de-a face cât mai mult rău. Gaston şi Georges sunt totodată uimiţi şi încântaţi : mânzul lor nu-i un fleţ.

Evident, aici ia sfârşit colaborarea mea ocultă la activitatea clandestină a armatei de armistiţiu. Rămân în reţea şi nu mai primesc ordine decât direct de la Wybot.

Doi agenţi au sosit de la Londra : Le Tac şi Forment. Au fost 74

Edgard Thomé – Parasutati in infern

paraşutaţi ca să saboteze obiective în regiunea Bordeaux-ului.

Misiunea a reuşit. Acum trebuie să fie „exfiltraţi”, cum se spune în limbajul noii şi curioasei mele ocupatii.

Pentru aceasta e indispensabilă găsirea unui teren potrivit, cu complicitatea activă a celor din imediata lui vecinătate ca sa poată

ateriza pe el un avion Lysander. E un aparat de legătură ce slujeşte la infiltrarea şi la luarea agenţilor din Europa ocupată, dar pină acum nici o operaţie de genul ăsta n-a avut loc în Franţa.

Însărcinat să organizez premiera asta, mă gândesc cât se poate de firesc la verii mei din Brion şi la alţi ardenezi refugiaţi pe aceleaşi meleaguri. Brion nu-i destul de departe de şoseaua naţională. Trebuie să găsesc o proprietate mare, foarte retrasă faţă de marile drumuri şi care să aibă o pajişte de cel puţin patru sute de metri pe o sută. Jean Faillon, unul din compatrioţii mei, are tocmai ce-mi trebuie. Rămas văduv de câtiva ani, Jean îşi creşte singur cei cinci copii, cel mai mare dintre ei, Jean-Marie, neavînd mai mult de doisprezece ani. Mulţi ar fi putut găsi într-asta o scuză inatacabilă, ca să nu rişte nimic. Noi încă

nu ne cunoşteam, dar Jean îmi ştie bine familia, şi iată că ne pomenim dintr-o dată vorbind aceeasi limbă, şi-şi dă consimţămintul cu mult înainte ca eu să fi terminat de expus motivul vizitei mele.

După un schimb de mesaje cifrate, ferma Lagnys e omologată

de RAF30 ca bază de operaţii clandestine, pentru paraşutaje şi misiuni de înapoiere.

Problemele de intendenţă nu m-au pasionat niciodată in mod deosebit, dar necesităţile serviciului pretind dintr-o dată să mă ocup cu asemenea treburi : deplasările între Châteauroux şi ferma Lagnys se 30 Royal Air Force, aviatia britanica

75

Edgard Thomé – Parasutati in infern

pot efectua cât mai autonom şi discret numai cu bicicleta, şi am nevoie de două biciclete pentru Le Tac şi Forment.

Dar, ca şi pentru beţivi, există un Dumnezeu şi al nevinovaţilor : mă duc să-mi târăsc încălţările prin târgul din Châteauroux şi cumpăr singurele două biciclete ce se vind în ziua aceea, la un preţ care, de altfel, mi se pare exorbitant. Cu acelaşi prilej Fourcaud îmi trage o săpuneală pe cinste. E dezlănţuit, grosolan, şi-mi reproşează intr-un limbaj de cătană de ce n-am luat vreo şase, indiferent cu ce preţ !

Experienţă din care trag două concluzii imediate pentru conduita mea viitoare : că un ofiţer superior, chiar şi curajos, ba chiar eroic, nu e neapărat şi inteligent, obiectiv şi rezonabil ; că, fiind vorba de slujbă, banul nu trebuie in mod obligatoriu să fie drămuit ca de-un

„bun tată de familie", ci azvârlit cu ochii închişi, dacă obiectul ce trebuie procurat e necesar misiunii.

Aterizările clandestine depind de zilele cu lună plină. Diverse nepotriviri ne-au făcut s-o ratăm pe ultima. Şi cum nu poate fi vorba ca Le Tac şi Forment să-şi prelungească la nesfârşit şederea în Franţa, s-a luat hotărârea sa plece prin Spania, iar eu sunt desemnat să-i însoţesc.

Va trebui să obţin de la Londra fonduri, aparate de radio-emisie şi instrucţiuni noi, iată însărcinarea pe care mi-o dă Wybot.

76

Edgard Thomé – Parasutati in infern

8

Spre Londra

Toulouse e placa turnantă a plecărilor spre Spania. Nu mie îmi revine misiunea să iau contact cu republicanii spanioli, care trebuie să

ne procure o călăuza şi acte false, ci tovarăşilor mei de drum. Nu-i văd decât seara, în localurile de noapte, unde vin ca să se destindă şi unde, fără îndoială ― sper ― se întâlnesc cu cei din reţea.

În ajunul plecării ne petrecem seara la Chantaco, un local la modă unde cântecele englezeşti capătă oarecum nuanţă de frondă şi, de pe acum, vestesc libertatea. Nu le cunosc pe fetele care aparţin tineretului înstărit din partea locului şi care îi însoţesc pe cei doi

„agenţi secreţi" ai mei. N-am nici un chef să dansez şi mă plictisesc conştiincios, dar aici şi nu altundeva trebuie să mă aflu de vreme ce aici vom primi curând ultimele instrucţiuni pentru drum.

La ieşirea din bar, târziu în noapte, are loc o încăierare pe trotuar, stârnită de cine şi pentru ce motiv ? N-am nici cea mai mică

idee. Mă simt îmbrâncit şi mă apăr, izbind în orice mă atacă. Dar aş

dori din inimă să ies din îmbulzeala în care n-am ce căuta. Două din fete mă iau de braţ şi mă scot din viespar în chiar clipa când răsună

primele ţignale ale poliţiştilor.

Ne îndepărtăm braţ la braţ. Pe cât se pare, Annie şi Marie-77

Edgard Thomé – Parasutati in infern