— A murit, domnule locotenent ?
— Nu... Dar îi lipsea antrenamentul. Desfaceţi-l repede la gât.
Sper că infirmierii au camfor solubil.
Aproape două sute de prizonieri defilează acum prin fata tancurilor. Infanteriştii americani îi iau în primire, iar noi ne instalăm în satul cucerit ca să luăm micul dejun.
E ora nouă dimineaţa. Nici morţi, nici răniţi în niciuna din tabere. Genul ăsta de operaţii nu-ţi lasă nici întrebări, nici regrete, ci numai amintirea unei păcăleli reuşite.
E singurul fel în care eu accept războiul.
33
CAVALCADA
Generalul care ne mustra ieri seară nu găseşte cu cale să ne mulţumească astăzi. În schimb, colonelul care se ocupă de blindate ne încredinţează un pluton de automitraliere. Operăm în tandem cu plutonul lui Fred, un căpitan din Virginia, bine crescut, curajos şi competent.
Din nişte cercetaşi pedeştri, constrânşi să trudim prin noroaie, iatâ-ne ajunşi cavaleri motorizaţi, şi ne lansăm cu toată viteza în fel de fel de recunoaşteri, spicuind în câteva minute de conversaţie cu ţăranii informaţii pe care americanilor le-ar fi trebuit ore întregi ca să le culeagă.
Educaţia noastră în armata britanică ne-a pregătit de minune 315
Edgard Thomé – Parasutati in infern
pentru tot felul de acţiuni imprevizibile : când dăm peste un drum întrerupt de copaci tăiaţi şi minaţi, îl neutralizăm noi înşine, fără să
apelăm la genişti. Camarazii noştri americani ne consideră pină la urmă nişte demiurgi, îi asigur că generalul lor e un prost care n-o să
ştie niciodată să lupte în război, iar ei nici măcar nu protestează.
Cîştigăm ore nepreţuite pentru restul diviziei. E o cavalcadă
dezlănţuită care nu se lasă intimidată de nici un obstacol şi, în felul acesta, ajungem cu treizeci de ore înainte pe malul sudic al Moselottei.
Ne năpustim ca nişte apucaţi. E un raid de cavalerie pe care nici o autoritate timorată nu poate încerca să-l frâneze. Avem cu toţii impresia oarecum îmbătătoare că recucerim noi înşine o parte din ţara noastră. Nu le lăsăm nemţilor timpul să-şi vină în fire : când unul din vehiculele noastre e blocat de un tir inamic, îl punem la adăpost fără să
stăm mult pe gânduri şi depăşim, târându-ne, punctul de rezistenţă.
Nemţii, luaţi pe la spate de atacul neaşteptat al unor sălbatici care urlă, se predau sau fug care incotro. Îi manevrăm cum faci la descinderea unui sezon de potîrnichi : goneşti vânatul, tragi, îl înnebuneşti... şi-l aştepţi, ca s-o iei de la capăt, pe locul precis unde ai presupus că o să
se aşeze.
Din nefericire, elementele grele ale diviziei se dovedesc incapabile să ţină multă vreme pasul cu ritmul nostru infernal şi să
exploateze pe loc recunoaşterile noastre îndepărtate. Surprinşi câteva zile de îndrăzneala noastră dezinvoltă nemţii încep să opună
rezistenţă. Infanteriştilor din primele zile pe care îi îmbrânceam fără
ruşine, li se substituie din ce în ce mai mult plutoane de tancuri Tigru sau Pantera, pe care nici vorbă nu poate fi să te duci să le gîdili cu flintele noastre de treizeci şi şapte de milimetri.
316
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Nemţii, de când au recurs la tancuri, şi-au recăpătat încrederea în ei înşişi şi-şi permit abateri de la dreptul internaţional pe care până
mai ieri nu l-ar fi încălcat.
Unuia dintre coechipierii noştri americani un glonte explozibil i-a smuls umărul. Rana e groaznică, o tocătură de carne sângerândă, braţul stâng îi e pierdut fără speranţa.. Un glonte obişnuit l-ar fi scos din luptă la fel de bine, fără a antrena suferinţa asta inumană şi-o mutilare sălbatică,
— Hotărât lucru, spune Klein, n-or să se schimbe niciodată.
Când nu sunt bătuţi de moarte şi siliţi să-ţi lingă picioarele, n-au altceva în minte decât să te facă să suferi degeaba.
Părăsim plutonul de automitraliere şi ne strecurărn amândoi în spatele gardurilor de mărăcini ce mărginesc drumul.
Trei sute de metri de târât câineşte sub biciul focului inamic, dîrdîind de spaima de-a fi reperaţi şi ucişi fără motiv de glonţul exploziv al unei brute. Trei sferturi de oră de groază, de sudori, de înverşunare şi de ură ne duc la douăzeci de metri în spatele a trei trăgători de elită germani.
Niciodată n-am fost în stare să ucid decât constrâns de nevoie, şi ezit să trag într-o pradă aflată în întregime la cheremul meu. În ceea ce-l priveşte, Klein nu-şi pune niciodată întrebări când e vorba de nazişti, doboară doi într-o fracţiune de secundă, înainte ca eu să fi ochit.
Când ajung lângă copac, unul din nemţi e mort, ucis de-un glonte în cap. Al doilea, cu umărul perforat, se răsuceşte pe jos, urlînd de durere. Al treilea şi-a lăsat arma şi, cu braţele ridicate, ne imploră să
nu tragem.
317
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Arma mortului e încărcată cu cartuşe explozive, la fel ca şi cea a rănitului. Iau puşca lăsată de neamţul ramas teafăr : încărcătorul are gloanţe obişnuite... La fel şi cartuşiera.
