aibă ceva la care să se uite atunci când nu puteam fi împreună. Îmi spusese că nici el nu mai făcuse o astfel de fotografie, cum și pentru mine era prima dată când mi se făcea așa o poză. O minciună, evident. Mă uit o clipă la fotografia mea de pe la douăzeci și ceva de ani, uimită de frumusețea trupului meu tânăr, cu regretul că n-am știut să îl apreciez atunci când îl aveam.
Distrasă de fotografii și de pastile, aproape că nu observ agenda neagră, camuflată de fetrul tot negru, cu care este îmbrăcat interiorul cutiei. Înșir fotografiile polaroid pe birou, aliniate, și chiar lângă ele pun și flaconul de viagra. Cu mâna tremurând, scot carnetul Moleskine și observ că în el e băgat un plic, cu marginile abia ițite în afara copertelor agendei. Îl deschid mai întâi pe acesta, cu inima bătându-mi tare, nerăbdătoare să văd ce conține. Dau clapeta plicului la o parte și scot hârtia dinăuntru. E o scrisoare pe mai multe pagini, cu caligrafia lui Paul, care începe cu „Dragă A”, în capătul de sus al foii. De pe birou, telefonul îmi vibrează zgomotos și pe el apare un mesaj de la Paul. Îndoi la loc foile scrisorii și le îndes înapoi în jurnal.
Te iubesc. Mi-e dor de tine.
Urăsc să dorm fără tine.
Somn ușor.
Dintre toate alibiurile posibile, Wes este unul perfect. Dar, bineînțeles, soțul meu nu e la Wes acasă. Și poate doarme el fără mine, dar am îndoieli că
este singur.
Bag înapoi polaroidele în plicul lor și le pun la loc în sertar. Înainte de a pune inelele la loc, în punguța de catifea, îi fac fiecăruia câte o fotografie cu telefonul. Nu și verighetei mele, pe care mi-o pun înapoi pe deget, după o ezitare de o nanosecundă. Imediat, pielea de pe deget mi se irită. Pun punga la loc în cutie și încui sertarul. Păstrez scrisoarea și jurnalul, am toată
VP - 43
noaptea la dispoziție, să le citesc fără să fiu deranjată.
Ajunsă în bucătărie, trag ceainicul de pe ochiul din spate al aragazului pe cel din față și ascult cum se aprinde flacăra. Când fluierul ceainicului trece de la un bâzâit la un șuierat zdravăn, pun jurnalul deoparte, desfac scrisoarea și încep să citesc.
Șase
PAUL
ÎNAINTE
Nu e nevoie decât de o singură scăpare.
Orice relație este ca un număr de echilibristică la înălțime. Să păstrezi o relație extraconjugală e ca și cum ai merge pe o sârmă, în timp ce ții o gorilă
în spate. Dacă lucrurile merg prost, efectul distrugerii se reverberează
catastrofal. Motiv pentru care a trebuit să o rup cu Sheila, după ce a făcut ce a făcut.
* * *
Când am ajuns să-mi aduc amanta în patul pe care îl împart cu soția, fisurile din relația noastră începuseră se să vadă deja. Simțisem eu încă de la început că Sheila e puțin sărită, dar asta mă și atrăsese la ea, într-un fel.
Privind însă retrospectiv, cred că tocmai disperarea cu care ne luptam, fiecare din noi, ne-a adus împreună, ne-a aruncat în acest vârtej dement de chimie, de atracție reciprocă, primitivă și nestăpânită.
Fiecare relație este guvernată de un ritm propriu și distinct. Ritmul relației mele cu Sheila a fost unul inegal și tocmai el s-a dovedit a fi ceea ce ne-a distrus. Lucrurile au mers bine și ritmat vreme de aproape un an, în timp ce eu și Rebecca ne-am înstrăinat tot mai mult unul de celălalt, iar Sheila și cu mine am continuat să ne agățăm unul de altul ca de o mască de oxigen. Pot chiar să îndrăznesc a-mi imagina cum s-ar fi terminat totul, dacă
am fi continuat pe aceeași traiectorie. Dar a venit telefonul acela.
Wes m-a căutat exact la timp. După aceea mi-a trecut prin minte că
Rebecca se poate să fi luat legătura cu el, pentru mine, deși nu le-am dat niciodată, niciunuia din ei, satisfacția de a recunoaște asta. În străfunduri cred că i-am acceptat oferta doar pentru că am înțeles ce mă aștepta dacă
rămâneam pe drumul pe care mă tot împleticisem, iar ceea ce m-a făcut să
VP - 44
accept a fost gândul la încă o privire plină de milă din partea nevestei mele.
Succesul a apărut curând și, odată cu el, a venit și o importantă schimbare de perspectivă. Am început să simt cum îmi revine vechea încredere de sine.
Aveam din nou un scop, iar relația cu Rebecca a reintrat pe un făgaș normal.
Cred că mi-am dat seama cu adevărat cât de mult se degradase situația, doar atunci când am fost din nou în stare să mă uit la noi. Doi oameni nu se pot lua la întrecere cu adevărat, decât atunci când sunt pe picior de egalitate, iar noi ne îndepărtasem constant unul de celălalt de ceva vreme. Acum însă ne revenisem și, vă spun sincer: n-am avut niciodată un partener care să se compare cu soția mea.
Stau în bucătărie, beau o ceașcă de cafea și mă inundă lumina soarelui de dimineață, care pătrunde prin ușa glisantă. Din spate aud apropiindu-se pașii Rebeccăi. Simt o adiere ușoară din parfumul ei.
— Cum arată azi vechiul joc al lui Wes și Paul de-a zâmbește-și-ai-vândut?
Își încolăcește brațele în jurul pieptului meu, împletindu-și degetele, și își odihnește capul pe spatele meu.
— Promițător, Matu. Prezint o minunăție de teren la ocean, în Amagansett, și pe urmă o casă de închiriat, ceva mai la nord, pe insulă. Wes îi place pe cei doi tipi care sunt interesați de casa la ocean.
— Adică, Wes crede că-i poate face să bage parale serioase?
— Cam așa ceva.
— Stai puțin. Doi tipi?
— Mda.
— Un cuplu?
