— Nu-mi prea place să vorbesc despre trecut. Deși poate că ar trebui, cu tine…

Paul vorbea cu mult mai blând și mai delicat decât îl auzisem eu vreodată.

VP - 51

Aveam ocazia să rezonez cu el și îmi creștea inima.

Apoi, a început să fie vorba despre dragoste.

* * *

DUPĂ

Paginile îmi frig mâinile.

Nu-l crezusem niciodată genul, dar nu încăpea nicio îndoială că erau ale lui. Scrisul lui familiar de pe foaie îmi trezește dorința, deși știu că ar trebui să îl urăsc. Așa este iubirea noastră, complicată. Elegant și puternic, scrisul lui are un stil aparte. E mult prea frumos pentru niște liste de spălătorie, dar e perfect pentru scrisori de dragoste.

Nu pot să mă gândesc decât la tine. Mă înnebunești, îmi ocupi gândurile, când ar trebui să mă gândesc la o sută de alte lucruri.

Simt cum îmi fuge pământul de sub picioare.

Am nevoie să scap de viața asta. Totul a devenit perimat și anodin.

Trebuie să scap de tine, ca să pot fi cu ea. Am nevoie să dispari.

Nu am crezut că iubirea și dorința pe care le-am simțit acum mulți ani sunt sentimente pe care le voi trăi din nou.

Mi-am petrecut atât de mulți ani fără să spun, de fapt, ce este în mintea mea. Au fost prea multe minciuni care durează de prea mult timp. Vreau un nou început. Am nevoie să mă schimb.

Cuvintele lui Paul sunt scrise de mâna lui, dar nu e vocea lui. În paginile acestea e un altfel de ton. Unul mai matur și mai împlinit. Paul își dezvăluie părți din sine pe care eu nu le-am mai văzut până acum. Reflectează asupra bărbatului care a fost și asupra celui care vrea să devină.

Vreau să ard din temelii viața aceasta în care sunt blocat și să scap de sentimentul vinovăției. Nu mai pot să continui să fac asta și să mă port ca și cum totul e ok.

Îmi șterg lacrimile care sunt în mare pericol să întindă cerneala.

E o adevărată luptă să-mi recapăt suflul în momentul acesta. Este clar că

și-a găsit pe altcineva. Uau. Nu a pierdut deloc vremea. Iau eu îi stau în drum. Cuvintele lui sunt așa de dureroase… mă simt ca și cum am primit o lovitură în plex. Durerea îmi năpădește tot corpul și este atât de ascuțită, că

VP - 52

mă gândesc să sun la 911. Inima îmi bubuie în piept și mi se pare că ar fi cel mai logic să mă întind pe jos și să mor dracului.

Asta i-ar conveni de minune. Am nevoie să dispari. Ar fi liber să facă tot ce vrea, fără să-i mai fiu o povară. Din fericire, posibilitatea ca el să fi crezut că

am murit de inimă rea îmi este destul, ca să mă facă să depășesc momentul de panică și să încep să respir normal.

Mă las să alunec în jos, pe lângă blat și aterizez pe podeaua rece. Duff sare pe mine și, când vede că nu mă mișc să-l mângâi, mă linge pe față. Până la urmă, sarea de pe obraji și apatia mea îl fac să se ducă la castronul cu apă.

Sunt surprinsă. Însemnările acelea de jurnal datează din ultimele câteva săptămâni. După noaptea din dormitorul nostru. După ea. Dar nu sunt despre ea, nu se poate. N-am știut că Paul mai are încă una. După toate câte s-au întâmplat. Sunt perplexă.

Aș putea să plec. Să o iau de la capăt și să sper într-o nouă viață. Dar aceasta ar fi soluția unei femei de cu totul alt gen. Cineva a cărei imaginații se limitează doar la montaje cinematografice și memorii. Îmi place să cred că

eu sunt mai imprevizibilă și mai creativă de atât. Există un motiv pentru care ieri nu am fost în stare să plec și acum înțeleg că nu am plecat din pricină că nu am de gând să-l las să scape așa ușor. Jumătate din bani sunt ai mei și îi vreau. Se rupe ceva în mine. Vreau să sparg tot ce poate fi spart.

Vreau să strig. Vreau să omor.

Îl chem pe Duff, îmi încolăcesc brațele în jurul gâtului lui flocos și îl strâng ușor. Inima lui bate la fel de repede ca a mea. Încep să-mi fac în minte o listă

cu tot ce iubește Paul cel mai mult pe lumea asta și mă gândesc la cât de satisfăcător va fi să îl lipsesc de toate acele lucruri.

Opt

PAUL

ÎNAINTE

Când am început să-mi înșel prima soție și să mi-o pun cu Rebecca, simțeam că este cel mai firesc lucru din lume. Nu era prima dată când o înșelam. Nici pe departe. Dar era prima dată când aveam sentimentul că e vorba de ceva mai mult decât de sex. Mă căsătorisem din disperare, din nevoia de a avea pe cineva care n-o să mă părăsească, un adevăr devenit VP - 53

stânjenitor de limpede, aproape din clipa în care am făcut schimb de jurăminte. A fost ca în scena aceea din Absolventul, când Dustin Hoffman și Katherine Ross se urcă în autobuz și au, treptat, revelația greșelii teribile pe care au făcut-o. Cred că am început să caut o cale de scăpare chiar mai înainte de a mă așeza în noua situație.

Rebecca a fost acea cale de ieșire. A înțeles imediat situația. Prima noastră

întâlnire m-a luat total prin surprindere și a eliminat orice șansă ca eu să-mi ascund, delicat, verigheta. Privirile noastre s-au întâlnit pentru o clipă ce părea interminabilă, după care ea s-a uitat imediat la degetul meu inelar.

Încă îmi aduc aminte de expresia de pe chipul ei în timp ce evalua situația.

Amestecul de teroare și dorință carnală pe care l-am simțit în clipa aceea nu m-a părăsit de-a lungul anilor.

Următoarele zece minute ni le-am petrecut plimbându-ne pe proprietate, braț la braț, bucurându-ne unul de celălalt, într-o conversație despre ceva ce s-ar fi vrut, de fapt, să fie altceva și prefăcându-ne că nu suntem deplin conștienți de ceea ce purtam eu pe mâna stângă.

— Așadar, ce crezi? Te-ai îndrăgostit?

Pentru o frântură de clipă i-am susținut privirea mirată, apoi am făcut semn cu capul în direcția casei. Rebecca s-a prefăcut că o îneacă tusea, ca și cum ar fi fost luată prin surprindere, dar amândoi știam care e adevărul.

Aerul din jurul nostru era electrizat. Când a început să vorbească despre mărimea casei și cât de nepotrivită era pentru un singur proprietar, mi-am strecurat mâna în buzunarul hainei și mi-am lepădat verigheta. Când am scos mâna, Rebecca nici nu a clipit.

— Dar tu? Tu te-ai îndrăgostit?

Ne-am oprit și m-am întors spre ea.

— La prima vedere.

Rebecca a privit către casă, apoi iar spre mine.

— Uau, un tip care știe cum să facă dintr-o casă un cămin.

— Dacă i se oferă ocazia.