vinzi proprietăți, așa că nu aveam nimic să-mi ocupe mintea și să-mi ia gândul de la chestiune.
Apoi, într-o zi, cam la două săptămâni de la incident, vremea s-a înmuiat.
Se anticipa că un front de aer cald va traversa zona de nord-est. O să-mi ofere șansa să mă ocup de situație, înainte să o iau cu totul razna.
În marțea aceea vremea s-a încălzit, așa cum se prognozase. M-am silit să
mai am răbdare câteva zile, să las natura să-și facă treaba. Când m-am dus să
mă culc, joi seara, am revăzut în minte lista cu sculele din portbagajul jeepului meu. Nu m-am obosit să-i mai explic Rebeccăi unde voi merge de dimineață.
La miezul nopții, m-am furișat jos din pat și am ieșit tiptil din casă. Am condus până la Cold Spring Harbor și am oprit mașina pe proprietatea noastră. Am parcat jeepul astfel încât farurile să bată spre scările de beton care duceau în pivniță. Am lăsat motorul la ralanti, am coborât și am deschis ușa din spate a mașinii. M-am apropiat de fundația neterminată a construcției care, într-o zi, îi promisesem soției mele că va fi casa noastră, și am coborât treptele.
În pivniță era încă frig și mirosul pentru care eram pregătit nu mi-a izbit nările așa de tare pe cât mă așteptasem. Am dat la o parte sacii de amestec pentru betoane și am împins prelata de la perete, rostogolind-o. M-am așezat pe vine și mi-am strecurat brațele pe dedesubt, amintindu-mi să o ridic împingând în picioare. Când am ridicat prelata de la podea, senzația tactilă a mușchilor bine lucrați, de la brațe și picioare, lipiți de pieptul meu mi s-a părut dezgustător de familiară. Am băgat prelata în jeep și m-am îndreptat iar spre Smithtown Bay.
De data asta nu am mai fost nevoit să mă grăbesc, să nu mă prindă ziua.
Am ajuns în luminiș sub deplina protecție a întunericului, am stins farurile și am lăsat motorul la ralanti preț de mai bine de un sfert de oră. Am dat înapoi VP - 90
o lungime de mașină și am coborât. Mi-am scos sculele din spate și am început să sap pământul în fața jeepului.
Nu a cedat prea mult sub lama lopeții, așa că am schimbat-o pe aceasta cu un târnăcop. Solul a început să se fărâmițeze și am reușit să fac o adâncitură
bună. După o vreme am simțit cum mușchii solicitați ai brațelor și spatelui îmi ard de durerea efortului, dar mi-am dat seama că adrenalina mă ajuta să
o atenuez. Săpasem deja cam un metru în pământ, când o izbitură de târnăcop m-a făcut să simt o undă de durere radiind de la încheieturi și până
în umeri. Am înțeles că ajunsesem la pământ înghețat. Am luat iar lopata, să
curăț pământul dislocat și să mă uit la stratul înghețat. Mi-am dat seama imediat că sculele pe care le aveam nu mă pot ajuta mai departe. Mai bine de atât nu aveam cum să fac.
Am încercat să salt prelata din spatele jeepului, dar am lăsat-o imediat să
cadă la loc. Brațele îmi obosiseră într-atât, încât a trebuit până la urmă să
rostogolesc prelata până la groapă și să-i dau brânci înăuntru cu piciorul.
Am umplut la loc groapa cu pământ și am nivelat locul cu latul lopeții. Am aruncat sculele în mașină și am urcat și eu. Am aprins farurile, după ce am băgat cheia în contact, și am luminat locul din fața mașinii, care părea neatins. Am oftat adânc și am băgat în viteză.
Am ieșit de pe teren și am revenit pe drumul neasfaltat, îndreptându-mă
spre casă. Odată ajuns, am făcut un duș fierbinte și lung, disperat cum eram să ne spălăm amândoi, de toată tărășenia.
Șaptesprezece
REBECCA
DUPĂ
Chiar și după ce Paul a dus-o de aici, a rămas senzația că Sheila mai este încă la noi în casă. Săptămânile treceau lent. Mi-am reluat automedicația intensă. Martie se apropia de final și pâcla a ceea ce făcusem plutea încă
apăsător deasupra noastră, însă făceam toate eforturile să ne întoarcem la normal. Am revenit la un soi de aparentă viață obișnuită, pentru că nu se putea altfel. Umărul continua să mă doară atât de tare, încât rezerva mea de pastile recreaționale s-a epuizat de două ori mai repede. Ajunsesem la un grad de disperare pe care nu îl mai trăisem până atunci și asta a început să
VP - 91
mă îngrijoreze. Chiar aveam nevoie de analgezice pentru durerile din umăr, dar nu îndrăzneam să mă duc la un doctor, de teamă să nu identifice rana de glonț și să dau naștere la întrebări iscoditoare sau chiar mai rău.
Am continuat să merg la Lotus Pedal înainte de serviciu, ca să nu renunț
la activitățile normale. Bicicleta Sheilei era acum folosită de o altă tipă fără
nume, cu brațe lucrate și o expresie involuntară de femeie afurisită.
Antrenamentele deveneau tot mai dificile, pe măsură ce pastilele mi se împuținau.
Cam în a doua săptămână, m-a ajuns disperarea și am împrumutat de la serviciu câteva mostre de plasturi cu Fentanyl, depozitate într-un dulap a cărui încuietoare mi-a fost destul de ușor să o sparg. Doza din fiecare plasture este de cinci ori mai mare decât pastilele de Oxy sau de Percocet pe care mi le prescriam singură, așa că, pentru început, i-am tăiat în patru.
Aveam un nivel destul de ridicat de toleranță și treptat, după câteva zile, am trecut la jumătăți. Am ajuns destul de repede să-mi pun un plasture întreg, dar nu îmi mai rămăseseră decât doi și nu aveam niciun plan de urgență ca să-mi alimentez dependența, care acum devenise totală. Plasturii aveau, însă, efecte secundare din pricina cărora îmi devenise greu să mai decelez ce se petrecea cu adevărat, de ceea ce era doar o simplă paranoia indusă de substanțele chimice. Subconștientul meu nu mă lăsa să uit ce făcusem. Ce făcuse el.
Inițial nu au fost decât niște fleacuri. Au început să dispară tot felul de lucruri și obiectele neînsuflețite păreau să se mute dintr-o cameră în alta.
Drogată cum eram, pierdeam noțiunea timpului și nu mi-ar fi fost greu să le trec cu vederea. Apoi însă, au apărut ciocanele.
Primul a fost lăsat pe botul mașinii mele, rezemat de parbriz. Mi-am zis că
îl lăsase cineva acolo, din greșeală. Al doilea a apărut în frigider. Pe următorul l-am găsit pe partea de pat a lui Paul, într-o seară, când el a venit acasă târziu. De ultimul pur și simplu m-am împiedicat, când m-am dus în curtea din spate să-i mai torn niște apă lui Duff, în castronul pus la umbră.
Capătul cozii ciocanului era ieșit în afară și nu l-am observat decât atunci când am scormonit în pământ și mi-am dat seama ce este.
