VP - 109
Sângele îmi îngheață în vine.
— A, nicio problemă. Sunt treburile soțului meu; zic și închid telefonul.
Paul nu e în Miami. Illusions este un magazin de bijuterii din Cold Spring Harbor. Nu e nevoie să-l caut pe Google. Îl cunosc foarte bine.
Pulsul îmi aleargă cu viteza luminii. Bat pe tastatură „Royal Palm, Long Island” și îmi intră 1.023 de imagini. Dau click pe una dintre nenumăratele fotografii ale unui superb restaurant de patru stele de pe canal, „locul perfect pentru o aniversare romantică”. E la vreo opt sute de metri de Illusions și la câțiva pași de Harbor Rose.
Harbor Rose. Pensiunea la care am stat în a doua noapte după ce ne-am căsătorit și apoi, ani de-a rândul, la fiecare aniversare. Până când afacerea lui Paul a eșuat.
Se pare că el a avut un weekend foarte romantic fără mine.
Ies afară, în speranța că aerul proaspăt o să-mi potolească durerea de cap incipientă, care îmi încolțește în spatele ochilor. În după-amiaza care se stinge, cerul e ca o superbă pictură în roz, albastru și galben-pal. În tot acest timp Paul fusese practic aici, nu departe de casă.
Telefonul îmi vibrează în mâini. Îmi văd articulațiile degetelor, albite de cât de tare îl strânsesem. Apare numele lui Paul.
Bună, iubito.
Vremea e superbă.
Nu pot să sufăr că sunt atât de departe.
Privesc un apus de vis și mi-aș fi dorit să fii și tu aici.
Douăzeci și unu
SILVESTRI
Nu reușesc s-o scot la capăt cu el.
Ridic privirea și îl văd pe Wolcott intrând în birou, îmbrăcat în alt costum din trei piese, așa că rostogolesc ochii peste cap, cu un gest exagerat.
— Iar cu aiuritele astea de veste. Semeni cu Balki7.
— Cum e zicala aia? a venit replica lui. „Să te îmbraci pentru slujba pe care ți-o dorești, nu pentru aceea pe care o ai”.
7 Balki Bartokomous — personajul fictiv din serialul comic de televiziune Vărul din străinătate (Perfect Strangers), care era întotdeauna îmbrăcat cu cămașă și vestă; era originar de pe o insulă
fictivă din Mediterana și fusese păstor de capre.
VP - 110
— Ei, dacă aspirația ta e să ajungi păstor de capre pe insula Mepos, ești pe calea cea bună.
— Nu vreau decât o slujbă care să-mi permită versiuni upgrade ca parteneri.
— Vai, dar fără mine n-ai mai avea parte de atâtea tachinări pline de spirit, îi zic.
— Și astea când încep, mai precis? glumește el.
— Da, bine, spun eu și îi arăt ceașca de pe biroul lui. Cafeaua e încă
fierbinte.
— Mulțumesc. Campbell vine în această dimineață aici, proaspăt întors din călătoria în Florida. Corect?
Wolcott își privește ceasul și asta îmi aduce aminte că partenerul meu este singurul tip pe care îl cunosc, sub patruzeci de ani, și care încă mai poartă ceas.
— Mda, trebuie să sosească dintr-o clipă în alta. Ești gata să-ți faci numărul de magie? îl întreb.
— De ce nu, răspunde Wolcott, ridică din umeri și ia de pe birou ceașca.
Lasă-mă să beau câteva înghițituri din chestia asta. Pe urmă o să ne distrăm puțin cu tipu’.
* * *
Am așteptat cu nerăbdare această dimineață.
M-am instalat în camera pentru interogatorii și acum partenerul meu îl aduce pe Campbell. Pur și simplu mă ling pe buze de anticipată plăcere. A trecut multă vreme de când nu am mai avut ocazia să mă implic în cercetarea unui suspect și nu am avut niciodată un partener care să
demonstreze acea știință a interogării pe care se pare că o are Wolcott. Exact genul meu de distracție.
Partenerul meu face formalitățile și ne prezintă din nou pe amândoi, pe urmă îi face semn lui Campbell să se așeze la masă, pe scaunul din fața mea.
Campbell poartă o pereche de blugi Carhartt și un tricou gros, cu mânecă
lungă. Wolcott își pune înțelegător mâna pe umărul suspectului, apoi dă ocol mesei, se descheie la haină și se așază lângă mine. E o urmă de teatralitate în procedura respectivă. Încep să înțeleg treaba cu vestele.
— Domnule Campbell, se lansează partenerul meu. Vă mulțumesc pentru că v-ați făcut timp să veniți aici, în această dimineață. Cum a fost călătoria în Florida?
— A, minunată. Minunată.
Paul pare distrat. E rândul meu să îl întreb:
— Ați mers acolo la o conferință în domeniul imobiliar, nu? Unde v-au cazat pentru o chestie ca asta?
VP - 111
— Hmm… face Paul, ezitând o clipă, iar apoi ne privește pe amândoi.
Domnilor detectivi, trebuie să vă fac o mărturisire.
∵
— Se știe bine că noi cu asta ne ocupăm, cu mărturisirile, îl liniștesc eu.
Vă ascultăm.
