torn cafeaua. Stau cu corpul răsucit spre insula de bucătărie, astfel încât niciunul din rahații ăștia să nu vadă că mâna cealaltă mi s-a crispat pe blat.
Cu calm, reușesc să umplu cănile și îi întind una lui Wolcott.
— Mulțumesc frumos.
— Sigur. Acum dați-mi voie să mă duc să-mi aduc…
— Bună dimineața…
Rebecca intră în bucătărie, îmbrăcată cu halatul ei cel mai modest, și se oprește să-i măsoare din priviri pe oaspeții noștri. Îi întind și ei una dintre căni. Mă rog să fie în stare să își țină firea. În ultima vreme a fost imprevizibilă și nesigură și a forțat cam mult uzul pastilelor.
— Doamnă Campbell, sunt detectiv Wolcott și el e partenerul meu, detectivul Silvestri.
— Domniță, o salută acesta, înclinând din cap.
— Domniță? Pentru Dumnezeu, chiar m-ați prins cam prea devreme în această dimineață. Sau poate doar aveați nevoie de o ceașcă din asta. Paul, i-ai oferit detectivului…
— E băutor de ceai, scumpo.
— Ei, atunci putem să vă oferim o ceașcă de ceai, domnule detectiv?
— Nu, mulțumesc, domni… Doamnă Campbell. Nu e nevoie.
— Deci, cu ce vă putem fi de folos în dimineața aceasta?
— Am înțeles că vă antrenați la sala Lotus Pedal, din oraș?
— Da, așa e. S-a întâmplat ceva?
VP - 95
Wolcott scoate o fotografie micuță din buzunarul de la piept al hainei.
— Una dintre membrele participante la antrenamentele de la sală se pare că a dispărut și întrebăm pe toată lumea, dacă nu cumva cineva a observat ceva. O cunoașteți pe femeia aceasta? zice el, ridicând fotografia în dreptul ochilor Rebeccăi.
Mă uit cum pe fața soției mele prinde contur o expresie alarmată.
— Scumpule, zice ea, privind surprinsă spre mine, e Sasha.
Simt cum mă încovoi de umeri.
— Sasha?
Wolcott își întoarce privirea de la soția mea, la mine.
— Și dumneavoastră o cunoașteți pe doamna Anders?
— Bărbatul ei îmi e șef, spune Rebecca. Mark și Sasha ne sunt, mă rog, prieteni.
— Parcă ar fi fost mai degrabă o întrebare, nu un răspuns, constată
Wolcott.
— Sasha și cu mine am fost colegi de liceu, îi explic eu.
Cu colțul ochiului o văd pe Rebecca tresărind.
— Acum un milion de ani.
— Înțeleg, zice Silvestri, cântărindu-i privirea. A vorbit vreunul din voi cu soțul ei?
Se uită la Rebecca și adaugă:
— În afara serviciului, vreau să spun.
— Doar chestiile obișnuite. Doamne, nu mi-a mai spus nimic în ultima vreme.
— În ultima vreme? întreabă Wolcott.
Rebecca se uită la mine, apoi iar la Wolcott. Se apleacă în față, însă numai puțin.
— Nu vreau să bârfesc, dar au fost ceva tensiuni în relația lor. El n-a mai pomenit nimic în ultima vreme, însă a fost o chestiune care a durat ceva timp. Sunt aproape convinsă că a existat o perioadă scurtă când e posibil ca ea să fi fost plecată la familia ei. Totuși, am dedus asta, doar pentru că Sasha a lipsit de la câteva ședințe de antrenament. Mark era destul de secretos.
Se întoarce spre mine și zice:
— Îți aduci aminte că ți-am pomenit și ție ceva?
— Da, scumpo. Așa e.
