Ies pe autostradă și merg vreo opt sute de metri înainte să fiu forțat să

trag pe banda de urgență. Las motorul pornit și mă reped spre liziera de pomi, unde îmi vărs mațele la marginea pâlcului de copaci. Cafeaua băută

mai devreme este amară și gustul de bilă îmi înțeapă nările și gâtul.

Mă uit la un petic de iarbă uscată din zona defrișată din fața copacilor și brusc mă lupt iar cu gerul de acum câteva săptămâni și sap, mă iau la întrecere cu soarele, cu senzația de arsură din mușchi. Târăsc trupul dezgustător de flasc până la mormântul puțin adânc. Când dau să împing prelata în groapă, aceasta se desface. Sheila se descolăcește din ea și mă

fixează cu privirea. „Trebuia să fi fost tu”, îmi șoptește.

Sunetul claxonului unui tractor cu remorcă mă aduce înapoi, în prezent.

Stau cu mâinile sprijinite de genunchi și gâfâi. Adună-te, la dracu’. Mă întorc la jeep cu pași rari și mă așez. Capul îmi bubuie și simt o arsură care îmi găurește stomacul. Opresc motorul, pentru că în clipa asta nu mă simt în stare să conduc.

Nu pot să respir. Deschid brusc portiera și sar afară din scaun, gata, gata să cad. Mă duc la botul mașinii și mă aplec pe capotă. Oțelul cald pe care îl simt sub palme mă liniștește. Îmi aplec fruntea spre pământ și dau drumul unui răcnet care îmi sfâșie plămânii.

* * *

Ultimele două nopți au fost amândouă la fel. Mă furișez și conduc până la Smithtown Bay. Trebuie să scot trupul din groapă, pentru că am făcut o greșeală îngrozitoare. Intru pe parcelă, opresc și îmi iau uneltele. Pământul cedează fără probleme, așa că lopata îmi e de ajuns. Sap și sap, dar mi se pare o eternitate până să progresez cât de cât. Mă lupt să nu mă las pradă

epuizării, până ce văd în sfârșit prelata. Dau la o parte restul de pământ și trag trupul afară din groapă. Când desfac prelata, o văd pe Rebecca ațintind spre mine ochii fără viață.

În amândouă nopțile sar din pat, cuprins de o sudoare rece, ușurat că

soția mea nu doarme lângă mine. Soția mea dragă, care crede că sunt la Miami, în timp ce eu dorm într-o cameră de motel, la doar câteva localități distantă de ea.

* * *

Mă ard plămânii. Am răgușit de atâta țipat și capul îmi zvâcnește. Trebuie să mă întorc la Cold Spring Harbor, să văd ce face echipa. Îmi dezlipesc mâinile leoarcă de sudoare de pe capotă și mă întorc la portiera șoferului.

Răsuflu din rărunchi și pornesc motorul.

Când intru înapoi pe șosea, pe lângă mine trece o mașină de poliție. Iau viteză și o ajung din urmă. O depășesc și mă uit cu coada ochiului. Nici urmă

de Wolcott sau Silvestri. Clovnii ăștia încep să mă enerveze. Mă deranjează

VP - 117

că le dau atâta importanță, dar nu au absolut nicio probă împotriva mea. Nu există nicio dovadă care să mă lege de Smithtown Bay și, mulțumită lui Javier și echipei lui, acum există suficiente probe de ADN în fundația de la Cold Spring Harbor, cât să dea peste cap un întreg laborator criminalistic.

* * *

— I.N.S.9 Nu mișcă nimeni!

— Cabron!10 exclamă băieții, întorcând capetele spre mine. Chinga tu madre!11

— Glumeam cu voi, băieți, le spun, râzând. Javier, luați pauza de prânz când vreți voi.

— Mulțam, pendejo12.

În timp ce el adună echipa, eu mă uit la scheletul casei pe care o construim. Grinzile sunt așezate frumos și eu am ales deja lemnul de cireș

pentru pardoseli. Băieții se mișcă deosebit de bine în dimineața asta. Sunt ușurat că am putut să-i adun pe tipii ăștia pentru lucrare. Niște muncitori care au grijă la detalii fac toți banii. În plus, sunt gata să muncească pe brânci și în weekenduri, iar statutul lor de imigranți îmi lasă loc să negociez.

Închid ochii și las clădirea să capete formă. Văd bârnele de brad și tavanele ca de catedrală. Văd șemineul și simt mirosul lemnului. Simt granitul sub buricele degetelor. Văd pereții și simt mirosul de vopsea proaspăt dată. Va fi un cămin minunat. Nu acela pe care ni l-am închipuit, Rebecca și cu mine, atunci când am început să vorbim despre casa noastră

de vis, acum atât de mulți ani, ci un loc mult mai grandios și mai sofisticat.

Comisionul de pe urma vânzării din Southampton face ca toate acestea să fie posibile. Pentru că va fi un cămin diferit, pentru niște oameni diferiți. O

schimbare de planuri. Un nou început. Iar soția mea habar nu are.

— Javier, o să am o nouă vizionare peste puțin timp. Voi sunteți ok pentru restul după-amiezii?

— Da, e bine. Ești mulțumit cu ce-am făcut?

— Arată perfect, omule. Ține-o tot așa. O să mă întorc mâine dimineață, să fiu aici la livrare.

— Ce vine?

— Grinzile de brad.

— Ok, boss.

Mă duc la sală, să fac un duș și să mă pregătesc pentru prezentarea unei noi case. Când îmi deschid dulapul, mirosul îmi dă peste cap stomacul, încă

9 Immigration and Naturalization Service (Serviciul Imigrări și Naturalizare).

10 Afurisitule (lb. spaniolă).

11 Dă-te-n mă-ta! (lb. spaniolă).

12 Ticălos, nenorocit, labagiu (lb. spaniolă).

VP - 118

sensibil, și abia reușesc să mă abțin ca să nu vomit iar. Se pare că hainele adunate după un weekend de muncă se împut destul de repede. Rahat. O să

fiu nevoit să dau o fugă acasă într-una din zilele săptămânii acesteia și să

pun pe furiș o tură la mașină, când Rebecca e la muncă. Nu pot să o las să-și dea seama ce fac.

Douăzeci și trei

REBECCA

Paul s-a întors din călătorie, dar mi-a trimis un mesaj, că de la aeroport trebuie să meargă direct la treabă. Am fost ușurată, pentru că azi e prima zi de luni în douăzeci de ani când nu am un serviciu la care să mă duc. Nu am reușit să-i mărturisesc. Faptul că am propriul meu arsenal de secrete îmi dă

un sentiment de siguranță și echilibru. Îmi deschid telefonul și, pentru a mia oară în ultimele șaptezeci și două de ore, dau clic pe fotografiile cu paginile lui de jurnal.