— Hmm, zic, pretextând că mă gândesc. Nu i-am aflat niciodată trecutul, în sensul acesta. Îmi pare rău.
— Nu-i nimic, zice Wolcott și îl privește pe partenerul său, care dă
afirmativ din cap. Ei, ne-ați fost amândoi de mare ajutor.
Bagă mâna în buzunarul pantalonilor și îi întinde Rebeccăi o carte de vizită.
VP - 99
— Iată numărul meu, dacă vreunul din voi își mai amintește și altceva.
Rebecca îi cântărește cartea de vizită în palmă.
— Desigur, domnilor detectivi. Sigur că așa o să facem.
Ne mulțumesc pentru cafea și pentru timpul acordat și îi conducem afară, pe ușa din față și afară de pe verandă. Privim de la geam cum se întorc la mașină și ies de pe aleea pentru automobile.
Rebecca se uită la mine.
— Ești bine?
— Ce rahat a fost asta? izbucnesc eu.
Expresia i se schimonosește.
— A trebuit, Paul.
— A, da? Te-ai distrat, nu?
Rebecca se uită la mine ca și cum tocmai am pocnit-o.
— Investighează dispariția ei. Mai devreme sau mai târziu o să găsească
mesajele.
E rândul meu să mă simt ca și cum m-a lăsat cineva fără aer. Vocea îmi sună mult mai calm.
— Știi despre mesaje?
— Doamne, Paul. Nu sunt proastă. Da, știu despre mesaje.
Lasă ochii în pământ și apoi mă privește iar, drept în față. Privirea ei are un înțeles.
— Dar acum totul s-a terminat, nu?
— Ce vrei să spui? Sheila e…
Își pune un deget pe buzele mele.
— Nu ea. Nu despre asta vorbesc. Vorbesc despre tine, dragostea mea.
Partea aceea din tine s-a încheiat, nu? Gata. Nu mai este.
Tandrețea din tonul vocii ei îmi domolește furia și ochii mi se umplu de lacrimi. Mă simt așa de aproape de ea cum n-am fost niciodată. Mă uit în ochii ei și nu mă mai simt ca și cum am vedea unul prin altul, ca până acum.
Oftez adânc.
— Da, Matu. S-a terminat. Îți jur.
Cred în vorbele pe care le rostesc.
— Bine, zice, dând din cap, și mă trage lângă ea. Rămânem așa un lung moment, amândoi agățându-ne unul de celălalt și suspinând, cu un sentiment de ușurare împărtășită.
Până la urmă, mă smulg din îmbrățișarea ei și îi ating obrazul. Uluit de soția mea, simt cum încep să zâmbesc.
— Trebuie s-o spun, chiar ai vândut al dracului de bine povestea aia.
Rebecca izbucnește într-un hohot de râs de ușurare.
— Păi, dragule, sunt o reprezentantă de vânzări dată dracului.
VP - 100
Nouăsprezece
WOLCOTT
— Am una pentru voi, băieți.
