Interpretez chicotelile fetei drept un semn de bunăvoință și îmi trebuie o fracțiune de secundă ca să consult ecusonul cu numele ei, de pe tricoul polo.
— Seara bună, Gina. Mă numesc detectiv Wolcott și el e partenerul meu, VP - 147
detectivul Silvestri.
— Cu ce pot să vă ajut, domnilor detectivi?
Expresia de îngrijorare – dar nebănuitoare – de pe chipul Ginei îmi confirmă că motelul este întocmai genul de loc pe care îl bănuiam.
— Gina, continui eu, cercetăm dispariția unei persoane și se pare că azi dimineață aici s-a folosit cardul ei de credit. Poți să verifici informația asta pentru noi?
— Dar cum să nu, domnilor detectivi. Care e numele oaspetelui?
— Sasha Anders. A-N-D-E-R-S.
Gina bate numele pe tastatură.
— A, sigur. Da. Uite. Sasha Anders. S-a cazat pentru două nopți. A plătit pentru cameră cu cardul și a plecat azi dimineață, înainte de ora pentru check-out.
— Adică unsprezece a.m.? intervine Silvestri.
— Chiar așa.
Gina se încruntă în timp ce studiază ecranul calculatorului.
— A, da.
— E totul în ordine? o întreb eu.
— Păi, doar… în fine… chiar a fost ciudat.
— Ce-a fost ciudat, drăguță? întreabă și partenerul meu.
— Îmi aduc aminte de ea când s-a cazat. Arăta foarte bine. Blondă. Și avea o geantă Fendi absolut super. De fapt, se potrivea cu Jaguarul decapotabil pe care îl conducea. Purta o șapcă de la Lotus Pedal, unde și eu mă antrenez. M-a mirat că nu o observasem la sală.
— Așa.
— Deci, se cazează singură, urcă în cameră o vreme și pe urmă e plecată
toată după-amiaza. Zice la revedere când iese pe ușă. Gen, super amabilă.
Vine și pleacă de câteva ori, în puținele zile cât stă la noi. Eu lucrez în cea mai mare parte din perioada asta, pentru că Shannon, cealaltă fată care muncește aici, a lipsit, a avut o infecție la stomac sau ceva. Mă rog, eu n-am văzut-o niciodată pe domnișoara Anders venind sau plecând altfel decât singură.
— Așa…
— Azi dimineață, când a predat camera, era tot singură. Dar menajera urcă pe urmă în cameră, după ce a plecat ea, și locul arată ca și cum a fost lovit de o tornadă.
— Așa deci? fac eu.
— Adică, foarte rău, continuă Gina și obrajii i se îmbujorează. Vreau să
spun, o grămadă de chestii pentru sex și altele.
— Hmm, zic eu, pe gânduri. Nu vreau să te simți aiurea, dar trebuie să te VP - 148
întreb despre ce fel de chestii e vorba?
Gina coboară vocea și șoptește, chiar dacă în hol nu suntem decât noi trei.
— Maria, de la menaj, zice că erau ambalaje de prezervative și lubrifiant și așternuturile erau gen peste tot prin cameră și pe mobilă și alte chestii.
Erau și pastile împrăștiate pe jos. A, și una dintre lămpi era spartă. Am încercat să luăm legătura cu ea prin telefon, să-i spunem că o să deducem stricăciunile de pe cardul ei.
— Aveți un număr de telefon pe fișă? o întreabă Silvestri.
— Da, ne-a dat unul când s-a cazat, dar, când am încercat, era deconectat.
Îmi scot carnetul și pixul și continui:
— Gina, vrei te rog să-mi dai numărul acela?
Mi-l spune și eu îl notez.
— Perfect, zic, apoi fac semn din cap spre camera de supraveghere îndreptată în jos, spre noi. Aveți cumva o cameră și la etajul unde a stat doamna Anders? Poate reușim să-i zărim însoțitorii.
— Avem, dar ne-a căzut tot sistemul. Tehnicianul e programat pentru mâine, să vină să-l repare. Îmi pare rău.
— Nu-i problemă. Există șansa să mai găsim pe aici vreo urmă din ce-a distrus în cameră?
— Am păstrat lampa. Cred că voiau să încerce să o înlocuiască sau ceva.
— Dar gunoiul din cameră?
— Nu, menajera s-a ocupat de el înainte să se cazeze acolo noii oaspeți.
— Există vreo posibilitate, intervine Silvestri, aplecându-se peste tejghea, ca gunoiul să mai fie încă în vreun tomberon de pe proprietate?
— Nu, zice Gina. Gunoiul e colectat cam pe la ora două, vinerea. E de mult dus…
Brusc, ochii i se luminează.
— Stai așa, șoptește. Băieți, voi căutați ADN sau ceva de genul?
— Ne-ai prins, răspunde Silvestri.
— Ce tare, zice fata, cu fața strălucind.
— Gina, o întreb eu, tu ești mulțumită aici, la motel? Pentru că ne-ar fi de folos un tânăr talent ca tine, la Academie.
