mă furișez, să mă spăl rapid în dușul de jos și să-mi pun costumul de rezervă, pe urmă pot să urc la Rebecca și să-i dau de mâncare, înainte ca ea să-și…
— Bună, dragule.
Mă întorc, prea repede, și o zăresc pe soția mea privindu-mă fix.
— M-ai speriat.
— Scuze, n-am vrut.
Poartă un halat șleampăt și are fața crispată.
— Nu-i nimic. Încercam să nu fac zgomot, în caz că dormeai. Aveam de gând să-ți las niște supă pentru când te trezeai și ți-ar fi fost foame.
Îmi rotesc teatral brațul și arăt spre microunde, de parcă aș fi afurisitul de Bob Barker16 prezentând o adevărată avere în premii fabuloase, care ar putea fi ale ei.
— Mulțam, dragule. Sunt convinsă că nu trebuia să o încălzești.
— Tipii de la magazin nu au încălzit-o atât cât trebuie. Și nu știam cât o să
dormi.
16 Robert William Barker (n. 1923) — producător american și animator de televiziune, cunoscut ca gazdă a concursului Prețul Corect între 1972 și 2007.
VP - 129
Taci din gură, tâmpitule.
— Ești un dulce, zice Rebecca, uitându-se la mine gânditoare. S-a întâmplat ceva?
— Nu. De ce?
Mă fixează cu privirea.
— Credeam că Wes ți-a fixat o vizionare azi dimineață, devreme?
— Mda, aia de dimineață a fost o țeapă, ceea ce a fost bine, pentru că
trebuia să duc jeepul să-i schimb uleiul. Totuși, Wes mi-a pasat una peste douăzeci de minute. De fapt, chiar trebuie să fac un duș rapid și să-mi pun un costum.
— Ok. Și eu mă duc la doctor peste puțin timp. A anulat cineva programarea, așa că am loc, și sunt multe cazuri de infecții streptococice faringiene. Vreau să-mi fac un control.
— Te-ai gândit bine.
În drum spre baie, am îmbrățișat-o scurt și am sărutat-o pe frunte. Mă
surprinde cât de rece e când o ating.
— După vizionare am întâlnire cu Wes și mergem să vedem o proprietate, pe urmă mâncăm ceva. Iar are scandal acasă.
— Doamne. Ăștia doi sunt ceva…
— Știu. Dă-mi un mesaj când termini la doctor și o să vin acasă mai târziu, să am grijă de pacienta mea superbă.
— Mersi, dragule. Du-te să vinzi o casă.
Când mă îndepărtez de ea, îmi trage una peste fund. Are o sclipire în ochi.
— Ne simțim mai bine, nu?
— E un început.
* * *
Fac un duș, mă îmbrac și ies pe ușă, nu mai am nicio clipă de pierdut. Cu puțin noroc, o să fac ceva treabă cu proprietatea aia și o să mă pot întoarce la soția mea inocentă cu vești pozitive: cu posibilitatea unei vânzări babane la orizont. Vești care îi vor garanta că soțul ei devotat își vede de afacerile lui și că nu e implicat într-un joc de-a alba-neagra cu proprietăți, joc în care ea se uită la o casă, în timp ce el e ocupat să imagineze destinul alteia.
Douăzeci și cinci
SILVESTRI
— Terenul.
VP - 130
Telefonul arată ora 2.37 a.m. Pe sub pleoapele abia deschise, lumina îmi arde globul ochilor.
— Ce rahat tot bați câmpii acolo, Wolcott?
— Când l-am interogat pe Paul Campbell, a pomenit că are în lucru un proiect de construcții, pe un teren pe care îl deține de câțiva ani.
