— Nu te mai zbate.

Pământul cade peste mine ca o cascadă. Mă lupt să-mi țin capul deasupra nivelului solului, care urcă rapid.

Se aude iar vocea în întuneric.

— Renunță.

Asta vreau și eu. Nu mai pot să mă lupt. Epuizarea și sentimentul înfrângerii au devenit imposibil de suportat. Renunț și îmi las capul înapoi pe pământul care se ridică în jurul meu. Sunt așa de obosită.

— Îmi pare rău, zic, și abia dacă pot să rostesc vorbele. Tot aerul din plămâni este presat, apăsat de greutatea neclintită care îmi zdrobește coastele.

Încep să respir în pământ și îl văd pe Paul stând deasupra mea, cu lopata într-o mână și un panou cu „De Vânzare”, în cealaltă. Îmi zâmbește și, dintr-o lovitură de picior, aruncă în groapă o bucată mare de pământ.

— Ți-ai făcut-o cu mâna ta.

Totul se întunecă.

VP - 160

Treizeci și trei

WOLCOTT

Motorul mașinii de patrulă e ambalat la maximum în timp ce rulăm spre proprietatea din Smithtown Bay. Nici eu, nici Silvestri nu spunem nimic, dar amândoi știm al cui este cadavrul descoperit.

Când coborâm din vehicul, suntem întâmpinați de un tânăr nerăbdător, cu caș la gură.

— Domnilor detectivi, sunt ofițer Litman. Primul la fața locului.

Puștiul știe să strângă mâna cu putere.

— Domnule ofițer, eu sunt detectiv Wolcott. El e detectivul Silvestri.

Îl însoțim până la cadavru.

— Ce avem noi aici?

— O femeie care făcea jogging azi dimineață s-a oprit să-și lege pantoful și a văzut ceva ieșind din pământ. A sunat la poliție să anunțe. S-a dovedit că

era o mână.

— Asta chiar că îți dă peste cap programul zilnic. Cum e cadavrul?

— E varză. Femeie. La stadiul de descompunere în care se află, e greu de apreciat ce vârstă avea. După cum vedeți, a fost înfășurată într-o prelată și îngropată la mică adâncime. Dacă ar fi să ghicesc, aș zice că a stat în pământ între șase și opt săptămâni.

Mă uit la partenerul meu și înclin scurt din cap. Face și el la fel.

— Aveți vreo idee despre asta? întreabă Litman.

— Se potrivește cronologiei dintr-un caz cu persoane dispărute, pe care îl investigăm. Legistul a fost chemat?

— E pe drum, explică Litman.

— Bun, zic eu. Și hai să încercăm să ținem presa la distanță, până când reușim să identificăm cadavrul, bine?

— S-a înțeles, răspunde Litman.

— Bravo, îi răspund și îl bat pe umăr pe ofițer, în timp ce omul se întoarce la mașina lui de patrulă.

Eu și Silvestri ne aplecăm și tragem la o parte prelata de pe fața cadavrului.

— Bine că am sărit peste micul dejun azi dimineață, spune partenerul meu. Cristoase!

— Te gândești la ce mă gândesc și eu?

— Depinde. Te gândești că Paul Campbell o să ajungă pe lista noastră cu VP - 161

treburi de rezolvat săptămâna asta?

— Prietene, ești un adevărat telepat.

Treizeci și patru

REBECCA

Știu exact ce trebuie făcut. Mi-am dat seama azi dimineață. Îmi pusesem hainele mele obișnuite; ținuta de serviciu, machiaj complet și părul aranjat, arătam exact ca o profesionistă într-ale farmaceuticelor, bine îmbrăcată, așa cum am fost în fiecare zi, de când am fost concediată. Paul tocmai ieșise de sub duș și se ștergea, cu fața chinuită.

— Paul, ce s-a întâmplat?

— Spatele și umărul, iar au început să mă doară. O fi de la vreme. Scumpo, vrei te rog, să-mi aduci termo-plasturii din geantă?

Continuând să joc rolul soției devotate și iubitoare, i-am zâmbit și m-am dus să-i aduc. Am deschis geanta și am scotocit după plasturi, pe care nu mi-a fost greu să îi găsesc. Cât am umblat înăuntru, n-am găsit nicăieri eșarfa roșie în care era pistolul și asta m-a neliniștit. Neliniștea a lăsat locul unei idei perfecte. Era așa de ușor, încât nu mi-a venit să cred că nu m-am gândit la asta mai devreme. S-ar putea totuși să fie o provocare să găsesc materialele necesare. O să trebuiască să intru în casa lui Mark, atunci când el nu e acolo.

* * *

— Nu trebuie să fii medium ca să te prinzi că o să mai moară multă lume pe aici.

Nu pot să văd nimic și nu reușesc să-mi deschid ochii. Simt că sunt bine prinsă în centura de siguranță. Mai sunt și niște bărbați cu mine în mașină.

Ar trebui să intru în panică, dar acum trupul meu se simte al naibii de bine.

— În comunitatea asta, decesele din cauza drogurilor sunt de șapte ori mai numeroase decât anul trecut. Și nu e vorba doar de supradoze. În același timp s-a dublat și rata omuciderilor în districtele Nassau și Suffolk. Oficial, situația e deplorabilă.

Îmi ridic pleoapele cu degetul și lumina zilei mă ustură. Privesc în oglinda retrovizoare și-mi șterg saliva scursă pe obraz. Centura mi-a lăsat o urmă

imprimată pe partea dreaptă a feței. Sunt singură. Și al dracului de fumată.

— În regiunea noastră există efectiv mii de persoane puternic dependente de droguri, care caută cele mai bune și mai ieftine soluții VP - 162