— Iar? Rahat. Bagă mare.
* * *
— Domnilor detectivi, ce drăguț din partea voastră să treceți pe aici.
Când ajungem, farmacistul nostru preferat ne așteaptă în parcare. Nu e 22 Memorial Day (Ziua Memorială sau Ziua Eroilor) — sărbătoare, în SUA, care comemorează soldații americani morți în luptă sau în timpul serviciului militar.
23 Fred McFeely Rogers (1928-2003) — prezentator de televiziune, păpușar, compozitor, scriitor și activist american, cunoscut pentru serialul de televiziune Mister Rogers' Neighborhood (Cartierul domnului Rogers, 1968-2001), dedicat preșcolarilor.
24 10-15, Civil Disturbance — Tulburarea ordinii publice.
VP - 158
fericit să ne vadă. Sentimentul e reciproc.
Wolcott pune mașina pe staționare și coborâm pe asfaltul fierbinte.
— Am ajuns cât am putut de repede. Au dispărut, Leonard?
— Tipa, sigur. Dar nu înainte să ia vreo câteva dulapuri pline cu medicamente.
Se întoarce și ne conduce în direcția farmaciei.
— Tipa? întreb eu. Cel puțin asta e o noutate. Ce a luat?
— Ca de obicei, se plânge farmacistul. Oxy, Percocet, câteva cutii de Demerol.
— La ce te așteptai? zice Wolcott și scrie denumirile medicamentelor în carnețel, în timp ce intrăm în farmacie.
— Ale dracului companii de asigurări mă omoară. Nu vor să-și achite datoriile ca să acopere chestiile scumpe, așa că acum fiecare mamă de puști care joacă fotbal în partea asta de Ridgewood vine aici și face pe proasta, cu rețetele ei de opioide. Ca să nu mai vorbim de câte o imitație de gangster, care își flutură pistolul în fața mea, de fiecare dată când îmi ridic privirile.
— Ne ocupăm și de asta, zice partenerul meu și întoarce o pagină nouă.
Acum spune-ne, cum arăta femeia asta?
— Greu de spus. Avea fața acoperită cu o eșarfă și părul, cu o alta. În jur de treizeci și cinci de ani, poate, din câte mi-am dat seama. Într-o formă
destul de bună. De fapt, era îmbrăcată ca și cum venea de la o sală de antrenamente.
— Și era înarmată?
— Da, flutura un pistol prea mare pentru ea. Era așa de apucată, că mi-a fost frică să nu se descarce accidental. Frate!
Partenerul meu își închide carnetul și se uită la farmacist.
— Leonard, ne bucurăm că nu ai pățit nimic.
— Mda, de data asta. Mă gândesc să-mi iau și eu un pistol, la serviciu.
Pentru protecție.
— Scoate-ți ideea asta din cap, îi zic. Nu ar face altceva decât să
transforme o situație de furt într-o omucidere. Lasă-i să fugă. Ai asigurare.
— Păi, da, și mult bine mi-a mai făcut asta până acum, spumegă
farmacistul.
— Nu-mi închipui că ți-ai instalat camere de siguranță, nu? zic eu.
Leonard rămâne tăcut un moment și mă fixează cu privirea.
— Practic, am fost cam ocupat să mă asigur că am rezervă de rețete pentru clienții care plătesc.
— Te înțelegem, prietene, intervine partenerul meu.
Farmacistul își privește regatul cu un aer deprimat.
— Băieți, n-aveți nevoie de ajutor, acolo la voi, la morgă? Încep să cred că
VP - 159
aș prefera, mai degrabă, să am de-a face cu morții.
Wolcott îl bate ușor pe umăr.
— O să punem o vorbă bună pentru tine.
— Aș aprecia asta, spune privindu-ne gânditor. Nu-mi place s-o spun, dar, probabil, voi avea de-a face cu aceleași persoane, dar la capătul celălalt al procesului.
* * *
Suntem iar în parcare, ne întoarcem la mașină, când partenerului meu începe să-i sune telefonul.
— Detectiv Wolcott… Da… Cu cât timp în urmă?… Ne ducem chiar acum acolo, zice și închide, uitându-se la mine. Tre’ să mergem.
— Ce s-a întâmplat?
Moaca i se luminează cu un zâmbet abia, abia vizibil.
— Tocmai s-a raportat un cadavru.
Treizeci și doi
REBECCA
Trupul mi-e paralizat.
