caută acolo.
Partenerul meu ia stația:
— Aici detectiv Wolcott. Număr insignă 5-3-1-2.
— Spune, detectiv Wolcott.
— Am nevoie de un 10-2717 pentru o Honda Pilot albă. Număr de înmatriculare în statul New York, Alfa-Mike-Delta, unu-unu-zero-șapte.
— Am notat.
Așteptăm să ne răspundă dispecerul, în timp ce o brunetă înaltă, atrăgătoare, în jur de treizeci de ani, deschide ușa și îl salută pe Campbell. Se îmbrățișează scurt și tipul intră în casă.
Stația începe să hârâie.
— Vehicul înregistrat pe numele Dana Atwell. Cherry Lane, nr. 82, Smithtown, New York.
— 10 – 418. Terminat.
Adresa este a casei în fața căreia stăm. Wolcott notează în carnetul lui numele Dana Atwell, apoi se uită iar la casă. Îi văd rotițele învârtindu-i-se în cap.
— Da’ știu că se mișcă repede tipul, zic.
— Ce combinații mai face nenorocitul ăsta? întreabă Wolcott, scărpinându-se în bărbie.
Douăzeci și șase
REBECCA
Nu e greu să-l conving pe Paul că nu mă simt bine. După ce i-am intrat în telefon și i-am citit emailul de la indiferent cine dracu’ o mai fi și Dana, nu am mai închis ochii o clipă și se vede pe mine cu prisosință. Când încearcă să
mă excite, băgându-și mâinile calde pe sub bluză, mă împotrivesc și îi spun că o să mai dorm câteva ore, iar la birou o să merg mai târziu. La un moment dat va trebui să mă aventurez afară din casă și mersul la serviciu e o acoperire la fel de bună ca oricare alta.
Mă afund în pat și rămân acolo, fără să dau vreun semn că aș fi în viață, în 17 10-27 — Poliția americană și alte agenții folosesc 10 coduri pentru o comunicare verbală eficientă; 10-27 reprezintă informații despre permisul de conducere.
18 10-4 – În codul pomenit mai sus, înseamnă „Am înțeles/Recepționat/OK".
VP - 135
timp ce Paul se pregătește pentru ziua care începe. E vesel și fluieră de când intră și până iese de la duș, scoțându-mă din minți cu fericirea lui izbitoare.
Habar nu are că am stat trează toată noaptea, cu o mie de gânduri de trădare și cu dezamăgirea care saltă în mintea mea ca mingile de ping-pong.
Ascult sunetele gesturilor lui de fiecare dimineață, ținându-mi răsuflarea și strângând din dinți. Înainte să plece, mă sărută pe obraz și eu mă mișc doar atât cât să zâmbesc silit și să mormăi, înainte de a mă răsuci sub pătură. Îi simt amprenta lăsată în saltea de greutatea trupului, rămasă
îndelung acolo, privindu-mă. Mă întreb dacă nu-și dorește să mă fi înfășurat pe mine în plasticul acela și să mă fi aruncat. Lacrimile îmi dispar repede, absorbite în pernă. Când aud clicul ușii din față, închizându-se în urma lui, răsuflu și cad într-un somn adânc.
Când mă trezesc, câteva ore mai târziu, Duff se urcase în pat cu mine, pentru un pui de somn de amiază, și trebuie să îmi bag mâna pe sub corpul lui de uriaș, ca să-mi recuperez telefonul. Dau clic pe iconița în formă de ochi și deschid copia telefonului lui Paul. Se pare că nu a avut răbdare să aștepte nici măcar până să iasă din casă, de dimineață, ca să răspundă la mesajele ei.
E prea greu să le citesc, așa că mă uit la altele.
Sunt câteva mesaje de la Wes. Cel mai recent este o adresă din apropiere.
Citesc textele schimbate între ei, de jos în sus. Sunt inofensive, dar ajung la unul care mă lovește în plex. Îmi dau seama că și prietenul cel mai bun și partenerul de afaceri al lui Paul are secretele lui și mă trezesc la realitate. Nu știu de ce mă mai mir.
Iar te fofilezi fără știința cucoanei dumitale?
Îmi domolesc puțin furia față de Wes pentru că îi e complice și mă
concentrez asupra lui Paul. Punctul albastru de pe harta de urmărire prin GPS îmi arată că e în Cold Spring Harbor. Coordonatele nu dau nimic mai detaliat, ceea ce e frustrant, așa că nu reușesc să aflu o adresă mai exactă.
Zona în care se află Paul ridică și o altă problemă; Cold Spring Harbor este exact locul unde plănuisem să merg astăzi. Există întrebări la care doar patronii unei anumite bijuterii din Harbor Rose mi-ar putea răspunde. Și nu cred că vreau să risc să dau nas în nas cu el.
În loc să mă dau jos din pat, iau un Xanax din rezerva de pe noptiera mea și îmi deschid emailurile. Unul dintre ele este de la directoarea de resurse umane de la Launaria, care mă roagă să revizuiesc materialele atașate și să
le semnez. Documentele vor „încheia procedurile demisiei mele”. Femeia îmi cere să scanez și să semnez documentele și pe urmă să i le trimit prin email, cât de repede posibil. Apropoul ei lipsit de subtilitate, ca eu să nu mai pun piciorul la birou, mă face, dimpotrivă, să vreau exact opusul. Nici ei nu mai vor să aibă de-a face cu mine. Se pare că am devenit un balast pentru toți cei VP - 136
din viața mea.
Nu deschid fișierul atașat. Șterg mesajul. Într-un cotlon al minții mele, adânc, încolțește un gând pe care îl las pentru mai târziu, despre munca mea și Mark. Știu că voi avea nevoie de ajutorul lui în viitorul apropiat, pentru o serie de chestiuni.
Deschid linkul cu articolul pe care mi-l trimisesem aseară, din istoricul căutărilor de pe calculatorul lui Paul, dar, înainte de a-l citi, îmi intră un mesaj chiar de la el. Face pe soțul grijuliu, vrea să știe cum sunt, deși îmi dau foarte bine seama cât de puțin îi pasă, de fapt. Mă simt ca și cum ar ști că-l spionez, dar încerc să mă calmez. Trag profund aer în piept și decid să amân răspunsul, pentru că singurele răspunsuri pe care le am, în momentul acesta, sunt la limita isteriei.
Îi spun că am hotărât să nu mă duc la muncă. Îmi răspunde repede și-mi zice că o să treacă pe acasă, să vadă cum îmi este. Rahat. Nu am luat în calcul chestia asta și, de nervi, iau perna la pumni, întrerupând pentru moment ațipeala lui Duff. Doar o clipă, după care animalul pune înapoi capul pe pernă și adoarme la loc. Se pare că, deocamdată, sunt forțată să rămân acasă, în pat. O să fac atât cât pot, de aici. În fundalul mesajului, articolul mă
așteaptă. Glisez peste mesaj și deschid articolul.
SUSPICIUNI ÎN CAZUL ÎNECULUI UNUI SCUFUNDĂTOR CU EXPERIENȚĂ, ÎN
