— Corect. Aia avea sens. Asta… Nu știu.

— Bun, hai să admitem. Trebuie să ne gândim și la Mark Anders.

— Chiar trebuie. Crezi că banii au reprezentat o miză mai mare decât ne-am imaginat?

— De obicei așa e. Exigențele de la serviciu? Sau poate o aventură

amoroasă?

— Se prea poate, zic, meditând la această posibilitate. El sau ea?

— Hmmm. Crezi că el și-o trage cu vreuna dintre subalterne? De regulă

asta duce într-o anumită direcție. Sau poate ea avea o treabă extraconjugală.

Nevastă plictisită, nu i se dă atenție acasă.

— Sau se distrează și unul și altul.

— Exact, face Silvestri, rumegând ideea. Ok, tre’ să reiau puțin treaba VP - 170

asta. E vreo șansă să fie băgat și Campbell?

— Adică, tipul pare bun la chestii din astea. Doar că noi ne-am închipuit că alta era femeia.

— Exact. Da’ de ce să nu presupunem că ticălosul le-a omorât pe amândouă? Mi se pare că femeile de pe aici, cărora le pică Paul Campbell cu tronc, dispar în pământ sau dispar cu totul.

Mă gândesc o vreme la asta.

— Un triunghi amoros?

— Asta e. Stai… rahat… dar dacă autorul a fost Sheila Maxwell? A aflat despre o aventură a lui Campbell cu Sasha Anders și s-a pierdut cu firea?

— La posibilitatea asta nu m-am gândit.

— Ce vreau să spun e că tipa are un trecut dubios, cu bărbatu-său. Dacă

afla despre Campbell și o altă femeie, putea să-și iasă din minți.

— Corect. Dar nu ți se pare că în cazul ei e vorba de o dispariție? Mașina abandonată, nefolosirea cărții de credit, facturile la utilități neplătite.

— Dacă nu cumva a trebuit să plece din oraș, în grabă.

— Bun. Putea să-și fi abandonat mașina, ca să însceneze o dispariție. Să

ne pună pe o pistă greșită.

— Dacă nu cumva Campbell a fost încurcat cu amândouă și lucrurile au scăpat de sub control.

— Exact. Așadar, întrebarea de o mie de puncte este: Sheila Maxwell a fugit din oraș sau ar trebui să mai căutăm un cadavru?

— Doamne! E o jale.

Între noi se lasă tăcerea și ne afundăm fiecare în gândurile lui. Niciodată

până acum nu mi s-a întâmplat să-mi fie tras de sub picioare preșul presupunerilor, în timpul unei investigații, și asta mă irită mai mult decât ar trebui.

Când, în sfârșit deschid iar gura, să-i spun ceva partenerului meu, mă

surprinde tonul, ca și cum mi-aș auzi vocea, fără să vreau.

— Nu-mi dă pace un lucru.

— Care?

— Când l-am chestionat pe Campbell, tipul mi s-a părut sincer dezinteresat de Sasha Anders. Mi s-a părut unul dintre aspectele cele mai sincere din conversația noastră. Pur și simplu nu am crezut că e încurcat cu ea.

— E un mincinos experimentat. Cine știe? Poate chiar patologic. Rahat, poate că nu-i trecuse de tot pasiunea pentru Sasha, așa cum ne-a lăsat să

credem!

În timp ce întorc ideea pe toate părțile, îmi sună telefonul. Mă caut puțin după el, înainte să răspund.

VP - 171

— Detectiv Wolcott.

Vocea de la celălalt capăt este una pe care speram să o auzim.

— Tocmai veneam să vă facem o vizită, zic și fac semn afirmativ din cap spre partenerul meu, iar aerul din mașina noastră de patrulă parcă a devenit mai ușor. Ajungem imediat.

* * *

— Bun venit la Huntingt… Domnilor detectivi! exclamă Gina, oprindu-se și privind apoi în hol, să se asigure că nu mai e nimeni altcineva prin preajmă.

— Bună dimineața, Gina. Nici nu știi cât ne-am bucurat să primim un semn de la tine.

Ne apropiem de recepție și îi zâmbim călduros.

Noua noastră prietenă vibrează de energie.

— Băieți, tocmai am citit în ziar despre cadavru și a trebuit să vă sun!

— Ne-am imaginat noi că s-ar putea să fi adulmecat o urmă copoiul nostru preferat, zice Silvestri. Ce poți să ne spui?

— Deci, văd titlul din ziar și fotografia femeii aceleia drăguțe de pe prima pagină și încep să citesc, dar când am ajuns la numele ei, n-a mai avut niciun sens.

— Ce parte n-a mai avut sens, Gina? o întreb eu.