11 Dă-te-n mă-ta! (lb. spaniolă).
12 Ticălos, nenorocit, labagiu (lb. spaniolă).
VP - 118
sensibil, și abia reușesc să mă abțin ca să nu vomit iar. Se pare că hainele adunate după un weekend de muncă se împut destul de repede. Rahat. O să
fiu nevoit să dau o fugă acasă într-una din zilele săptămânii acesteia și să
pun pe furiș o tură la mașină, când Rebecca e la muncă. Nu pot să o las să-și dea seama ce fac.
Douăzeci și trei
REBECCA
Paul s-a întors din călătorie, dar mi-a trimis un mesaj, că de la aeroport trebuie să meargă direct la treabă. Am fost ușurată, pentru că azi e prima zi de luni în douăzeci de ani când nu am un serviciu la care să mă duc. Nu am reușit să-i mărturisesc. Faptul că am propriul meu arsenal de secrete îmi dă
un sentiment de siguranță și echilibru. Îmi deschid telefonul și, pentru a mia oară în ultimele șaptezeci și două de ore, dau clic pe fotografiile cu paginile lui de jurnal.
Urmele devin tot mai adânci, cu cât încerc mai tare să le ascund. Continui să am coșmarul – merg prin viscol, cu picioarele goale, încerc să-i ajung din urmă pe părinții mei și cineva mă urmărește. Mă întorc mereu ca să-mi șterg urmele, dar cu cât împing mai multă zăpadă peste ele, cu atât mai adânc mi se afundă picioarele. Cu cât merg mai repede, cu atât părinții mei se îndepărtează mai mult. Și ceea ce mă urmărește, orice ar fi, se apropie tot mai tare.
Sunt mirată să văd că a scris despre părinții lui. Nu a mai vorbit de foarte multă vreme despre ei, cu excepția unor mențiuni ocazionale. Pe când obișnuiam să stăm de vorbă. Îi văd mașina intrând pe alee. E ora 5.30 după-amiază și de mult n-am mai ajuns amândoi acasă așa de devreme. Îmi închid telefonul și mă duc la bucătărie, unde voi fi nevoită să joc o scenă cu „treburi făcute după ce vin de la muncă”.
Din stația marca Bose răsună Chet Baker13. Pe tejghea stă deschisă o cărămidă de carte de Stephen King, lângă un pahar pe jumătate plin cu merlot, cu amprenta buzelor mele pe muchie. Scot din poșetă cutia de Altoids14 și iau de acolo o pilulă de Oxy, pe care mi-o azvârl în gură. Îmi verific machiajul recent aplicat și părul aranjat cu foehnul, reflectate în ușile 13 Chesney Henry Baker Jr. (1929-1988) – trompetist şi interpret american de jazz.
14 Marcă de bomboane mentolate.
VP - 119
glisante, și îmi netezesc rochia Alexander Wang, ținuta favorită de birou, însă nu prea tare, ca să pară purtată.
Când intră în casă, inima îmi reacționează altfel decât mintea. Paul pare muncit și obosit, dar frumos ca întotdeauna. Nu știu dacă e din cauza medicamentelor, din cauza nervilor mei sau mă excit firesc, din reflex, atunci când îl văd, dar palpitațiile sunt puternice. A fost o vreme, demult, când aceasta era partea mea preferată din zi. Pe vremea când ne grăbeam acasă, nerăbdători să ne vedem. Amintirea acelor sentimente este acum tulburătoare și total nepotrivită.
Când trece pragul, zâmbind, remarc în ochii lui o privire familiară. Înainte i-am interpretat greșit această expresie, dar acum m-am învățat. E infatuare.
E mistuire. E nesaț. O cunosc bine de la începuturile noastre, și retrospectiv, de pe când i-o trăgea Sheilei. Privirea lui mă săgetează adânc, dar simt un mic triumf știind că de data asta nu mai stau în umbra lui.
Paul este un actor atât de bun, că emoția de pe chipul său aproape mă
convinge. Mă încearcă o nostalgie deosebită pentru vremurile când mă
lăsam prostită. Era o viață mai plăcută. Duff aleargă înaintea lui, nebun de bucurie. Mă alătur și eu entuziasmului. E mai ușor decât mă așteptam, pentru că o parte din mine e fericită să-l vadă. O pun pe seama faptului că nu am ieșit din casă de aproape trei zile și mi-a lipsit contactul uman.
— Salut, frumoaso. Mă bucur că am ajuns acasă. Mi-a fost dor de tine.
Ține în mâini geanta de calculator și un buchet de flori. Lalelele mă fac să
pun la îndoială toate buchetele pe care mi le-a adus vreodată. Câte dintre ele au reprezentat o scuză florală, pentru că el nu a fost suficient de bărbat, ca să-și ceară iertare cu ajutorul cuvintelor?
Paul poartă un costum pe care nu l-am mai văzut și este evident nebronzat. Mă abțin să-i atrag atenția asupra acestor aspecte. Mă duc spre el pentru că, dacă rămân țeapănă acolo, e ca și cum m-aș da de gol. Îmi întinde florile și eu zâmbesc forțat.
— Sunt minunate.
Aș vrea să le strivesc de covor.
— Bună!
Îl las să mă tragă mai aproape.
— Cum a fost călătoria?
Nu-mi dau seama dacă mă strânge ca să ascundă faptul că propriul lui corp s-a încordat la auzul întrebării mele. Își lasă mâna să-i alunece în jos, pe spatele meu și o ține acolo, în timp ce mă duce spre canapea. Încerc să nu mă
gândesc pe unde au mai fost mâinile lui în ultima vreme. Se așază lângă
mine, zâmbește și se freacă la ochi.
— Ai avut o zi grea? întreb și îmi pun mâna pe piciorul lui. Îți stă bine. Te-VP - 120
ai îmbrăcat așa pentru stewardese?
Rostesc jucăuș fiecare vorbă.
— Aveam un costum de rezervă la birou, pentru orice eventualitate. Wes și cu mine am primit un mesaj, imediat ce am aterizat. Cineva a vrut să aibă
drept de preempțiune la o proprietate pe care Wes a pus mâna săptămâna trecută.
Nu se uită la mine, pentru că îi aruncă ocheade lui Duff, care și-a pus capul pe celălalt picior al lui. Mișcare la îndemână, ca să evite să mă
