în golf, împreună cu Duff, mă scotea din închisoarea în care se transformase casa și mă ajuta să-mi adun gândurile, mă aducea mai aproape de următoarea mea idee măreață, la care nu reușeam, totuși, niciodată să ajung.

Sheila locuia la câteva străzi de mine și, adeseori, ieșea și ea să-și plimbe câinele cam în același timp în care Duff și cu mine ne făceam turul obișnuit.

Își ținea părul blond-cenușiu prins într-un coc lejer și era dezinvolt cochetă, avea întotdeauna aerul că nu face niciun efort. Era cu câțiva ani mai tânără

ca mine și degaja o energie de care m-am simțit atras. M-am prins ce program are și, după câteva zile de semne politicoase de salut, cu mâna, m-am oprit să stau de vorbă cu ea.

— Bună dimineața.

— Salut. Măi, cine e uriașu’ ăsta?

— El e Duff.

Sheila s-a aplecat să-l mângâie și i-am zărit un colț de dantelă de la sutien, ieșită prin decolteul tricoului.

— Bună, Duff! Ești un dulce, știi? Și uriașul ăsta cine e?

Ridicase privirea spre mine și ochii ei de un albastru lichid au sclipit obraznic.

VP - 19

— Paul. Dintre noi doi, Duff e cel isteț. Eu sunt animalul mare și prostănac.

M-am străduit pe cât posibil să-i întorc privirea.

A zâmbit și o rază de soare s-a răsfrânt în luciul de pe buzele ei.

— Ei, măcar tu nu lași bale, Paul. Nu fi chiar așa modest.

Mi-a susținut privirea îndelung, apoi mi-a întins mâna.

— Sheila. Ea e Molly.

Avea o mână caldă și fermă. Câinii terminaseră să se adulmece reciproc și, când m-am aplecat să-i mângâi cățelușa, rasa Labrador, neagră, am observat că Sheila își acoperea verigheta cu mâna dreaptă. În clipa aceea, în mine s-a mișcat ceva.

O făceam la ea acasă, în timp ce bărbatul ei era plecat din oraș și câinii se alergau prin curte. Am făcut cu ea lucruri pe care eu și Rebecca nu le mai făcusem de secole, cu o intensitate și o apropiere pe care nu le mai simțisem de ani de zile. Sheila mă privea, mă atingea, mă făcea să mă simt așa cum odată obișnuia să o facă și soția mea. Am ajuns astfel să cred că pentru mine Sheila însemna mai mult decât ea. O vreme am fost chiar convins.

Trei

REBECCA

ÎNAINTE

Nu mi-am propus niciodată să mă culc cu un bărbat însurat.

Pe Paul l-am cunoscut în timpul unei vizite de prezentare la o casă din Woodstock, la niciun an după ce terminasem colegiul. Financiar, nu eram în poziția de a-mi cumpăra o casă, însă îmi petreceam weekendurile cercetând minuțios zonele cu oferte imobiliare din orașe aflate suficient de aproape ca să pot ajunge cu trenul, dar destul de îndepărtate pentru a-mi da ocazia să

trec, pentru o vreme, într-o altfel de viață. Când pășeam pe un drum de țară

străjuit de copaci sau când priveam oceanul izbindu-și valurile de țărm, îmi vedeam viața așa cum ar fi putut să fie – calmă, sigură și fericită. Zile pline de picnicuri în familie și de excursii cu bicicleta, castele de nisip ridicate pe plajă, o casă acoperită de zăpadă, plină cu luminițe de Crăciun. Toate instantaneele imaginate despre o viață de care nu avusesem parte, dar pe care mi-o doream. Obosisem să o tot aștept să înceapă.

VP - 20

Mă plimbam împrejurul unuia dintre primele lui proiecte importante și ascultam cum brokerul înșira facilitățile acelei superbe case în stil rustic alpin, când a apărut Paul dintre copacii care limitau capătul proprietății.

Traversase peluza cu un mers așa țanțoș și sexy, că m-a luat puțin amețeala.

Era cel mai frumos bărbat pe care îl văzusem vreodată în viața reală. Avea un păr castaniu și bogat, fără niciun semn că s-ar putea să chelească, iar zâmbetul cald îi dezvelea o strungăreață mică la dinții din față, o trăsătură

pe care o găseam la fel de sexy ca pe un trup frumos. Alt punct în favoarea lui. S-a repezit și m-a luat de braț, lăsându-l pe broker în mijlocul unei fraze.

Când mi-a luat mâna și și-a trecut-o pe după brațul drept, corpul meu a început să cedeze.

— Păreai că ai nevoie să fii salvată.

— Mai mult decât îți închipui.

— Mă bucur să fiu de folos.

Am așteptat să-mi dea drumul și, cum nu a făcut-o, m-am agățat și mai tare de el, parcă mi l-am adjudecat. Niciodată nu resimțisem o astfel de senzație electrizantă, doar pentru că m-a atins cineva absolut necunoscut.

Inima îmi bătea cu atâta tărie, încât aș fi putut să jur că o simțea și el, prin mușchi și piele și prin țesătura hainelor mele. Am așteptat să vorbească din nou. Îmi era prea frică să nu spun ceva greșit și eram surprinsă de abilitatea cu care acest străin reușea să descopere în mine o timiditate pe care eu nu mi-o cunoșteam.

— Deci, ce zici? Te-ai îndrăgostit?

Am pălit și am început să râd înfundat. Paul a făcut semn din cap, spre casă. Mi-am venit în fire.

— Da! M-am îndrăgostit. Chiar așa. O iubesc.

— Și, soțul tău e înăuntru?

— Nu am intrat încă. Poate că azi e ziua mea norocoasă.

— Pare să fie o astfel de zi, nu?

Ușurința și siguranța lui erau îmbătătoare.

— Casa o iubesc. Dar…

Cu un gest exagerat și-a dus pumnul, strâns, la inimă. Eram fericită că încă

mă ținea cu celălalt braț.

— Dar?

— Este mult, mult prea mare doar pentru o singură persoană.

— Nu-mi pari deloc a fi genul doar, indiferent ce. Dar mă bucur să aflu că