pe care o găseam la fel de sexy ca pe un trup frumos. Alt punct în favoarea lui. S-a repezit și m-a luat de braț, lăsându-l pe broker în mijlocul unei fraze.
Când mi-a luat mâna și și-a trecut-o pe după brațul drept, corpul meu a început să cedeze.
— Păreai că ai nevoie să fii salvată.
— Mai mult decât îți închipui.
— Mă bucur să fiu de folos.
Am așteptat să-mi dea drumul și, cum nu a făcut-o, m-am agățat și mai tare de el, parcă mi l-am adjudecat. Niciodată nu resimțisem o astfel de senzație electrizantă, doar pentru că m-a atins cineva absolut necunoscut.
Inima îmi bătea cu atâta tărie, încât aș fi putut să jur că o simțea și el, prin mușchi și piele și prin țesătura hainelor mele. Am așteptat să vorbească din nou. Îmi era prea frică să nu spun ceva greșit și eram surprinsă de abilitatea cu care acest străin reușea să descopere în mine o timiditate pe care eu nu mi-o cunoșteam.
— Deci, ce zici? Te-ai îndrăgostit?
Am pălit și am început să râd înfundat. Paul a făcut semn din cap, spre casă. Mi-am venit în fire.
— Da! M-am îndrăgostit. Chiar așa. O iubesc.
— Și, soțul tău e înăuntru?
— Nu am intrat încă. Poate că azi e ziua mea norocoasă.
— Pare să fie o astfel de zi, nu?
Ușurința și siguranța lui erau îmbătătoare.
— Casa o iubesc. Dar…
Cu un gest exagerat și-a dus pumnul, strâns, la inimă. Eram fericită că încă
mă ținea cu celălalt braț.
— Dar?
— Este mult, mult prea mare doar pentru o singură persoană.
— Nu-mi pari deloc a fi genul doar, indiferent ce. Dar mă bucur să aflu că
ești o persoană singură.
Nu știu dacă m-a văzut când îl urmăream cum își strecoară mâna stângă
în buzunarul hainei. Îi văzusem deja verigheta. Dar, la cum mergeau lucrurile, nu mi se părea că avea să fie cine știe ce problemă.
VP - 21
— Dar tu? Tu te-ai îndrăgostit?
— La prima vedere.
M-a tras de braț și eu am tresărit.
— Scuză-mă! Ai pățit ceva?
Era sincer îngrijorat și asta îl făcea încă și mai atrăgător.
— A, nu e din cauza ta. Am o rană din copilărie, care mă deranjează din când în când.
I-am întins cealaltă mână și l-am invitat să mă tragă de ea în orice direcție ar fi dorit să mă conducă.
— Îmi pare bine că nu ți-am făcut rău. Nu mi-aș ierta-o niciodată. Va trebui să-mi petrec restul după-amiezii cu tine, ca să te protejez.
Când m-a sărutat am simțit că mă lasă genunchii. M-a susținut cu pricepere, ca și cum o femeie care îi leșină în brațe era ceva ce i se întâmplă
în mod curent. M-a luat de mână și mi-a dat deoparte șuvița de păr care îmi căzuse pe față. Ne-am îndreptat spre pădure, departe de restul lumii. Fără
nicio urmă de ezitare m-am lăsat condusă de el. La fiecare câțiva pași mă
strângea de mână, ca într-un cod morse. I-am răspuns la fel.
* * *
Mai târziu, după ce toată lumea plecase și am făcut dragoste în casă, mi-a spus că venise să adauge ultimul detaliu, să atârne o mică inimă de fier forjat, pe care o făcuse chiar el. Era semnătura pe care și-o lăsa pe toate proiectele lui. Făcea câte un obiect din metal care avea o semnificație pentru cei care se mutau în casă. Totuși, în dimineața aceea aflase că mariajul viitorilor proprietari nu durase suficient, pentru ca ei să apuce să locuiască
în casa pe care le-o construise el. Mi-a dat mie, în schimb, inima aceea, spunând că puteam noi să ne bucurăm de simbolul dragostei pe care ei o pierduseră, pentru că inima aia era a noastră, de drept.
* * *
