inițiativă și asta seamănă mai mult a concesie. Deși obișnuiați să dansați impecabil, perfect sincronizați, alunecând lin ca o apă, acum simți că ea te lasă, intenționat, să conduci. Iar când vi se întâmplă să faceți dragoste, ea nu VP - 18
te mai privește așa cum o făcea și tu abia dacă reușești să te uiți în ochii ei. E
un fel de rigiditate care se strecoară în trupul ei. Nu ți se mai oferă așa cum o făcea, nu te mai primește în ea, abandonându-ți-se ca înainte. De parcă v-ați respinge unul pe celălalt.
Începi să te întrebi ce mai caută lângă tine, de ce nu te-a părăsit încă.
Mintea îi e în altă parte și îți imaginezi că și ochii vor apuca pe același drum.
Ajungeți la un punct în care ești surprins că a rămas cu tine, apoi ești dezamăgit de slăbiciunea ei. De ce nu pleacă pur și simplu? Tu așa ai fi făcut.
Ea ce mai așteaptă?
Încerci, și reușești, să trimiți în exterior mesajele unei căsnicii solide, funcționale; respect reciproc, susținere, afecțiune. Și toate aceste lucruri sunt încă acolo. Dar s-a mai strecurat ceva, un lucru care macină marginile și roade miezul relației voastre. Îl simți în traiul vostru zilnic, însă cu toate acestea niciunul din voi nu e în stare – sau nu vrea – să îl rezolve. Și cu siguranță și-a pus amprenta pe viața voastră sexuală. Acum ești în faza în care nici nu te mai interesează să faci dragoste cu ea. Ai nevoie de ceva mai sălbatic, mai primitiv, care să-ți satisfacă nevoia.
* * *
Sheila a fost o greșeală. Dar presupun că niciun lucru nu e greșit, decât dacă îl analizezi retrospectiv. Nu am vrut să se întâmple, dar cu toate acestea s-a întâmplat. Când ne-am cunoscut, eram de doi ani șomer și încă îmi construiam drumul înapoi către succes. Ritualul meu zilnic, o plimbare până
în golf, împreună cu Duff, mă scotea din închisoarea în care se transformase casa și mă ajuta să-mi adun gândurile, mă aducea mai aproape de următoarea mea idee măreață, la care nu reușeam, totuși, niciodată să ajung.
Sheila locuia la câteva străzi de mine și, adeseori, ieșea și ea să-și plimbe câinele cam în același timp în care Duff și cu mine ne făceam turul obișnuit.
Își ținea părul blond-cenușiu prins într-un coc lejer și era dezinvolt cochetă, avea întotdeauna aerul că nu face niciun efort. Era cu câțiva ani mai tânără
ca mine și degaja o energie de care m-am simțit atras. M-am prins ce program are și, după câteva zile de semne politicoase de salut, cu mâna, m-am oprit să stau de vorbă cu ea.
— Bună dimineața.
— Salut. Măi, cine e uriașu’ ăsta?
— El e Duff.
Sheila s-a aplecat să-l mângâie și i-am zărit un colț de dantelă de la sutien, ieșită prin decolteul tricoului.
— Bună, Duff! Ești un dulce, știi? Și uriașul ăsta cine e?
Ridicase privirea spre mine și ochii ei de un albastru lichid au sclipit obraznic.
VP - 19
— Paul. Dintre noi doi, Duff e cel isteț. Eu sunt animalul mare și prostănac.
M-am străduit pe cât posibil să-i întorc privirea.
A zâmbit și o rază de soare s-a răsfrânt în luciul de pe buzele ei.
— Ei, măcar tu nu lași bale, Paul. Nu fi chiar așa modest.
Mi-a susținut privirea îndelung, apoi mi-a întins mâna.
— Sheila. Ea e Molly.
Avea o mână caldă și fermă. Câinii terminaseră să se adulmece reciproc și, când m-am aplecat să-i mângâi cățelușa, rasa Labrador, neagră, am observat că Sheila își acoperea verigheta cu mâna dreaptă. În clipa aceea, în mine s-a mișcat ceva.
O făceam la ea acasă, în timp ce bărbatul ei era plecat din oraș și câinii se alergau prin curte. Am făcut cu ea lucruri pe care eu și Rebecca nu le mai făcusem de secole, cu o intensitate și o apropiere pe care nu le mai simțisem de ani de zile. Sheila mă privea, mă atingea, mă făcea să mă simt așa cum odată obișnuia să o facă și soția mea. Am ajuns astfel să cred că pentru mine Sheila însemna mai mult decât ea. O vreme am fost chiar convins.
Trei
REBECCA
ÎNAINTE
Nu mi-am propus niciodată să mă culc cu un bărbat însurat.
Pe Paul l-am cunoscut în timpul unei vizite de prezentare la o casă din Woodstock, la niciun an după ce terminasem colegiul. Financiar, nu eram în poziția de a-mi cumpăra o casă, însă îmi petreceam weekendurile cercetând minuțios zonele cu oferte imobiliare din orașe aflate suficient de aproape ca să pot ajunge cu trenul, dar destul de îndepărtate pentru a-mi da ocazia să
trec, pentru o vreme, într-o altfel de viață. Când pășeam pe un drum de țară
străjuit de copaci sau când priveam oceanul izbindu-și valurile de țărm, îmi vedeam viața așa cum ar fi putut să fie – calmă, sigură și fericită. Zile pline de picnicuri în familie și de excursii cu bicicleta, castele de nisip ridicate pe plajă, o casă acoperită de zăpadă, plină cu luminițe de Crăciun. Toate instantaneele imaginate despre o viață de care nu avusesem parte, dar pe care mi-o doream. Obosisem să o tot aștept să înceapă.
VP - 20
Mă plimbam împrejurul unuia dintre primele lui proiecte importante și ascultam cum brokerul înșira facilitățile acelei superbe case în stil rustic alpin, când a apărut Paul dintre copacii care limitau capătul proprietății.
Traversase peluza cu un mers așa țanțoș și sexy, că m-a luat puțin amețeala.
Era cel mai frumos bărbat pe care îl văzusem vreodată în viața reală. Avea un păr castaniu și bogat, fără niciun semn că s-ar putea să chelească, iar zâmbetul cald îi dezvelea o strungăreață mică la dinții din față, o trăsătură
