DUPĂ
Desktopul lui Paul este așa de organizat, încât nu-mi miroase a bine. Este computerul cuiva ordonat și cu obiective clare. Poate că Paul recâștigase terenul în domeniul vânzărilor, dar nu și în cel al organizării. Sau așa credeam eu. O parte din mine se întreabă dacă nu-l ajutase cineva cu această
revizuire. Cineva tânăr și zelos, poate. Alung gândul cu un sfert de Xanax, știind bine că mi-am halit deja de cel puțin două ori doza zilnică maximă. Nu iau niciodată așa de mult într-o singură zi; Paul sigur ar fi băgat de seamă și m-ar fi dezaprobat. Totuși, astăzi nu prea dau doi bani pe ce ar aproba sau VP - 22
dezaproba el.
Fișierele de pe desktop sunt împărțite pe două coloane; în stânga, diferitele proprietăți construite, care datau chiar de la începuturi, organizate după adresă. În dreapta, proprietățile aflate acum în construcție. Și un fișier separat, cu adresa din Cold Spring Harbor.
Fac o grăbită trecere în revistă a fișierelor din stânga, dar știu că acolo nu sunt bani, nici ai noștri, nici ai altora. Îmi sorb șampania și dezamăgirea, privind la iconițele simetrice, fiecare cu câte un vis al cuiva despre căminul-care-nu-a-fost-să-fie. Dau click pe fișierul acelui singur hectar care este al nostru, din Cold Spring Harbor. Este complet gol, cu excepția actului de proprietate. Sunt surprinsă cât de tare ustură lipsa aceasta de conținut.
Paul cumpărase terenul ca dar de nuntă. În seara căsătoriei noastre am ridicat un cort pe proprietate și, plini de entuziasm, am trasat planul parterului pe cutia de pizza în care ni se livrase cina. Am jurat că orice fărâmă de bani pe care vom reuși să o adunăm va merge în contul comun pe care Paul l-a deschis pe numele amândurora. Să renunțăm la luna de miere a fost primul dintre multele sacrificii făcute pentru visul acela.
Concurența a fost principala forță care ne-a motivat nu doar agonisirea, ci și viața sexuală. Dacă Paul punea 200 de dolari într-o lună, eu renunțam la o pereche nouă de pantofi sau mă tundeam la un salon ieftin, ca să pot băga 250 de dolari. Adeseori, în luna următoare el ridica miza. Contul care creștea era legătura care ne ținea în priză. Niciunul din noi nu crescuse în avuție și, de aceea, faptul că puteam să câștigăm bani și să-i punem deoparte reprezenta un sentiment nou, de putere și control.
Împărtășeam aceeași dorință de a ne descurca mai bine, de a câștiga mai mult, de a ne bucura de un progres cuantificabil. Primii ani ai contului comun au fost prilej de sărbătoare cu fiecare ocazie. Cu cât suma devenea mai mare, cu atât mai puternică era căsnicia noastră. Cel puțin așa părea pe vremea aceea.
Dau click pe contul nostru din bancă, a treia oară în tot atâtea ore. Suma diminuată îmi confirmă realitatea neîndoielnică a coșmarului de astăzi. Oare atât de departe am ajuns unul de celălalt, încât eu nu l-am mai verificat, iar Paul a știut asta? Timpul a trecut în modul acela intangibil în care o face atunci când nu-i dai atenție. Nu observasem că legătura se destrămase într-atât de periculos.
A existat o perioadă când Paul era tot timpul ocupat cu munca. Banii veneau tot mai repede și intrau în cont sume tot mai mari. Nu-l văzusem niciodată mai motivat, mai pornit și cu mai mult succes. Uneori încrederea lui în sine friza un orgoliu amenințător, dar era excitant. Dacă spunea cu voce tare că un anume lucru avea să iasă, întotdeauna așa era.
VP - 23
Mă uit la telefon să văd dacă a sunat Paul. Nu a sunat. Ar trebui să-i telefonez eu și să-l înfrunt, dar am nevoie de mai multe informații.
Deschid ușa din spate și Duff țâșnește în casă, aleargă roată, așteptând o recompensă, pe care i-o dau cu o mână tremurândă. Ciulește urechile și latră, înainte de a o zbughi în sus pe scări, în dormitor.
Alarmată, apuc vătraiul din suportul de lângă șemineu și mă iau după el.
Mi-am lăsat telefonul pe canapea, lângă laptop și imediat regret decizia de a investiga zgomotul în loc să ies din casă și să sun la poliție sau pe Paul. Dar n-ar fi înțeleaptă niciuna dintre acțiuni. Ultimul lucru pe care ni l-am dori este ca poliția să-și bage nasul prin dormitorul nostru. Mai puțin riscant, dar tot departe de o situație ideală, ar fi să-l sun pe Paul. Dar încă nu m-am gândit cum vreau să mă port cu el sau cum o să-i spun despre serviciul meu.
Așa că varianta cu sunatul cade.
Duff a împins ușa de la dormitor și a întredeschis-o. Nu-mi amintesc să o fi lăsat deschisă, e ceva ce nu facem în timpul zilei, ca să-l ținem pe Duff doar în partea principală a casei. Xanax-ul își face efectul, pentru că sunt în stare să trec pragul dormitorului, cu vătraiul în mână și oarecum calmă.
Dormitorul e gol și totul e la fel cum am lăsat azi dimineață. Singurul lucru pe care îl observ în neregulă este una dintre ferestre care a rămas deschisă, și panglica desfăcută a draperiei pe care vântul o suflă peste pervaz. O explicație perfect rațională. Mă relaxez.
Mă dau mai aproape de fereastră să pun panglica la loc, în cârlig, și atunci observ pe covorul nou un ruj marca MAC, ieșind de sub un scaun. Ridic tubul și văd că rujul nu e al meu. Îi scot capacul și mi se pare că recunosc nuanța –
un roșu-aprins. Pun capacul la loc și mă uit la numele de pe eticheta rujului.
Lady Danger. Îmi spun că a fost acolo tot timpul și că nu l-am văzut, atunci când am scos covorul. Bag tubul în buzunar, îl scot pe Duff afară din dormitor și închid ușa în urma noastră. Deocamdată, o să las îngrijorarea asta dincolo de ușa închisă.
Revenită pe canapea, scotocesc prin laptopul lui și, cu fiecare click, nodul din stomac mi se strânge mai tare.
Știu că nu caut doar banii, ci și dovada că există o altă femeie. Nesiguranța mea mă dezgustă. Fără să o declar, în căsătoria noastră m-am simțit întotdeauna partida mai slabă. Acum îmi renaște neliniștea aceea veche. La început m-am îndoit că voi fi în stare să devin o femeie așa cum își dorea Paul să fiu, fata care credea că sunt atunci când ne-am cunoscut. Mi-am împins temerea cât am putut mai adânc în suflet și am încuiat bine cămara aceea.
Telefonul începe să vibreze. Mă sună Paul.
— Hei, salut, zic, și vocea mea e de zece ori mai calmă decât mă simt eu VP - 24
însămi.
— Bună, scumpo. Cum merge treaba la slujbă?
În lumea lui Paul, nevasta lui încă are o slujbă. Mă dezmeticesc și îmi dau seama că n-am prea stat să mă gândesc la cum o să-mi ascund noul statut de șomeră. Cum planul meu de a pleca din țară nu se poate pune în practică, trebuie să vin cu unul nou. Între timp, e mai bine ca Paul să creadă că totul e neschimbat.
— E bine. Nu sunt foarte aglomerată. Mark e cam măgar, dar asta nu e ceva nou.
— Mda, tipu’ e ceva mai mult decât măgar. Acum sunt și mai convins, de când Sasha este dispărută în luptă. Îmi pare rău că trebuie să ai de-a face cu el.
— Mă întreb unde o fi ea. Sper să nu i se fi întâmplat nimic rău.
Mă doare în cot, dar sunt curioasă cât de mult s-a gândit astăzi Paul la ce s-a întâmplat cu ea.
— Sunt sigur că e bine. Mai mult decât bine. Probabil că a tăiat-o să-i cheltuiască banii lui Mark și o dă pe spate ideea că lumea o caută. A fost întotdeauna ahtiată să i se acorde atenție.
Mă sâcâie felul tandru amuzat în care vorbește de felul în care ea a „fost întotdeauna”.
— Tu trebuie să știi mai bine ca mine.
Am o notă de subtilă amărăciune în voce și simt că mă îndrept spre o ceartă de care nu am avea nevoie azi. Din fericire, Paul nu mușcă momeala și schimbă subiectul.
— Auzi, detectivii au apărut și la casa deschisă pentru vizitare. Am vrut să
te sun mai devreme, dar s-au învârtit pe acolo până ce a început să vină
lumea.
