Sentimentul e efemer și disprețul meu pentru Mark revine imediat în linia întâi.

— Mark, îmi pare atât de rău, atât de rău de Sasha. Am vrut să trec mai devreme, dar nu… nu știu de ce n-am făcut-o. Cred că n-am știut ce să-ți spun. Pur și simplu nu-mi vine să cred că e moartă.

Chestia asta de la urmă este singura fărâmă de adevăr din toate câte i le-am spus.

Mark nu zice nimic și comentatorii politici de pe Fox News umplu tăcerea cu știri incredibile, care par atât de exterioare vieții în care eu sunt prinsă, încât nici măcar nu înregistrez cuvintele. Mark trage o înghițitură zdravănă

din paharul de cristal și își drege vocea.

— Știi, e moartă de mult. Dar nu vor să mă lase să o înmormântez încă.

Până nu obțin tot ce le trebuie pentru anchetă. Nu știam cât de mult durează, de fapt, o autopsie. La televizor nu vezi niciodată asta.

Pare să fie sub influența unor substanțe, altele decât whisky-ul.

— Rebecca, nu mi-am dat seama cât de mult depindeam de ea. N-am știut cu adevărat câte a făcut pentru mine, decât atunci când a dispărut. Știu că n-am fost un soț perfect, dar chiar am iubit-o. Aveam nevoie de ea.

— Știu că o iubeai foarte mult. A fost o femeie deosebită.

Minciunile mele continuă.

Mark râde și se lasă pe spate, măsurându-mă din cap până în picioare, iar VP - 181

privirea îi zăbovește pe sânii mei.

— Să fim serioși, Rebecca. Mănânci rahat de ți-a ajuns până-n ochi. Sasha a fost o scorpie teribilă, care te considera o ridicolă închipuită, asta dacă se gândea vreodată la tine.

A rostit toate aceste vorbe amestecate într-o bolboroseală care a atenuat impactul și îmi dau seama că, de fapt, nu așteaptă un răspuns. Acum privește pe fereastră. Văd o enormă piscină îngropată, și o vatră de foc, și ceva ce arată ca un crematoriu, însă apoi îmi dau seama că este un grătar. Mark pare să fie adâncit în priveliștea superbă din fața lui, dar presupun că e prăbușit adânc în propriile-i gânduri, departe de locul unde suntem.

Mătur din priviri încăperea, de jur-împrejur, caut orice semne legate de informațiile și/sau pastilele pe care le vânez. Nu se vede niciun flacon prin preajmă și nici vreo dovadă fotografică a trupului dezgropat al Sashei.

Treaba cu fotografiile știu că nu e logică, dar mă așteptam ca medicamentele să fie la fel de prezente și de probabile precum sticlele de băutură, care sunt puse la îndemână.

Inspecția mea se oprește, brusc, atunci când văd un pistol așezat deasupra unui maldăr de scrisori nedeschise, ca un prespapier mortal. Nu mă șochează și nici nu mă surprinde că Mark are o armă, dar faptul că o ține așa, la vedere, nepăsător și neglijent, mă face să mă gândesc la starea lui mintală cu îngrijorare.

Privirea îmi pendulează de la pistolul Glock, la Mark, apoi iar la bucata de metal întunecat și simt un puseu de îngrijorare sinceră pentru tipul ăsta. Mi-l închipui stând în întuneric, nefericit și murdar, cu un flux constant de știri despre tot ce e rău în lume, care se repetă în buclă și cu sunet „surround”, cu un cărucior plin cu băuturi, un pistol încărcat și o nevastă moartă. În mintea mea nu încape nicio îndoială că acesta chiar este un bărbat căruia i-a murit soția.

— Mark, te descurci? Ai pe cineva care să vadă de tine? Ai nevoie de ceva?

Ridică din sprâncene și își mută iar privirea, aprobator, pe sânii mei, apoi în jos, pe trupul meu.

— Șomajul îți priește, Rebecca.

Nu apuc să mă împac definitiv cu nivelul până la care sunt dispusă să mă

înjosesc, pentru ceea ce îmi trebuie, că privirea lui Mark se întoarce iar în direcția lui Hannity27 și a unei comentatoare blonde, îmbrăcată într-o rochie roșie, decoltată adânc, și având buze asortate, injectate cu acid hialuronic.

Vorbește fără să se întoarcă spre mine.

27 Sean Patrick Hannity (n. 1961) – moderator american de talkshow și comentator politic de orientare conservatoare.

VP - 182

— Știi, Rebecca, atunci când a apărut știrea despre Sasha, niciuna dintre scârbele alea pupincuriste pe care le ținea drept suită nu a dat vreun semn.

Nici bărbații lor plicticoși, pe care m-am prefăcut că-i plac și cu care am împărțit whisky-ul meu bun și diagonala de doi metri.

Mi-a luat o secundă să-mi dau seama că se referă la televizorul lui cu ecran plat.

— Familia ei abia dacă mai vorbește cu mine. Iar la serviciu toată lumea e în greva tăcerii. Am primit o grămadă de aranjamente florale și de lasagna, dar mai nimic în sensul unor mesaje cu adevărat omenești. Așadar, ca să-ți răspund la întrebare, în afară de menajera noastră și de cei doi labagii de detectivi care anchetează uciderea Sashei, tu ești singura care „vede de mine”. Nostim, nu?

Ostilitatea din vocea lui monotonă e profund neliniștitoare. Mark nu a fost niciodată genul afectuos și drăgălaș, dar acum îi lipsește caracterul jucăuș și mucalit, care nu lăsa ca sarcasmul lui să se transforme în răutate pură.

— Mark… îmi pare sincer rău. Ar fi trebuit să vin mai demult. Sau măcar să te fi sunat.

— Erai una dintre ultimele persoane de la care mă așteptam să primesc vești. Nici nu te-aș fi condamnat. Te-am concediat sau probabil te-am făcut să-ți dai demisia. Îmi închipuiam că mă urăști. Ca să fiu sincer, Rebecca, nu mi-ar fi păsat nici cât negru sub unghie dacă nu te-aș mai fi văzut niciodată.

Întotdeauna ai produs mai multe probleme decât profit. Partea nostimă a chestiei este că lucrul de care am cea mai mare nevoie acum e ceva ce tu chiar poți să-mi dai.

Ciulesc urechile, dar într-un fel, nu cred că el are nevoie de ceva atât de direct cum erau metodele mele anterioare de quiproquo. Mă uit la el, nerăbdătoare.

— Polițiștii cred că Sasha a fost ucisă joi, 15 martie. Nu au anunțat în mod public, dar sunt destul de siguri că aceea e data. În noaptea cu pricina, eu am fost singur. Dacă ar fi fost cu câteva nopți mai înainte sau mai târziu, aș fi avut alibiuri. Și chiar dacă ele nu mi-ar fi adus trofeul de soțul perfect, mi-ar fi asigurat una sau două companii feminine, care m-ar fi putut plasa în altă

parte și nu acasă la mine, singur, fără să am habar că între ora de antrenament și happy hour28, cineva îmi răpea nevasta și o împușca.

Întâmplarea face să-mi fi verificat mesajele, pentru siguranță, și, ce să vezi, exact în seara respectivă mi-ai trimis tu un mesaj, să-mi ceri ceva marfă.

28 Termen de marketing desemnând o perioadă de timp în care un local (restaurant, bar etc.) oferă

reduceri la prețul băuturilor alcoolice precum bere, vin și cocktailuri. (en.) VP - 183

Sunt gata să pariez că atunci erai singură și prin împrejurimi. Nu ți-am răspuns la mesaj, pentru că tocmai atunci aveam o partidă solo și nu mă

simțeam prea generos și în căutare de companie.

Încerc să evaluez beneficiile care se vor naște din ceea ce știu că are de gând să-mi ceară. Nevoia turbată să mă droghez cu ceva nu ajută prea mult chestiunii și nici încrederii în puterea de negociere, pe care, altfel, poate că

aș fi avut-o. Mă trece o sudoare rece și simt cum fierea îmi urcă în gât, prevestind voma. Îl văd pe Mark uitându-se la tremurul mâinilor mele. Mi le încleștez, să le potolesc.

— Mark, pot să merg la baie? Nu mă simt prea bine.

— Ai grijă, Rebecca. Apucăturile tale încep să se vadă.

Pe buze i se așterne un surâs pungit, arogant. Face semn cu mâna spre o ușă din direcția opusă celei din care intrasem și se reîntoarce, de îndată, la băutura lui și la urmărirea știrilor fără miez.

O iau la fugă în direcția băii și abia dacă reușesc să ajung până în prag înainte de a-mi deșerta conținutul stomacului în bideul aflat cu doar câțiva centimetri mai aproape de ușă decât veceul, poziționat față în față cu el.

După ce îmi revin, mă clătesc cu o gură de Listerine de sub chiuvetă și deschid robinetul cu presiune maximă, să acopere orice zgomot pe care l-aș