plănuisem să renunț, cu mult înainte de a apărea voi la mine acasă.

Mi-a devenit imposibil să mai stau locului. Nu știu dacă e din cauza drogurilor, al căror efect începe să se diminueze, sau a căldurii din cameră, tot mai ridicată, dar simt cum tensiunea crește până la un nivel insuportabil.

— Deci, ai păstrat permanent legătura cu Mark?

Silvestri a preluat comanda anchetei. Nu pot spune că îl prefer. Și el e chipeș, dar e mai sumbru și amenințător și mai aspru în dialog. Genul de bărbat de care aș fi atrasă, ca partener, dar ca anchetator, nu tocmai.

— Și care este, mai exact, natura relației tale cu Mark Anders?

— Suntem colegi. Adică am fost colegi – mă corectez eu, înainte să o facă

ei. Și prieteni. Am încercat să-l susțin în tot acest timp.

— Și de ce i-ai ascuns lui Paul faptul că ai renunțat la slujbă?

— Nu i-am… Nu vreau să se îngrijoreze.

— L-ar îngrijora faptul că ai renunțat la o slujbă care te nemulțumea? Nu e genul de lucru pe care ai vrea să-l discuți sau chiar să-l sărbătorești cu soțul tău?

Silvestri are aerul că ar avea mai multe de spus, dar se abține.

— Ne respectăm reciproc hotărârile și nu cerem voie, când vine vorba de decizii personale.

Îmi devine tot mai greu, se pare, să-mi păstrez un ton non-defensiv în voce.

— Și nu te îngrijorează faptul că Paul o să observe scăderea bruscă a veniturilor dumitale? se lansează Wolcott.

— Paul și cu mine nu ne preocupăm atât de mult de bani. Avem conturi separate. Nu ținem evidența cine și câți bani aduce. În plus, stăm foarte bine din punct de vedere financiar. Acum îmi rezerv doar o vreme în care să-mi dau seama ce vreau să fac mai departe.

Pe dinăuntru, în adâncul ființei mele, plâng.

Amândoi detectivii par mulțumiți de răspuns sau sunt doar plictisiți.

Silvestri se uită la partenerul lui și schimbă tactica. Simt schimbarea de direcție, chiar înainte ca următoarea întrebare să-i zboare de pe buze.

— Ai cataloga prietenia ta cu Mark drept foarte strânsă?

Felul în care Silvestri îmi urmărește mai mult limbajul corporal, decât expresia feței mele, mă face să fiu extrem de neliniștită.

— Nu foarte strânsă.

Wolcott soarbe din cafea, zâmbește amabil și spune:

— Suficient de strânsă ca să rămâi acolo peste noapte, înțeleg cum e să fii apropiat de colegii de muncă, dar aud că Silvestri sforăie, deși nu am de gând să aflu vreodată exact, la prima mână.

Silvestri chicotește și mie începe să-mi clocotească sângele în vine.

VP - 198

— V-am spus, am băut prea mult și am adormit. Probabil că și Mark a făcut la fel.

Cu un aer gânditor, Silvestri mă întreabă:

— Ție și soțului vi se întâmplă des să beți atât de mult, că nu mai reușiți să ajungeți acasă?

— Nu, nici pomeneală. A fost doar o perioadă stresantă.

Pare mulțumit cu răspunsul meu și schimbă iar direcția.

— De ce crezi că domnul Anders nu ne-a spus că era cu tine în noaptea dispariției Sashei? întreabă Wolcott. Inițial ne-a spus că a fost acasă, singur, și a lucrat.

Oftez, să mai câștig câteva secunde în plus. Asta este întrebarea pe care o anticipasem.

— Pentru că mă proteja pe mine.

Silvestri are o revelație, dar rămâne tăcut. Wolcott, în schimb, nu.

— Probabil că e foarte protector cu dumneata, dacă e dispus că comită

sperjur.

Încerc să ascund cum neliniștea se acumulează în corpul meu. Fața îmi arde. Îmi reamintesc încă o dată că eu am ales să vin aici, dar îmi e din ce în ce mai greu să nu pierd din vedere și de ce am făcut-o.

— În fine, era șeful meu și nu voia să se pună într-o lumină proastă. A fost vina mea. Rămăsesem în urmă cu proiectele mele și aveam nevoie de ajutor.

L-am rugat să nu spună nimic despre ședințele noastre de lucru de la miezul nopții. Nu voiam să creadă cineva de la serviciu că mă bucuram de tratament special.

Cei doi nu cred nici măcar o iotă.

Silvestri se gândește puțin la ce-am spus, înainte de a mă presa mai departe.

— Deci, l-ai rugat pe Mark să nu ne spună că ați fost împreună în seara aceea?

— Nu. Asta a fost înainte de a ști ceva despre Sasha. Pentru cele câteva ocazii când Mark și cu mine am lucrat împreună până târziu. L-am rugat să

nu spună nimănui, în lumea în care trăim, așa cum este ea, cu hărțuirea la locul de muncă, nu voiam ca Mark și cu mine să avem probleme. Evident, totul s-a schimbat atunci când au găsit-o pe Sasha și Mark a trebuit să

explice unde a fost în noaptea aceea. Dar a luat totul asupra lui, pentru mine.

Mă bag singură în corzi. De acum, detectivii nu-mi mai dau nicio șansă.

Inspir dramatic și ridic ochii, încercând să-mi găsesc un punct de sprijin.

Ambii bărbați stau în expectativă.

— Vă imaginați, probabil, că am fost foarte supărată să aflu că soțul meu avea o aventură amoroasă cu o femeie oarecare din vecini…

VP - 199