— Nu-mi închipui că ți-ai instalat camere de siguranță, nu? zic eu.
Leonard rămâne tăcut un moment și mă fixează cu privirea.
— Practic, am fost cam ocupat să mă asigur că am rezervă de rețete pentru clienții care plătesc.
— Te înțelegem, prietene, intervine partenerul meu.
Farmacistul își privește regatul cu un aer deprimat.
— Băieți, n-aveți nevoie de ajutor, acolo la voi, la morgă? Încep să cred că
VP - 159
aș prefera, mai degrabă, să am de-a face cu morții.
Wolcott îl bate ușor pe umăr.
— O să punem o vorbă bună pentru tine.
— Aș aprecia asta, spune privindu-ne gânditor. Nu-mi place s-o spun, dar, probabil, voi avea de-a face cu aceleași persoane, dar la capătul celălalt al procesului.
* * *
Suntem iar în parcare, ne întoarcem la mașină, când partenerului meu începe să-i sune telefonul.
— Detectiv Wolcott… Da… Cu cât timp în urmă?… Ne ducem chiar acum acolo, zice și închide, uitându-se la mine. Tre’ să mergem.
— Ce s-a întâmplat?
Moaca i se luminează cu un zâmbet abia, abia vizibil.
— Tocmai s-a raportat un cadavru.
Treizeci și doi
REBECCA
Trupul mi-e paralizat.
— Nu te mai zbate.
Pământul cade peste mine ca o cascadă. Mă lupt să-mi țin capul deasupra nivelului solului, care urcă rapid.
Se aude iar vocea în întuneric.
— Renunță.
Asta vreau și eu. Nu mai pot să mă lupt. Epuizarea și sentimentul înfrângerii au devenit imposibil de suportat. Renunț și îmi las capul înapoi pe pământul care se ridică în jurul meu. Sunt așa de obosită.
— Îmi pare rău, zic, și abia dacă pot să rostesc vorbele. Tot aerul din plămâni este presat, apăsat de greutatea neclintită care îmi zdrobește coastele.
Încep să respir în pământ și îl văd pe Paul stând deasupra mea, cu lopata într-o mână și un panou cu „De Vânzare”, în cealaltă. Îmi zâmbește și, dintr-o lovitură de picior, aruncă în groapă o bucată mare de pământ.
— Ți-ai făcut-o cu mâna ta.
Totul se întunecă.
VP - 160
Treizeci și trei
WOLCOTT
Motorul mașinii de patrulă e ambalat la maximum în timp ce rulăm spre proprietatea din Smithtown Bay. Nici eu, nici Silvestri nu spunem nimic, dar amândoi știm al cui este cadavrul descoperit.
Când coborâm din vehicul, suntem întâmpinați de un tânăr nerăbdător, cu caș la gură.
— Domnilor detectivi, sunt ofițer Litman. Primul la fața locului.
Puștiul știe să strângă mâna cu putere.
— Domnule ofițer, eu sunt detectiv Wolcott. El e detectivul Silvestri.
Îl însoțim până la cadavru.
— Ce avem noi aici?
— O femeie care făcea jogging azi dimineață s-a oprit să-și lege pantoful și a văzut ceva ieșind din pământ. A sunat la poliție să anunțe. S-a dovedit că
