*
Dna M., Grande Rue (Ville-Vieille). O uretrită de zece ani cu dureri şi pierderi albe şi roşii.
Vine la 15 noiembrie 1917 şi apoi regulat o dată pe săptămână.
Ameliorare de la început, iar în ianuarie 1918 uretrita a dispărut. O
durere pe care bolnava o avea la genunchi de 13 ani, dispare de asemenea.
*
Dna C., din Einville (M.-et-M.). De 12 ani are dureri reumatismale intermitente la genunchiul drept. În ultimii 5 ani starea era mult mai gravă fiindcă odată cu genunchiul se umflase şi gamba în partea de sus, iar cea de jos începea să se atrofieze. Bolnava merge numai cu băţ şi chiar cu cârje.
Vine la 5 noiembrie 1917 şi pleacă fără cârjă. De atunci nu se mai serveşte niciodată de cârjă, câteodată însă de băţ, când îi revine durerea, care este foarte scăzută şi la intervale rari.
— 53 —
*
Dna M., din Einvilie. De şase luni genunchiul drept umflat, dureros şi ţeapăn. Vine la 7 decembrie 1917. La 4 ianuarie 1918
începe să meargă bine; durerile aproape au dispărut. După sugestia din această zi, vindecarea este completă.
*
Tânărul B., de 13 ani, intră în spital în ianuarie 1912; are o grea boală de inimă; respiră greu şi nu poate merge decât cu paşi mici şi foarte încet. Doctorul care-l primeşte, unul din clinicienii noştri cei mai buni, prezice un grabnic deznodământ fatal.
Bolnavul iese din spital în februarie, în aceeaşi stare în care intrase. Un prieten al familiei mi-l aduce şi când îl văd, înfăţişarea lui mă face să cred că este pierdut. Îl pun totuşi să facă experienţele pregătitoare, pe care le reuşeşte minunat. După ce-i fac sugestia necesară şi îl învăţ cum să-şi facă autosugestia, îi spun să revină
peste două zile. Când îl văd, constat spre mirarea mea că s-a produs o îmbunătăţire apreciabilă atât la respiraţie, cât şi la mers. Nouă
sugestie; şi apoi tot din două în două zile. Ameliorarea progresează
constant. După trei săptămâni bolnavul poate face pe jos, împreună
cu mama lui, o plimbare pe platoul Villers!
Respiră
liber,
aproape
normal:
merge
fără
să
se
înăbuşe, poate chiar sui scări, ceea ce îi era cu totul imposibil mai înainte. După puţin timp se duce la bunica lui la Carignan, de unde îmi scrie din când în când. Sănătatea îi este din ce în ce mai bună; mănâncă cu poftă, digeră şi asimilează bine; nu se mai înăduşă
deloc: şi nu numai că poate merge, dar chiar face vânătoare de fluturi.
Se întoarce în octombrie: abia îl mai recunosc. Băieţelul slăbănog şi gârbovit din mai, este acum un băiat mare, drept şi cu figura strălucitoare de sănătate.
A crescut cu 12 cm şi la cântar cu 10 kg.! De atunci trăieşte normal, suie şi coboară scările alergând, merge cu bicicleta şi joacă
fotbal.
*
Dna Z., din Nancy, a căpătat în ianuarie 1910 o pneumonie, de care nu era vindecată nici după două luni. Slăbiciune generată, lipsă
de poftă de mâncare, digestii grele, constipaţie, insomnii, asudă
noaptea mult. De la cea dintâi sugestie bolnava se simte mai bine;
— 54 —
după câteva zile vine să-mi spună că se crede vindecată, semnele bolii au dispărut, organele, toate, funcţionează bine. Sudorile şi le opreşte singură când simte că-i vin, prin autosugestie conştientă. De atunci, dna Z., este mereu bine.
*
