Ereditatea constă mai ales în ideea ce ne facem că urmările ei sunt fatale.
*
— 66 —
Cel născut bogat nu ştie ce-i bogăţia; după cum cel care a fost întotdeauna sănătos nu-şi dă seamă de ce comoară are parte.
*
Ca să te bucuri de bogăţie, trebuie să fi tras pe dracu de coadă; ca să te bucuri de sănătate, trebuie să fi fost bolnav.
*
Mai bine să nu ştii de ce nu-ţi este bine şi să-ţi treacă, decât să ştii şi să nu-ţi treacă.
*
Simplifică mereu şi nu complica niciodată.
*
Stoicienii ţineau seamă de puterea imaginaţie când în loc de „nu vreau să sufăr”, spuneau „nu sufăr”.
*
Nu putem avea decât o singură idee deodată în spirit; ideile se succed, nu se suprapun.
*
Nu impun nimic nimănui, ci numai ajut oamenilor să facă ceea ce ar dori să facă, însă nu se socotesc în stare să reuşească. Nu-i o luptă între ei şi mine, ci o tovărăşie. Eu numai le arăt cum să se servească de forţa care este în ei. *
Nu vă îngrijiţi de pricina răului, ci constataţi urmările pentru a le face să dispară. Încetul cu încetul Inconştientul va învinge şi cauza, dacă este posibil.
*
Cuvintele „aş vrea din toată inima”, atrag întotdeauna: „dar nu pot”, şi acestea din urmă triumfă.
*
Dacă suferi, dacă te doare ceva, nu spune: „Am să încerc să fac să-mi treacă”, ci: „am să fac să-mi treacă”; când este îndoială, nu-i niciodată rezultat bun.
*
Cheia metodei mele stă în recunoaşterea superiorităţii imaginaţiei asupra voinţei. Dacă merg amândouă în aceeaşi direcţie, adică dacă
îţi zici: „Vreau şi pot”, succesul este sigur. Altfel imaginaţia este întotdeauna mai tare.
*
Să ne cultivăm caracterul, să învăţăm a vorbi scurt, limpede, simplu şi cu liniştită hotărâre; să vorbim puţin, dar lămurit, să nu
— 67 —
spunem decât numai ceea ce trebuie.
*
Să ne exercităm stăpânirea de noi înşine. Să ne ferim de mânie; ea ne mănâncă rezerva de energie; ne slăbeşte. Mânia nu ne duce niciodată la nimic bun; nu face decât să distrugă şi este întotdeauna o piedică tu calea succesului.
*
Să fim liniştiţi, blânzi, binevoitori, siguri de noi; şi pe deasupra să
ştim să ne mulţumim cu ce avem şi cu ce putem, să nu atârnăm de alţii.
*
Inconştientul conduce totul în noi, şi fizicul şi moralul. El prezidează funcţionarea tuturor organelor şi chiar a celei mai mici celule, prin mijlocirea nervilor.
*
A-ţi fi teamă de o boală înseamnă a-i înlesni evoluţia, a o provoca.
*
A crede că nu mai ai iluzii este încă o iluzie.
*